Categorii: GeneraleNoutati

Generează-ți curentul electric zilnic pedalând la birou cu Big Rig și Pedal Genny

Bicicleta este, fără îndoială, unul din cele mai eficiente mijloace de transport, însă acest lucru face ca deseori să trecem cu vederea faptul că mișcarea de pedalare, mai ales în poziție cât mai aproape de orizontală, este una dintre cele mai productive acte motrice. Cu alte cuvinte, pedalând pot fi alimentate o sumedenie de lucruri care au nevoie de energie și tocmai acest fapt stă la baza sistemelor Big Rig și Pedal Genny.

Dezvoltate de niște ingineri din New York, cele două sisteme nu sunt altceva decât niște trenuri de rulare de bicicletă conectate la un adaptor care permite atașarea lor unor obiecte ce necesită alimentare.

Big Rig (foto sus), de exemplu, este direct integrat într-un birou și adaptorul său poate alimenta un generator electric, o pompă de apă sau un compresor de aer, sau orice alt aparat de acest fel care poate fi pus în funcțiune folosind o curea de transmisie. În montajul de prezentare, inițiatorii demonstrează cum un laptop poate fi alimentat folosindu-se Big Rig prin pedalat, în timp ce utilizatorul stă așezat într-o poziție ergonomică. Pe de altă parte, Pedal Genny (foto jos) joacă rolul de variantă la scară mai mică a Big Rig, dar în același timp mult mai portabilă și mai practică.

Ca o estimare a energiei generate de o persoană, cei care au dezvoltat proiectul au calculat că aceasta este de ajuns pentru a alimenta un laptop vreme de 3 până la 6 ore sau a ține la încărcat un telefon mobil între 30 și 40 de ore. Și chiar dacă economiile făcute astfel sunt valoroase mai mult pe termen lung, un alt beneficiu important stă în faptul că faci mișcare de la birou.

Multi-function Pedal Power Demonstration from Pedal Power on Vimeo.

Traian Goga

Traian Goga este redactor FreeRider.ro încă de la începuturile revistei și reprezintă una dintre vocile care contează în ciclismul românesc.

Vezi comentarii

  • Exista la noi vre-o firma care sa produca biciclete de casa cu generator? Sau sa adapteze o biciclete de curse sa antreneze un alternator de masina?

  • Buna ziua!
    Sunt interesat de 2 lucruri:
    1.Doresc o sa de bicicleta care sa nu-mi distanteze fesele intrucat sunt operat la spate si
    2.De unde pot obtine date mai detaliate despre obtinerea curentului prin pedalare
    Cu stima !
    Florian Leca

Share
Published by
Traian Goga

Stiri Recente

Test Polar Street X – un ceas pentru viața activă, nu pentru obsesia de date

Polar Street X este genul de produs care îți lasă o impresie clară încă de la început: este un ceas…

6 zile in urma

În inima Bucovinei: tot ce trebuie să știi despre cursele MTB de la Obciniada 2026

Obciniada nu e doar un festival de sport și muzică, și e o ocazie de a descoperi Bucovina, și dealurile…

o săptămână in urma

Tabără MTB pentru adulți la Câmpulung Muscel: MTB Skills Camp Boot Camp Level 1 (22–24 mai)

În perioada 22–24 mai, la Câmpulung Muscel, are loc MTB Skills Camp Boot Camp Level 1, o tabără dedicată cicliștilor…

o săptămână in urma