După prezentarea mai multor prototipuri, cei de la Smart au lansat versiunea de serie a bicicletei electrice, denumită simplu, Smart E-bike. Este de la sine înțeles faptul că bicicleta va miza pe un aspect atractiv și pe un preț care se apropie de cel al unui automobil Smart second hand, însă nu există niciun dubiu că aceasta nu își va găsi mulți adepți.
Pe lângă aspectul diferit, care automat va lăsa de înțeles celor din jur că nu pedalezi pe o bicicletă oarecare, aceasta va oferi și tehnologie de top pentru motorul electric. Perfect valabil și pentru sistemul de transmisie, realizat cu o curea ce urmează să te scutească de întreținere, ungere și altele.
Posibilitatea de a integra rapid un SmartPhone se află în echiparea de serie și poate fi regăsită pe ghidon.
Alte informații găsești pe smart.com.
via Smart
Există competiții importante, iar apoi există acele evenimente care pot schimba modul în care o…
În ultimii ani, bicicletele aero au evoluat enorm. Dacă primele generații puneau aproape tot accentul…
Aceasta este ultima săptămână de înscrieri pentru Red Mountain Enduro, iar dacă te numeri printre…