Categorii: Generale

Pump Battle World Series

Dacă îți petreci o mare parte din timp pe un pumptrack și crezi că poți să o faci mai bine decât restul sau doar ești mai competitiv din fire, află că în data de 22 noiembrie 2015 va avea loc prima etapă din PUMP BATTLE WORLD SERIES în Olanda. Ce mai e și asta? Simplu, două pumptrack-uri modulare și identice montate în paralel pe care se pot întrece doi concurenți deodată. Competiția e destinată atât bmx-erilor, cât și mountain biker-ilor de pretutindeni, fără a fi necesară îndeplinirea unor condiții speciale de înscriere. Pumptrack-urile au în jur de 100 de metri lungime și sunt prevăzute cu porți de start Pro Gate astfel încât concurenții să aibă condiții identice în concurs. Partea negativă e că la această competiție se pot înscrie numai 50 de concurenți pe fiecare categorie, așa că nu sta mult pe gânduri și înscrie-te. Taxa de înscriere este de doar 10 euro, iar organizatorii vor aloca premii în bani categoriei peste 16 ani și produse pentru restul categoriilor. În total organizatorii au stabilit 2 categorii de participare, sub 16 ani și de la 16 ani în sus pentru băieți și fete la un loc. Cam lipsit de echilibru, nu credeți?

Formatul este la fel de simplu ca și ideea concursului, fiecare participant având o singură șansă pentru a realiza un timp în cadrul calificărilor. Primii 32 de concurenți în ordinea timpiilor vor merge în finala unde se vor întrece unul cu celălalt în format eliminator.

Pentru mai multe detalii intrați pe: http://pumpbattle.com/pump-battle-series-u-turn-edition 

Dragos Mitroi

Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

Share
Published by
Dragos Mitroi

Stiri Recente

L’Étape România 2026: peste 2.000 de cicliști au pedalat prin București. Cine sunt câștigătorii celei de-a cincea ediții

Bucureștiul a devenit din nou, pentru o zi, teren de competiție pentru mii de pasionați…

6 zile in urma

Dynamic Turblo 2 – mini-pompă electrică pentru bicicletă

Dynamic Turblo 2 este o pompă electrică compactă și foarte ușoară, destinată umflării rapide a…

3 săptămâni in urma

Sinaia se descoperă altfel: o zi pe bicicletă între munte, istorie și cultură

La final de august, Sinaia îi invită pe iubitorii de ciclism, natură și aventură să…

3 săptămâni in urma