Ieri ne-am despărțit cu greu de Bistrița, unde zeci de suporteri au venit în centrul orașului, pentru startul de etapă, dornici să-și facă poze cu românul Eduard Grosu, purtătorul tricoului galben. Deși nu se arăta problematic, drumul până la Târgu Mureș a făcut modificări în clasamente: câștigătorul de etapă, cehul Daniel Babor, a urcat pe locul 1 atât în Clasamentul General, cât și în Clasamentul pe puncte. Astăzi, Turul României trece prin Colinele Transilvaniei spre Făgăraș, iar cățărătorii au parte de un ultim respiro înainte de o etapă monstru care trece munții pe Transfăgărășan, sâmbătă, pe un traseu de 209 km cu o diferență de nivel de aproape 3000 de m.
Târgu Mureș este unul dintre orașele privilegiate, în Turul României, fiind de 25 de ori gazda caravanei cicliste – prima sosire a Turului în Târgu Mureș a fost în ediția a treia, în 1936, iar ultima dată s-a întâmplat în 2012. Etapa de ieri – 169 de km, cu 3 sprinturi intermediare și 2 cățărări repertoriate, a fost calmă, mai ales după ce s-a format evadarea – 4 sportivi au reușit să „păcălească” plutonul: Michal Schuran (ATT Investment), târgu-mureșanul Jozsef-Attila Malnasi (Giotti Victoria-Savini Due), Yeison Sebastian Reyes Ortega (Team Medellin EPM) și Julien Gagne (Premier Tech U23). Finișul a fost, însă, unul în sprint. Primul care a trecut linia de sosire a fost Daniel Babor (Elkov-Kasper), urmat de Joren Bloem (ABLOC CT) și Nicolas Dalla Vale (Giotti Victoria-Savini Due).
Pe podium au primit tricouri distinctive:
🟡 Tricoul galben, de lider în Clasamentul General: Daniel Babor (Elkov Kasper)
🟢 Tricoul verde, de lider în Clasamentul Cățărătorilor: Cormac McGeough (Wildlife Generation)
🔴 Tricoul roșu, de lider în Clasamentul pe Puncte: Daniel Babor (Elkov Kasper) – tricoul va fi purtat în etapa de azi de următorul clasat, Eduard Grosu
⚪ Tricoul alb, de lider în Clasamentul Tinerilor: Mika Heming (ATT Investments)
🔵 Tricoul albastru, de Lider în Clasamentul Românilor: Eduard Grosu (Drone Hopper), treicoul va fi purtat în etapa de azi de următorul clasat, Daniel Crista.
Sosirea în etapa de astăzi va avea loc în Făgăraș, unde Turul României a mai ajuns o singură dată, în 1946. Atunci a câștigat etapa brașoveanul Nae Chicomban. Astăzi sunt în cursă doi cicliști care au crescut în zonă: campionul național Emil Dima (Giotti Victoria-Savini Due), care este din Cristian și coechipierul său Cătălin Buta, care este chiar din Făgăraș. Previziunile lui Alex Ciocan pentru victoria de etapă: 1. Maciej Paterski (Voster), 2. Piotr Broyna (Mazowsce), 3. Eduard Grosu (Drone Hopper-Androni Giocattoli).
Traseul care pornește din Târgu Mureș trece prin: Ungheni – Căpâlna de Sus – Coroisânmărtin – Zagăr – Dumbrăveni – Biertan – Pelișor – Agnita – Dealu Frumos – Cincu – Rodbav – Soarș – Făgăraș Cetate. Pentru buna desfășurare a evenimentului, traficul rutier va fi restricționat pe banda de mers plutonului, iar mașinile care vin din sens opus vor fi trase pe dreapta până la trecerea caravanei cicliste. În orașele de start și de finiș, astăzi vor fi instaurate următoarele restricții de circulație:
Târgu Mureș
• Restricționarea circulației pentru startul în Etapa 3 și plecarea caravanei cicliste, între orele 10.00-12.00, în zona centrală a municipiului, între Catedrala Înălțarea Domnului și Mureș Mall: strada Bartok Bela – strada Primăriei – strada Iuliu Maniu (până la strada Tușnad).
Făgăraș
• Închiderea circulației pentru Cursa Copiilor, sosire Etapa 3 și festivități de premiere, între orele 08.00-21.00, pe strada Mihai Viteazul, de la strada Podului până la strada Tăbăcari, pe strada Tăbăcari de la intersecția cu strada Mihai Viteazul până la Sensul Giratoriu de pe Bulevardul Unirii.
La evenimentul Cursa Copiilor, care are loc la Făgăraș de la ora 14.00, s-au înscris un număr record de participanți: 221. La evenimentele similare care au avut loc până acum la Satu Mare, Bistrița și Târgu Mureș au participat peste 500 de copii. Cursa Copiilor este organizată și în Cristian – 10 septembrie, orele 12:00 – 14:00, Piața Libertății (înscrieri: https://racetime.ro/events/25/register) și în București – 11 septembrie, orele 15:30 – 17:30, Rondul Kiseleff (înscrieri: https://racetime.ro/events/26/register).
Turul României 2022 are loc în perioada 6-11 septembrie și se desfășoară pe un traseu de aproximativ 850 km de la Satu-Mare la București, trecând prin Bistrița, Târgu-Mureș, Făgăraș și Curtea de Argeș. Devenind un veritabil ambasador al țării, traseul Micii Bucle este construit astfel încât să pună în lumină importante zone turistice din România. Anul acesta, plutonul va traversa zone emblematice precum Țara Lăpușului în Maramureș, Colinele Transilvaniei și cel mai spectaculos drum din țară – Transfăgărășan. Diversitatea peisajelor românești, o multitudine de obiceiuri, tradiții și comunități, precum și frumusețea locurilor traversate vor fi promovate, în premieră pentru ciclismul românesc, în 50 de țări, prin intermediul unor rezumate zilnice transmise de Eurosport. Pe plan local, Turul este transmis în direct și integral pe canalul TV Sport Extra, precum și online, pe site-ul www.turulromaniei.ro și pe paginile de Facebook Tour of Romania și Auchan. De asemenea, retrospectiva fiecărei etape va fi transmisă zilnic, în perioada competiției, pe TVR 1. Materiale video și știri din timpul competiției vor fi disponibile zilnic pe Eurosport.ro și pe pagina de Facebook Eurosport România, iar rezumatele etapelor vor putea fi urmărite la cerere și pe aplicația Eurosport Player.
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…