Categorii: GeneraleNoutati

Tumi Taabe: Ciclist, mecanic de biciclete și președinte de federație

Oricine este îndreptățit să aibe impresia, la citirea titlului, că este vorba despre un pamflet, însă, mai de bine sau mai de rău, așa se poate rezuma starea de fapt a ciclismului dintr-o țară africană. Tumi Taabe, în vârstă de 31 de ani, este campionul de mountain bike al statului Lesotho și se caracterizează ca fiind „un sportiv talentat, dar nicidecum un profesionist”.

Tumi are și propriul său magazin de biciclete, unde mai lucrează nevasta sa, dar și alți doi sportivi de vârf ai țării africane cu pricina. Și da, tot Tumi este și președintele federației de ciclism, acolo, în Lesotho.

„Ciclismul mi-a schimbat viața și vreau să le-o schimbe și altora în același bine” spune el, care se ocupă și cu donații de biciclete pentru satele din țară. Mai nou, a primit și o mână de ajutor din partea unor americani, Mike’s Bikes, care i-au trimis circa o mie de biciclete pe care el le-a reparat și le-a dăruit copiilor ca să ajungă la școală.

Pe lângă activitățile de caritate, el sprijină și ciclismul de performanță din Lesotho, cursele începând să înregistreze tot mai mulți participanți, momentan fiind undeva pe la 150.”Sunt convins că în câțiva ani Lesotho poate da niște cicliști de top, dar asta numai dacă vom reuși să le asigurăm condițiile necesare acestei dezvoltări. Este deja un miracol că au ajuns unde au ajuns având în vedere de unde au plecat” opinează Tumi.

Totuși, Lesotho este încă departe de vârful ciclismului african, cea mai bună performanță a sportivilor săi fiind când cei doi juniori au reușit să termine cursa de fond a Campionatelor Africane de Ciclism.

Traian Goga

Traian Goga este redactor FreeRider.ro încă de la începuturile revistei și reprezintă una dintre vocile care contează în ciclismul românesc.

Vezi comentarii

  • Daca inlocuim Lesotho cu Romania, Tumi Taabe cu Eduard Novack si campion la mountain bike cu campion paralimpic constatam ca starea de fapt a ciclismului dintr-o tara africana este identica cu starea de fapt a ciclismului romanesc. Asemanarea devine si mai izbitoare cand citim declaratia presedintelui UCI, Brian Cooksonde, publicata pe site-ul Federatiei Romane de Ciclism. Acesta spune ca UCI sprijina ciclismul din Romania si din toate celelalte tari africane. Confuzia este de inteles avand in vedere conflictul celor doi presedinti FRC care se aseamana foarte mult cu conflictul dintre triburile Hutu si Tutsi din Rwanda.

Share
Published by
Traian Goga

Stiri Recente

Riders Club anunță concursurile pentru sezonul 2025

Pentru 2025 Riders Club anunță organizarea a 5 concursuri de ciclism cross country și mtb, însă în plus față de…

5 zile in urma

Bryton lansează noul ciclocomputer smart Rider S510

Dacă în februarie 2022, Bryton prezenta un nou model de ciclocomputer, mai precis Rider S500, azi avem lansarea următoarei versiuni,…

o săptămână in urma

Test – bicicletă gravel electrică Van Rysel E-GRVL AF HD

Disciplina gravel devine din ce în ce mai populară, iar producătorii nu se sfiesc să lanseze constant modele noi. Martor…

2 săptămâni in urma