Cea mai nouă bicicletă de la Why Cycles e un model destul de departe de cele produse până acum. De la lansarea mărcii acum 4 ani, scopul a fost producerea de biciclete distractive, pe care cei din echipa de proiectare să le folosească cu bucurie. Acestea trebuiau să fie rapide, sigure, dar calitățile necesare pentru competiție nu erau pe lista de priorități.
După relocarea Why Cycles la Carbondale, Colorado, aceștia au început să colaboreze cu legendarul participant în cursele de ultra-anduranță Jefe Barnham. După două sezoane în care acesta a concurat pentru Why, Jefe și-a imaginat o bicicletă de vis care să fie extrem de rapidă pe traseele offroad. Why Cycles a făcut din aceasta o realitate, rezultatul fiind modelul profesional denumit chiar el Jefe.
Why Cycles spune despre noul model că e mai serios și mai puțin agitat decât hardtail-ul lor S7, fiind însă la fel de capabil ca mdoelul Wayward. Diferența vine de la cadrul fabricat din tuburi de titan 9 3/2.5 v cu headtube din titan 6/4, monobloc filetat și piese prelucrate CNC, incluzând de data asta posibilitatea de montare a unei transmisii cu curea.
Cadrul e în continuare compatibil single speed, dat fiind că Jefe deține recordul cu bicicletă single speed pe traseul Arizona Trail 300. Dropout-urile reglabile permit o lungime a chainstay-urilor între 420-435mm și oferă spațiu pentru anvelope de 29×2.6, lăsând spațiu suficient pentru rulat prin noroi.
Cadrul are o mulțime de puncte de prindere pentru accesoriile necesare curselor de anduranță, fiind posibilă parcurgerea disanțelor foarte lungi cu toate bagajele transportate doar pe bicicletă.
Cadrul are geometria calculată pentru furci cu cursa de 120 mm și offset de 44 mm, are toptube drept și e compatibil cu tije reglabile.
Alte detalii ale cadrului incud monoblocul filetat de 73 mm, ax Boost, prindere de etrier direct mount pentru disc de 180 mm și tijă de 31.6 mm. Ca de obicei, Why a folosit grafică cu imprimare prin sablare și a inclus câteva elemente specifice pentru Jefe, cum ar fi devizul său ”Fast or slow – Just Go” imprimat pe seatstay.
Pentru început el Jefe va fi disponibil în trei variante, dar nu sub formă de bicicletă completă. Prima e cea a cadrului simplu (2349$), apoi cadrul + furca RockShox SID Ultimate (2999$) și în final pachetul cadru + furcă + noile roți Revel RW27 Fusion-Fiber (4499$). Toate trei opțiunile includ cuveții CaneCreek 15 IS42/IS52, colierul tijei de șa și axul spate Maxle. Cadrele sunt deja în stoc și gata de livrare.
Why Cycles face din el Jefe un model pro adevărat, pentru fiecare bicicletă vândută o parte din sumă fiind donată în fondurile de susținere a carierei competiționale a lui Jefe.
Detalii:
Jefe Branham explorează zona Colorado din 1992 iar din 2001 o face pe MTB, fiind de 8 ori finisher și de 4 ori câștigător la Colorado Trail Race, de 2 ori participant și 1 dată câștigător la Arizona Trail Race 300, de 2 ori participant și o dată câștigător la Tour Divide iar mai nou el a câștigat pe un Why Cycles Big Iron cursa Drift 100 și a obținut chiar cu bicicleta el Jefe cel mai bun timp din istorie cu transmisie single speed pe traseul Colorado Trail.
Pentru mai multe informații sau chiar comenzi, puteți accesa pagina producătorului.
Informații de pe bikerumor.com
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…