Categorii: GeneraleNoutati

Vicecampionul național de ciclocros, prezent la Argeș Winter Race 2013

Cu fiecare zi care trece, aflăm lucrurile care nu îi descurajează pe cicliștii români de la participarea la competiții de profil. De exemplu, iarna și suspendarea nu îl vor împiedica pe Ștefan Morcov, vicecampionul național de contratimp pe șosea și de ciclocros să fie prezent la Argeș Winter Race 2013.

Pus în fața interdicției de a lua startul la orice cursă națională de ciclism care nu are avizul FRC, el ne vorbește despre aceasta, dar și despre motivele deciziei sale.

Ștefan Morcov: De ce trebuie să aleg?! Vreau să urc pe podium și la evenimentele de șosea, dar și la cele montane. Vreau să performez și pe stradă și pe caldarâm. Aceasta interdicție a FRC este nejustificată și sunt în total dezacord cu ea. Cicliștii trebuie să fie liberi să participe la orice competiție doresc, atât la cele de șosea, organizate de catre Federație, cât și la cele de mountain bike, private. Consider că FRC trebuie să se concentreze pe ceea ce știe deja să facă, și anume competițiile de șosea, să se dedice mai mult, să sprijine juniorii, să-i încurajeze real, să-i crească.

Lipsa de experiență în domeniul mountain bike-ului o descalifică în favoarea privaților pentru organizarea de competiții de acest gen. Aceștia sunt cu mulți și irecuperabili pași înainte și oferă concursuri de mountain bike foarte bune.

Regret că, datorită unei accidentari nu am putut să pedalez la Argeș Autumn Race 2012. Este o competiție exemplară, la care revin cu plăcere de fiecare dată. Dovadă stă anunțul meu oficial de participare la ediția din 17 Februarie 2013, Argeș Winter Race.”

În momentul de față, Ștefan Morcov, alias Basso, dispune deja de un avertisment din partea Federației, pentru același motiv, de încălcare a interdicției, tot la Pitești, tot la Argeș Race. Îi vor urma și altii exemplul?

Traian Goga

Traian Goga este redactor FreeRider.ro încă de la începuturile revistei și reprezintă una dintre vocile care contează în ciclismul românesc.

Vezi comentarii

  • Bravo Basso' ! Aceeasi parere o am si eu, cu ce drept sa va interzica ei sa participati la competitii??? Uni oameni au ramas comunisti in gandire. Pe langa asta mai si se leaga de MTB despre care habar nu au cu ce se mananca..

Share
Published by
Traian Goga

Stiri Recente

Jidvei Weinland Trails – Biking Edition: MTB în Țara Vinului, între competiție și experiență completă

Jidvei Weinland Trails revine cu o nouă ediție dedicată pasionaților de mountain bike, sub conceptul…

3 zile in urma

DT Swiss 1700 și 1500: noua generație de roți MTB

Puține nume din lumea componentelor de bicicletă inspiră același nivel de încredere ca DT Swiss.…

4 zile in urma

Orbea lansează noul Wild LT: e-MTB de enduro cu motor Avinox și suspensie de 170 mm

Orbea a prezentat noua generație Wild LT, unul dintre cele mai importante modele din gama…

4 zile in urma