Motoarele electrice montate pe biciclete par să surâdă tot mai multor producători și, prin urmare, acest lucru duce la un aflux de asemenea modele. Dacă pentru mountainbike și ciclism urban gamele sunt cuprinzătoare, nu același lucru se poate spune despre cea pentru șosea, ceea ce a determinat marca germană să lanseze XDURO Race, un model polivalent atâta vreme cât vorbim despre asfalt.
A numi XDURO Race o cursieră electrică s-ar putea dovedi parțial impropriu, în ciuda unor trăsături specifice. Echipată cu setul Shimano Ultegra 6800, frâne pe disc mecanice ale aceluiași producător, roți Reynolds și un ghidon care te duce cu gândul la viteză, subiectul de față este dat de gol de două accesorii incompatibile cu impresia inițială, și anume un cric pentru sprijin și oglindă retrovizoare.
Totuși, poate chiar acest amalgam de piese sunt cheia versatilității lui XDURO Race. Conform producătorului, modelul se pretează foarte bine la tot ceea ce înseamnă asfalt, fiind echipat cu anvelope Schwalbe late de 32mm. Motorul din dotare este un Bosch care prin cei 350 de wați generați permite atingerea unei viteze maxime de 45 km/h, performanță decentă date fiind cele 18 kilograme ale bicicletei. Astfel, XDURO Race poate fi o soluție pentru cei dornici de ture lungi pe șosea, care nu se află în cea mai bună condiție fizică, însă pentru a lua bicicleta acasă, aceștia vor trebui să scoată din buzunar 5.999 de euro.
Via Haibike
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…