Biciclete excepționale încă se produc, iar BMC se numără printre producătorii care au grijă ce le iese pe poarta fabricii. Dar se pare că unii oameni au nevoie de un strop de extravaganță sau măcar de impresia că merg pe un bolid de firmă care îi propulsează la viteze supersonice fără efort din partea lor. Altfel, cum am putea explica progenitura cuplului BMC-Lamborghini, BMC impec Automobili Lamborghini Edition?
Mutarea este una de imagine, pentru că BMC deja face cursiere cu care tot mai mulți cicliști își trec numele pe panoul învingătorilor. Dar se pare că există o modă printre producătorii de biciclete al cărui scop pare a fi atragerea atenției. Din același ciclu fac parte parteneriatele Specialized-McLaren, Bianchi-Gucci sau Colnago-Ferrari, dintre care măcar două au generat la un moment dat un salt tehnologic mai mult sau mai puțin important. În orice caz, bicicleta de față este o replică a celei folosite de BMC Racing Team în acest sezon, dar căreia i-au fost aplicate câteva logo-uri Lamborghini pe ici-colo. Insuficient pentru a justifica cei 20.000 de euro ceruți pe aceasta, nu?
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…