Astfel, cei care pedalează vor trebui să se dea jos de pe bicicletă atunci când vor traversa pe o trecere de pietoni marcată, în caz contrat putând fi sancționați cu o sumă cuprinsă între 450 și 600 de lei. De asemenea, nu va fi permis nici a învăța mersul pe bicicletă pe drumuri intens circulate.
Posesorilor de vehicule li se interzice să circule pe acostamentul drumului, excepție făcând bicicliștii, în cazul în care carosabilul nu dispune de piste speciale pentru aceștia. În plus, noul Cod specifică faptul că bicicletele, precum și vehiculele din categoria AM, A1, A2 şi A, vor trebui conduse doar pe un singur rând.
Și nici transportul unei persoane în stare de ebrietate sau conducerea unei biciclete de către o persoană în aceeași stare nu va fi trecută cu vederea de către Poliție.
Produsele pentru ciclism dedicate bărbaților, sau cele unisex, nu se potrivesc tot timpul și femeilor. Și, cu atât mai mult…
Pentru 2025 Riders Club anunță organizarea a 5 concursuri de ciclism cross country și mtb, însă în plus față de…
Dacă în februarie 2022, Bryton prezenta un nou model de ciclocomputer, mai precis Rider S500, azi avem lansarea următoarei versiuni,…
Vezi comentarii
Normal ar fi sa nu trebuiasac sa te dai jos de pe bicicleta cand traversezi zebra.
@Radu Mititean - Iti inteleg punctul de vedere, insa nu am spus ca prevederile pentru biciclisti sunt toate absolut noi. Chiar daca nu reprezinta o modificare, prin articolul de fata macar le reiteram si afirmam inca o data ce nu este permis pentru biciclisti pentru ca oricum nu cred ca acest lucru este suficient vehiculat. Intentia nu a fost niciun moment de a dezinforma si nici nu cred ca s-a produs acest lucru, mai ales ca cititorii au la dispozitie o multitudine de surse, nu doar site-ul freerider.ro, astfel ca aprecierile, parerile sau comentariile lor sunt toate binevenite.
@flavius: Da, daca e marcata pista de biciclete dar tu rulezi pe carosabil, te poate amenda, dar asta nu e ceva nou, putea si pana acum, nu s-a introdus nicio regula noua ref. circualtia cu bicicleta...
Va contraziceti copios, confirmand ca nu s-a prea schimbat ceva ref. biciclisti cu exceptia cresterii amenzilor, din cauza majorarii salariului minim pe economie, majorare decisa cu o jumatate de an in urma si intrata in vigoare la 1 iulie, nu acum, si apoi formulati la viitor tot felul de chestii, de parca arum vor intra in vigoare desi este exact textul de pana acum, doar ca nu mai contine termenul ”si mopede” pentru ca mopedele au fost trecute la categoria autovehicule. Astfel, scrieti ca ”cei care pedalează vor trebui să se dea jos de pe bicicletă atunci când vor traversa pe o trecere de pietoni marcată” desi asta trebuiau sa faca si pana acum. Daca voiati sa le reamintiti asta biciclistilor, formularea corecta era ”vor trebui in continuare” sau ”vor trebui ca si pana acum....”. Mai scrieti ca "De asemenea, nu va fi permis nici a învăța mersul pe bicicletă pe drumuri intens circulate" desi asa era si pana acum. Mai scrieti ca "bicicletele....vor trebui conduse doar pe un singur rând" desi fix asa era si pana acum. Toate aceste formulari pot starni confuzie.... Si ar fi pacat ca freerider sa ajunga sa dezinformeze, chiar neintentionat, cum face presa bulevardiera...
Cand iesim in strada!!!??
Salut, sunt din Timisoara si merg in fiecare zi la lucru cu bicicleta (25 km dus-intors), piste ar fi ceva, pe traseul meu vreo 5 km. Problema e ca sunt gropi, trebiuesc trecute borduri,etc, pe piste. Eu prefer sa merg pe carosabil, plec devreme dimineata si nu e trafic, obtin astfel o viteza medie mai mare decat daca as folosi pista, care e pe trotuar.Acum intrebarea mea e daca ma intalnesc cu militianu si sunt pe carosabil, in dreptul meu fiind pista, poate sa ma amendeze?
salut
frato bike-eri
traim in romania
orice e posibil cu pistele de biciclete pietonii merg pe ele
masinile parcheaza pe ele
pe sosea sunt soferi din evul mediu
pe trotuar iti iei amenda
oare biciclete vor zbura?
nicaieri in europa sau in lumea asta nu e asa mare prostie si serios acuma dak trece pe trecerea de pietoni pana la 6 mil
apoi soferul ala imbecil si needucat care te claxoneaza fie nu da prioritate fie ratatii care isi iau carnetul pe bani si apoi gonesc prin oras de sare acul la kilometraj peste 50 aia nu au lege nu? k scot sutele de euro sau ii intreba pe politisti cum t numesti si apoi ii zice sal cune pe cutare si isi cere politistul scz ca la oprit.ori ala e instare sa se urce pe tine sau soferi ce intra in depasire si vad ca e un biciclist in fata ce mai e undes legile
sa inteleg ca de maine nu mai pot duce pe rudă prieteni trotili? of :)))
De ce nu se fac piste de biciclete? E normal in Romania, e ca si cum in loc sa repare o sosea, se pune o plancarda "Atentie, drum cu gropi!" si asa scapa de treaba...
respectand codul rutier ii respectam si pe altii (pietoni sau vehicule) ca altii nu ne respecta - nimic nou. sa stam cu mainile in san? nu, dar nici sa mergem pe principiul "nimanui nu-i pasa. imi bag si eu piciorul, hai sa vedem care e mai descurcaret".
Fiecare biciclist ar trebui sa fie constient ca ceea e face se pune ca eticheta asupra tuturor bicilistilor (ca in cazul taximetristilor - din cauza ca sunt foarte multi dintre ei cretini - tindem sa credem ca orice taximetrist e un pericol sau un magar - o mare eroare). Daca noi suntem kamikaze prin oras nimeni nu o sa ne respecte vreodata daca are suficient* de multe exemple sa creada asta.
Purtati casca, puneti pe voi semnalizari noaptea, cascati bine ochii in trafic, evitati sa vad deplasati pe trotuare aglomerate, incercati sa respectati semafoarele, stiu ca e tentant sa treci, dar e un motiv sa fim luati de baieti rai.