Categorii: GeneraleNoutati

Alpii pe două roți: Alp Mountain Bike Tour 2012

Concediile sunt mai plăcute când aventura este inclusă! 9 bicicliști clujeni au pedalat într-o săptămână peste 600 de kilometri cu peste 10.000 metri diferență de nivel prin munții Alpi, traversând Austria, Elveția și Italia. Traseul s-a desfășurat pe versanți și creste montane la peste 2.500 de metri altitudine, prin văi și peste pasuri înalte, având porțiuni de șosea și drum forestier, dar mai ales drumuri pastorale și cărări, inclusiv poteci abrupte, înguste, accidentate și desfășurate pe marginea prăpastiei sau prin tunele și prin canioane înguste.

Majoritatea participanților sunt membri ai Clubului de Cicloturism Napoca ce au o mare experiență în mountain biking, inclusiv expediționar, și au parcurs o sumedenie de trasee de anduranță în munții mai multor țări. Tura a început în Tirolul austriac, cu punct de pornire cunoscuta stațiune turistică Ischgl din regiunea Silvretta, ce numără peste 1.200 de kilometri de trasee marcate de mountain bike.

Ruta a trecut și prin Sent, un orășel cochet din zona retroromană a Elveției, prin Glurns, din regiunea sudtiroleză Bolzano, unul din cele mai mici orașe din Alpi, cu zidurile medievale păstrate integral, pe malurile lacului Livigno, prin Bormio și prin Passo di Tonnale cu stațiunea turistica omonimă. Firește că nu a fost ocolită mirifica lume a Dolomiților, cu imenșii pereți de stâncă de culori strălucitoare, dar și cu păduri seculare, canioane cu cascade spectaculoase și lacuri de altitudine.

Pe parcurs s-au trecut multe pasuri, cum este de exemplu pasul Gavia, la 2.600 de metri, celebru pentru nenumăratele sale includeri în Turul Italiei, urcarea având 1.800 de metri diferență de nivel. Au fost străbătute și alte drumuri celebre, precum Tremalzzo Classico, care urcă circa 2.000 de metri, plecând aproape de la nivelul mării, având mulți kilometri săpați în stâncă și urcând abrupt în serpentine amețitoare. Acțiunea s-a finalizat în nordul Italiei, la Arco, celebra stațiune turistică de lângă lacul Garda, cu clima mediteraneeană între munți semeți și considerată de mulț ca loc de naștere a escaladei sportive moderne. De fapt, majoritatea vizitatorilor stațiunii merg acolo pentru mișcare, ei fiind cățărători și mountain bikeri.

Ca o concluzie, a fost o tura ciclistică montană cu caracter sportiv și turistic, fiind documentate fotografic și pe GPS frumoase trasee de parcurs pe două roți prin peisajele Alpilor, care, în ciuda impresiei generale, au încă destule regiuni în care amenajările antropice nu au sălbăticia. În continuare, munții au un serios potențial de turism de aventură, deși există destule exemple negative de amenajări excesive făcute in primele decenii postbelice.

Traian Goga

Traian Goga este redactor FreeRider.ro încă de la începuturile revistei și reprezintă una dintre vocile care contează în ciclismul românesc.

Share
Published by
Traian Goga

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma