Creatorii renumitelor pliabile au anunțat astăzi premiile care vor fi puse în joc cu ocazia Campionatului Mondial Brompton 2012 ce va avea loc luna viitoare. Pe lângă prestigiul și satisfacția de a fi cei mai rapizi bromptoniști, câștigătorii diverselor categorii vor primi și premii constând în produse Brooks, Jagwire, Nuun, Green Oil, Nutcase și Schwalbe. Totuși, câștigătorii absoluți ai categoriei masculine și ai celei feminine vor beneficia de o recompensă memorabilă, fiecare primind o pliabilă Brompton ediție limitată.
Pe lângă probele deja existente, întrecerea posesorilor de Brompton va fi îmbogățită cu două noi probe, Sprint și Marathon. Învingătorii de la Sprint, o întrecere de 300 de metri în pantă, vor beneficia de o personalizare completă a bicicletei lor de către echipa tehnică a producătorului. Proba Marathon nu va avea un premiu special, dar cu siguranță că participanții vor câștiga respectul publicului după ce vor încheia traseul de 26 de mile.
Campionatul Mondial Brompton nu este un banal campionat mondial. Pentru a concura, este necesară o ținută obligatorie, compusă neapărat dintr-o cravată, un sacou sau un pulover și o pereche de pantaloni scurți, cu condiția ca niciuna din aceste obiecte să nu fie cu destinație sportivă. Concurenții care vor nimeri cea mai reușită combinație ale acestor articole vestimentare vor fi recompensați cu o cască și o geantă Nutcase decorate cu drapelul Marii Britanii.
Locul de desfășurare al competiției, va fi, ca și până acum, Palatul Blenheim din Oxford, iar la eveniment vor lua parte aproape 1.000 de concurenți din 36 de țări. Data de desfășurare este stabilită pentru 19 august.
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…