Cu Bicicleta La Mare pornește la drum și în 2013

Acum 6 ani de zile a luat naștere un eveniment cu aspirații de tradiție, undeva pe șoseaua veche ce leagă Bucureștiul de Constanța. Lucian Mîndruță și Cristian Mihai Popescu mergeau atunci pentru prima oară cu bicicleta la mare. Și la fel au făcut de atunci, cu excepția faptului că nu au mai fost doar ei doi, ci tot mai mulți oameni care le împărtășesc pasiunea. Așa am putea rezuma pe scurt Cu Bicicleta La Mare, plimbarea de două zile, de-a lungul drumului spre litoral.

Ediția din acest an este programată pentru ultimul weekend al lunii aprilie, adică zilele de 27 și 28. Traseul de 285 de kilometri este împărțit în două etape, prima zi urmând să ducă participanții de la București la Amara (140 km), a doua zi sosindu-se la Năvodari după alți 145 de kilometri de pedalat.

La eveniment urmează a participa circa 400 de persoane, în cadrul unei excursii într-o atmosferă relaxată, nicidecum competițională. Coloana de participanți va fi însoțită de un echipaj de poliție și servicii medicale, iar transportul bagajelor, precum și al transportului înapoi la București va fi asigurat de organizator. Mai multe detalii pot fi găsite pe pagina oficială Cu Bicicleta La Mare.

Traian Goga

Traian Goga este redactor FreeRider.ro încă de la începuturile revistei și reprezintă una dintre vocile care contează în ciclismul românesc.

Share
Published by
Traian Goga

Stiri Recente

Salzkammergut Trophy 2026: un festival al ciclismului în inima Alpilor austrieci!

Există concursuri pe care le faci pentru rezultat și există concursuri pe care le faci…

6 zile in urma

Federația Română de Ciclism deschide primul centru permanent de pregătire pentru loturile naționale de ciclism, în Italia

În sportul de performanță, rezultatele nu apar peste noapte. În spatele fiecărei medalii stau ani…

6 zile in urma

Parada Micilor Bicicliști 2026: locul unde începe viitorul ciclismului

În fiecare an vorbim despre campioni naționali, curse internaționale, biciclete noi și performanțe remarcabile. Dar,…

o săptămână in urma