Categorii: CursiereNoutati

Gitane GTN 200 TP: cursieră pentru buget redus

Producătorul francez Gitane are în gamă o cursieră entry-level, care cu ocazia toamnei este oferită la un preț de puțin peste 2.000 de lei. Dar până să ajungem la echipare, trebuie menționat aspectul vintage care s-ar putea să fie pe placul multor nostalgici. Și, de asemenea, dacă ții să ai un nume scris pe cadrul bicicletei care să evoce momente emblematice din ciclismul de șosea, ai nimerit un candidat potrivit.

Echiparea bicicletei se cam abate de la renumele și aura pe care Gitane și le-a creat în atâtea decenii, dar trebuie să ținem cont că modelul GTN 200 TP se adresează novicilor absoluți, care folosesc bicicleta pentru scopuri care depășesc cu puțin eforturile implicate de segmentul fitness. Înzestrată cu una dintre cele mai recente adițiuni în gama Shimano, setul Claris de 8 viteze, cuplat cu un angrenaj cu 3 plăci, cursiera are un număr generos de rapoarte de viteză în caz că ajungi să parcurgi trasee vălurite sau chiar montane.

Luând în considerare și prețul de buget, GTN 200 TP se distinge ca un model destinat celor care mai au nevoie de timp pentru a decide dacă să se avânte serios în segmentul șoselei, dar la fel de compatibil este și cu nevoile celor care folosesc bicicleta ocazional, fie pentru exercițiu fizic, fie chiar și pentru deplasări mai rapide prin oraș.

Aceasta poate fi achiziționată de pe site-ul Sportmood.ro.

via Sportmood

Dragos Mitroi

Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

Share
Published by
Dragos Mitroi

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma