Categorii: Generale

Alps Epic

Până în prezent Franța ducea lipsă de un maraton de mtb pe etape. Acest lucru se va schimba din sezonul următor atunci când va avea loc ediția inaugurală a Alps Epic. Formatul e unul caracteristic competițiilor pe etape, concursul fiind compus din 6 etape, prima dintre ele un prolog urban în orașul francez Briancon urmat de 5 etape între 50-70km cu 2000-3000m și chiar 4000m diferență de nivel. La o scurtă privire pe hârtie toate etapele par a fi dificile din punct de vedere fizic. Cu toate acestea etapa a 2-a iese în evidență cu cei 4050m diferență de nivel pozitivă, în timp ce ultima etapa menține ștacheta ridicată la 3700m diferență de nivel. Situația devine și mai atractivă dacă ne uităm la numărul de kilometri ai fiecărei etape, astfel de exemplu în etapa a 2-a cei 4050m diferență de nivel trebui urcați și coborâți în 59 km…sună bine, nu?

Alps Epic va avea loc între 3 și 9 iulie 2016, iar terenul de joacă al concurenților e inclus în patrimoniul monidal Unesco. Organizatorii promit etape tehnice cu mulți kilometri de singletrail-uri pe potecile alpine. Având în vedere că riderii de top care provin din Franța sunt deosebit de abili din punct de vedere tehnic, abilitate pe care și-au însușit-o în competițiile cu nivel de dificultate tehnic ridicat, organizatorii colaborează cu rideri de profil, printre care se află și Stephan Tempier, astfel traseul pare foarte promițător!

Taxa de înscriere este destul de ridicată, participanții având la dispoziție două tipuri de pachete, respectiv Blue și Black, primul în valoare de 1250 euro/ participant, iar cel de-al doilea în valoare de 1800 euro/participant. Chiar dacă pare mult, în primul pachet sunt incluse mesele compuse din ingrediente naturale/locale și camp-urile cu corturi pregătite de organizatori. Cel de-al doilea pachet conține cazare la cele mai bune hoteluri din zona adiacentă traseului de concurs. Numărul participanților este limitat la 200, la competiție putând participa doar echipe formate din două persoane. Dacă ar fi după mine, n-aș mai sta pe gânduri și m-aș înscrie cât mai repede!

Dragos Mitroi

Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

Vezi comentarii

  • Așa este. Am preluat știrea de pe un site de profil și am verificat informația într-un singur alt loc, fără să fac o verificare suficient de amănunțită. Cel puțin aparent, restul competițiilor de mtb pe etape din Franța nu aspiră așa de tare la o recunoaștere pe plan internațional, ele fiind mai discrete și mai reticente în a atrage competitori străini. Mulțumim pentru sesizare!

  • Exista deja un maraton pe etape: Les Chemins du Soleil, are 4 etape de o dificulate tehnica si fizica foarte ridicate. S-ar putea sa mai fie si altele. In Franta si Elvetia concursurile sunt mai dure decat in Austria si Germania.

Share
Published by
Dragos Mitroi

Stiri Recente

Riders Club anunță concursurile pentru sezonul 2025

Pentru 2025 Riders Club anunță organizarea a 5 concursuri de ciclism cross country și mtb, însă în plus față de…

6 zile in urma

Bryton lansează noul ciclocomputer smart Rider S510

Dacă în februarie 2022, Bryton prezenta un nou model de ciclocomputer, mai precis Rider S500, azi avem lansarea următoarei versiuni,…

2 săptămâni in urma

Test – bicicletă gravel electrică Van Rysel E-GRVL AF HD

Disciplina gravel devine din ce în ce mai populară, iar producătorii nu se sfiesc să lanseze constant modele noi. Martor…

2 săptămâni in urma