Aproximativ o sută de copii au fost prezenţi duminică, 4 octombrie, în parcarea centrului comercial Auchan din municipiul Galaţi, la cea de-a cincea ediţie a concursului de îndemânare pe bicicletă „Juniorii Pedalează”, organizat de Asociaţia Bike Works. În funcţie de vârstă, copiii au avut de parcurs două trasee care au cuprins mai multe tipuri de obstacole – cum ar fi slalom printre jaloane, traversarea unei scânduri înguste sau mutarea unui obiect de la un punct fix la altul – menite să îi ajute în dobândirea acelor deprinderi necesare mersului în siguranţă pe bicicletă atunci când se plimbă în afara unui cadru organizat. Astfel, copiii au fost foarte motivaţi şi au încercat să parcurgă traseele de concurs într-un timp cât mai scurt şi, pe cât posibil, fără greşeli majore.
Pe site-ul juniorii.bikeworks.ro, în scurt timp vor fi publicate şi clasamentele complete pentru fiecare categorie de vârstă.
Cea de-a cincea ediţie a concursului de îndemânare pe bicicletă pentru copii „Juniorii pedalează” a fost organizată de Asociaţia Bike Works în parteneriat cu Auchan, Top Media, Hangarul, Bălănescu photography, Casa de Cultură „Grigore Kiazim” Măcin, UVSAR şi Valentin Baly. Concursul a fost sponsorizat de Intersport, Sprint, Auchan, Daily Open House, C&A, Maus Bike, Otto Broke, SanFrancisco,BBB, Continental, Prosim, Muc-Off, Gamacris, şi JYSK. Parteneri media au fost Digi 24 HD, Rock Fm, Freerider.ro, BikeTime.ro.
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…