Categorii: EvenimenteNoutati

Cupa Max Aușnit pune la bătaie premii de 4.000 de euro

Cursele de șosea pentru amatori încep să crească atât ca și număr, cât și ca standard de organizare, așadar e ușor de anticipiat o creștere privind această ramură. O competiție din acest nou val, dacă îl puten numi astfel, este Cupa Max Aușnit, aflată la cea de-a doua ediție și dotată cu premii de 4.000 de euro.

Competiția este organizată Clubul Concordia Lugoj, și susținută de Steven Aușnit împreună cu Gabriel Olariu, finanțatorii acesteia. Steven Aușnit este nimeni altul decât nepotul lui Max Aușnit, vestitul industriaș român din perioada interbelică, care a deținut afaceri importante în zona Banatului. Dar domnul Aușnit nu va fi singurul descendent al faimosului său strămoș. Echipa de ciclism a Univeristății Harvard va fi și aceasta prezentă în 8 iunie la Lugoj, în lotul său regăsindu-se Byron Hood, un strănepot de-al lui Max Aușnit.

Premiile acestei întreceri de 88 de kilometri sunt mai mult decât consistente, însumând în total 4.000 de euro. Spre exemplu, 800 de euro vor reveni doar câștigătorului categoriei Elite masculin, iar pe lângă acesta mai există categoriile masculine 18-29 de ani, 30-39 de ani și peste 40 de ani, precum și una rezervată femeilor. Startul competiției se va da sâmbătă, 8 iunie 2013, ora 10.30, din parcarea AO Truck Stop de pe centura Lugojului. Mai multe informații sunt disponibile pe site-ul Clubului Concordia.

Traian Goga

Traian Goga este redactor FreeRider.ro încă de la începuturile revistei și reprezintă una dintre vocile care contează în ciclismul românesc.

Vezi comentarii

  • @JDM - Numele competitiei a fost ales de Steven Ausnit, fiul industriasului Max Auschnitt. Asa s-a ajuns la Cupa ,,Max Ausnit"(care se pronunta Auschnit). Dupa plecarea in SUA a familiei Auschinittt/Ausnit, scrierea numelui a suferit modificari si probabil din aceasta cauza a fost aleasa varianta finala cea pe care o gasesti mai peste tot. Numai bine!

  • hm !incitant ptr unu'ca mine dar pe 8 e piatra craiului 3 munti,a doua zi e marvin...ce mi-ar fi placut sa ma dau si la sosea plus 40,singura sosea la care m-am dat a fost anul trecut,au avut plus 50,am si cistigat,la emmedue,anul asta vad ca ...pauza.

Share
Published by
Traian Goga

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma