Bike Fest Aproape de Natură, competiţie de ciclism aflată la a 2a ediţie, va avea loc în data de 23-24 iulie şi se va desfăşura în zona turistica Berivoi, comuna Recea, judeţul Braşov (în apropierea mănăstirii Sfântul Andrei). Concursul doreşte să promoveze sportul şi activităţile în aer liber punând în acelaşi timp în valoare potenţialul zonei în ceea ce priveşte traseele de ciclism montan.
Scopul principal al asociaţiei este reconectarea copiilor cu natura şi nu neapărat spiritul de competiţie acesta fiind şi motivul pentru care concursul de ciclism este puţin altfel. Spre deosebire de celelalte concursuri de ciclism montan din ţară acesta are doar doua categorii: family (adulţi și copii ) şi open (adulţi 18-99 ani).
Pe parcursul probei, vor exista puncte de control şi revitalizare, în care participanţii vor avea la dispoziţie apă, sucuri energizante, glucoză, fructe, etc. Asistenta medicala pe perioada concursului va fi asigurata de 2 medici de la Spitalul Municipal Făgăraş dotaţi cu truse de prim ajutor, la start și în punctele de realimentare.
Program:
Vineri seară:
Instalarea corturilor sau cazare la pensiunile din zonă. Campare (pentru doritori) la marginea pădurii sau lângă un râu de munte. Program de socializare liberă (fără tablete, smartphone-uri, laptop-uri etc.) În zonă nu există curent electric!
Sâmbătă 23 iulie
– Înscriere participanţi la secţiunea Family
– Şedinţa tehnică şi startul concursului (ora 10.00)
– Desfăşurarea probei de ciclism montan 10km offroad (dificultate medie; 3 traversări peste râuri de munte; pădure; drum forestier; iarbă)
– Festivitatea de premiere, tombolă
– Închiderea concursului
– Ecologizarea zonei de concurs
– ora 17.00: OPŢIONAL: Tură de ciclism montan (pentru adulţi) zona turistică Berivoi, Dejani (mănăstire) şi retur, ~ 23 Km în pluton. (~ 3 ore) .
– Foc de tabără, masă festivă (tocăniţă la ceaun).
Duminică: 24 iulie
– Înscriere participanţi la secţiunea open (Fox hunt)
– Şedinţa tehnică şi startul concursului (ora 10.00)
– Desfăşurarea probei de ciclism montan ~25 km (urcare până la aproximativ 1000 m altitudine; drum forestier; coborâre offroad; asfalt 5 km; drum de ţară )
– Festivitatea de premiere
– Închiderea concursului
Taxa de înscriere este de 50 lei / familie sau 25 lei pentru Open
Locaţia evenimentului este Mănăstirea Sf. Andrei, Berivoi
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…