Categorii: Generale

Spank prezintă jantele Oozy 350 Vibrocore cu spumă

Vibrațiile cauzate de viteza cu care coborâm pe bicicletă pe potecile de la munte, pot deveni foarte obositoare pentru rider. Așa că Spank s-a gândit că dacă introduce spumă în jante, vibrațiile vor fi atenuate.

Motivul acestei invenții este ghidonul lor Spike 800 Race Vibrocore lansat deja de ceva vreme. Acesta este din aluminiu umplut cu o spumă specială creeată de chiar Spank.

Noile jante, încă nelansate, se numesc Spank Oozy 350 Vibrocore. Practic Vibrocore este cuvântul cheie și presupune umplerea spatiilor goale interioare cu această spumă minune.

Janta în sine este și aceasta complet nouă din punct de vedere al profilului. Adâncimea este mică. Prin aceasta s-a dorit obținerea unei complianțe verticale mai bună decât în cazul jantelor cu profil înalt. Însă spuma din interior se pare că este ingredientul magic. Aceasta este introdusă într-o formă moale. Ulterior spuma se dilată și umple toate spațiile, la fel ca spuma cu care izolăm la bloc. Diferența mare constă însă în densitate. Spuma Spank este mult mai puțin densă.

La fel ca în cazul ghidonului Spank Spike 800 Race Vibrocore, spuma din jante este gândită să filtreze o mare parte din vibrațiile cu frecvență înaltă care îi pot obosi pe rideri, chiar și fără ca aceștia să-și dea seama.

În plus Spank spune că spuma permite jantelor cu profil jos, să poată absorbi lovituri mai mari și apoi reveni la forma inițială mult mai eficient decât o jantă goală la interior.

Cât privește greutatea, spuma Vibrocore adaugă în jur de 40 de grame la o jantă de 27,5 inch. Janta are în continuare nevoie de fond tubeless, iar niplurile standard exterioare pot fi înlocuite la nevoie cu unele normale. Nu este nevoie de scule sau tehnici speciale.

Dan Mazilu

Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă în realitate s-a născut în București. Practic, se dă pe două roți din copilărie. Mai serios s-a apucat de ciclism din 1998 când, după ce și-a cumpărat primul MTB, s-a și dus la vârful Omu. Se mândrește că a fost primul care a făcut asta și până în ziua de azi așteaptă să-i confirme cineva... Lăsând gluma la o parte, Dan este unul din cei mai pasionați cicliști din România, la nivel de amatori. Rămânând tot timpul la un nivel constant al pasiunii, niciodată prea exagerat sau prea monoton, și-a angrenat întreaga familie care-i susține entuziasmul și pedalează alături de el. Tot timpul pe bicicletă, la concursuri, la teste, la evenimente de profil din țară și străinătate, explorând un nou traseu de cicloturism sau pur și simplu scriind despre acest subiect, Dan este în constantă legătură cu ultimele noutăți din domeniu, ultimele trenduri și ultimele tehnologii folosite la biciclete.

Share
Published by
Dan Mazilu

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma