Granite Design STASH Multi Tool se depozitează foarte ușor în tubul furcii

În ultima vreme au apărut tot mai multe metode de transport al unui multi-toole pe bicicletă, ascuns în tot felul de locuri, un lucru fantastic până la urmă. Modelul Granite Design STASH nu e primul model ce se ascunde în tubul furcii, dar acesta oferă o soluție simplă la un preț decent.

Conceptul de multitool introdus în tubul furcii e vechi, încă de pe vremea modelului Cannondale Headwrench, iar de atunci multe companii cum e OneUp sau Specialized au venit cu diverse variante. Noul Granite Design STASH este destul de apropiat ca design de Specialized SWAT Conceal Carry deoarece nu necesită filetarea tubului și nici folosirea unei pipe speciale ca în cazul sistemului OneUp EDC, dar nici nu oferă la fel de multe scule incluse ca EDC.

Sistemul STASH folosește un șurub lung și două dopuri ce vin montate în capetele tubului și sunt conectate unul de altul. Șurubul merge prin capacul superior și se înfiletează în cel inferior, partea de sus rămânând deschisă pentru a introduce multi-tool-ul. Sistemul e compatibil cu tuburile drepte de 1 1/8 și cele conice de 1 1/8-1 1/2, fiind incluse în pachet mai multe șuruburi de diferite lungimi pentru a se adapta la orice lungime de tub între 150-240 mm. Odată ce sistemul de transport e în poziție, acesta nu mai trebuie demontat sau reglat pentru a folosi multitool-ul.

Când nu e folosit, multitool-ul stă în capacul de transport și are la rândul său un capac ce ține sculele împreună și are și rolul de mâner cu ajutorul căruia acesta este scos afară din tub.

Multi-tool-ul se desface în două piese, una ce conține chei inbus de 2, 2.5, 3, 4, 5 și 6 mm plus una torx T25 și o șurubelniță cu cap drept, cealaltă piesă incluzând 4 chei de spițe și una de demontare a miezului valvei.

Modelul Specialized SWAT Conceal Carry MTB includea și o cheie de lanț și un quick link, dar pentru a le folosi, trebuia ca tot sistemul să fie demontat din tub. Deoarece Granite Gear oferă deja cheia de lanț STASH ce se introduce în ghidon, sarcina reparării lanțului revine acesteia. Dacă se folosesc împreună sculele STASH Multitool, Chain Tool și Tire Plug care se introduce în celălalt capăt al ghidonului, avem un sistem complet de scule ascunse în cadru, exceptând pompa.

Greutatea oficială a întregului sistem e de 145 g, multitool-ul separat având 57 g. Disponibil în culorile portocaliu și negru, prețul acestuia e de 54.99$ și e disponibil online pe Amazon.

Mai multe informații găsiți pe pagina producătorului.

Informații de pe bikerumor.com

Horațiu Campian

Horaţiu pedalează şi merge pe munte de când se ştie, dar s-a apucat serios de mountain bike şi de participarea la concursuri în 2006, iar de cursieră în 2010. Când nu pedalează, aleargă pe poteci de munte, iar iarna practică schi-alpinism. Iubeşte potecile de MTB din Carpaţi şi şoselele şerpuitoare ale Alpilor. Zona sa preferată de MTB este Bran-Moieciu.

Share
Published by
Horațiu Campian

Stiri Recente

BikeXpert anunță datele pentru concursurile din 2025, Maratonul Vinului și Alpine Challenge

Datele celor două concursuri de mtb-maraton marca BikeXpert au fost recent anunțate. Astfel, primul va fi Maratonul Vinului MARVIN pe…

2 zile in urma

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

2 săptămâni in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma