Categorii: EvenimenteNoutati

Campania care va recompensa angajații pentru kilometri pedalați: ONMotion

ONMotion – Fecare kilometru contează se numește următorul mare proiect care îi așteaptă pe bicicliști autohtonii. Aceasta va fi o campanie națională prin care comunitatea bicicliștilor, și nu numai, este încurajată să folosească vehiculul cu două roți cât mai mult, indiferent de situație: pe aleile din parc, pe șosea, pe poteci de munte, în competiții, ca mijloc de transport în oraș și, de ce nu, pe bicicleta staționară. Campania este gândită ca un joc ce se va desfășura în perioada 1 aprilie – 31 octombrie 2013. Participanții își vor introduce kilometrii parcurși pe bicicletă, asemeni unui jurnal, în baza de date a unei platforme. În mod automat, respectiva platformă va genera rezultatele atinse de biciclist: caloriile arse, economiile de combustibil și kilogramele de CO2 a căror emisie în atmosferă a fost evitată prin folosirea bicicletei.

ONMotion se adresează companiilor, instituțiilor și organizațiilor care vor să-și motiveze angajații să aibă un stil de viață activ, benefic sănătății, dar și naturii. Angajații participanți la această campanie primesc la înscriere un pachet format dintr-un ciclocomputer și tricoul oficial, la care se vor adăuga reduceri în magazinele partenere, precum și premii la sfârșitul campaniei. Cei care vor parcurge minim 200 de kilometri vor participa automat la o tombolă. Lista companiilor participante se regăsește pe site.

“Nevoia unui astfel de proiect este demonstrată de numărul mare de persoane ce suferă de afecțiuni asociate cu sedentarismul precum supraponderalitatea sau afecțiunile cardiace, care în timp vor genera un real pericol de suprasolicitare a sistemului sanitar. Inițiativa se modelează excelent pe câteva directive ale Comisiei și Parlamentului European în domeniul sănătății și dezvoltării infrastructurii de biciclete” spune Ionuț Maftei, unul dintre coordonatorii proiectului.

Organizatorii campaniei sunt Asociația ViitorPlus și CarpatBike, iar momentan lista companiilor înscrise în proiect cuprinde Provident Financial România, Amway, Ensight Management Consulting, Libra Bank, magazinele de biciclete Moș Ion Roată și La Vita e Velo.

Traian Goga

Traian Goga este redactor FreeRider.ro încă de la începuturile revistei și reprezintă una dintre vocile care contează în ciclismul românesc.

Vezi comentarii

  • @ Andrei Sorin - cadru legislativ pentru ciclisti in orasul lui Oprescu ? Va fi si asa ceva ! Se va numi "sezon biciclistic". In acest sezon va fi autorizata vanatoare biciclistilor. Deja ma gandesc la o vesta antiglont pentru respectivul sezon ca sa merg pe biciclita protejat.

  • Cam de prost gust mesajul oanei, care probabil e implicata in proiect ;)

    Nu pare chiar asa mult 50e, pana la urma trebuie platiti niste oameni care sa se ocupe de proiect, call center, chirie sediu, facturi utilitati etc. si evident trebuie sa iasa un profit si celui care a venit cu ideea.
    Ar fi foarte interesant daca programul ar evolua si intr-un cadru legislativ care sa ofere reduceri de impozite sau alte facilitati [b]reale[/b] pentru firmele care participa.

    Nasol ca trebuie sa fii companie mare ca sa te inscrii, dar e initiativa privata si asta e situatia. Sper doar sa dezvolte si in directia firmelor cu 3-4 angajati.
    Pana la urma programul nu conteaza foarte mult pentru mine si toti cei care deja merg cu bicicleta, important e sa ofere un imbold (sub forma de reduceri, premii, zile de concediu etc.) celor care cautau un motiv sa faca pasul :D.

  • @oana, nu vad de ce as sta de vorba cu cineva despre treaba asta, ca probabil nu pasiunea mea pentru biciclete va fi pusa in discutie ci parerea mea despre evenimentul in cauza. E pur si simplu o parere la care am dreptul si despre care n-am pretentia a fi cea corecta sau cea care sa schimbe opinia altora. Pentru mine bicicleta este pur hobby, pasiune, la nivel de amatorism, o folosesc deseori ca mijloc de transport desi am si autoturism, o folosesc la recreere, la anumite concursuri, nimic pro, nimic de performanta. Nu vad ce am putea discuta despre asta. N-am zis ca eu am aceasta pasiune si altii nu! (probabil am zis ca din pasiunea unora, altii urmaresc profit ceea ce e perfect corect din punct de vedere afaceristic, lucru care se petrece in orice domeniu) Daca e ceva incorect in comentariul meu de mai sus, poate adauga sau rectifica oricine cu varianta corecta si ceea ce am scris eu sa fie in final ignorat.

  • @Cristian, hai sa stam de vorba putin despre pasiunea asta cu bicicleta pe care tu o ai si altii nu. Imi lasi un mail sau un numar de telefon. multumesc si seara buna!

  • Si una peste alta, nu e o campanie pentru angajati. Daca esti o firma mica sau care are putini doritori de asa ceva (2 pers. in cazul meu) iei minim 10 kit-uri de participare si restul le poti da oricui!

  • Din punct de vedere ciclistic pare o campanie foarte interesanta, atractiva. Daca citesti mai bine conditiile insa, descoperi ca e inca o chestie gen "hai sa facem multi bani din nimic" sau " hai sa facem bani din pasiunile altora".
    Pachetul de inscriere este de 50 Euro/pers si ca sa poti inscrie o firma, trebuie sa iei minim 10 pachete (care contin un tricou si un ciclocomputer, ambele insumand 50-60 Ron).
    Acum organizatorii s-au gandit ca nu poti cere 50 Euro unei persoane fizice pt. asa ceva insa unei companii sigur se poate.
    Acum, ce benefici am ca si companie? Pai sa vedem:
    1) Visibilitate si promovarea pe site-ul campaniei onmotion.ro . Daca vrei publicitate, cu 500 de euro imi fac si la televizor, nu doar pe site.
    2) Includerea in raportul anual ONMotion. Asta da. Asta face toti banii, chiar daca habar n-am ce-i raportul asta.
    3) Promovarea pe conturile de socializare ONMotion. Adica, daca nu te duce capu' sa-ti faci pagina de facebook, dai un minim de 500 Euro si te pomenesc ei pe pagina lor.
    4) Seminar introductiv pentru angajati gratuit (cum functioneaza programul). Si unde-i beneficiul companiei aici? Era de datoria companiei sa explice angajatilor cum functioneaza programul?
    5) Audit gratuit pentru constructia de facilitati pentru biciclete pentru sediul central al companiei. Constructia pe banii companiei evident, doar ca daca nu esti in stare sa te calculezi singur, te calculeaza ei in asa fel incat sa poti face o panta in fata portii si un suport de biciclete.
    6)Certificat de partener corporate ONMotion. Oaaaaaa!
    7) Logo “ONMotion partner corporate” pentru folosirea in semnatura de email a angajatilor. Laser frate!
    Deci cu asa beneficii, chiar n-ai cum sa refuzi o asemenea oferta. Iti dai seama, toate astea cu un minim de 500 Euro. Asta da afacere!
    Ca sa nu mai vorbim ca se negociaza cu fiecare companie in parte, plata a unei sume X pentru fiecare kilometru parcurs de angajat.
    Eu unul, de 3 ani de zile ma duc cu bicicleta la serviciu si nu numai, aproximativ 200 de zile din an si personal mi-ar placea o oarecare motivare. Din punct de vedere al business-ului, sunt doua parti. Una care castiga multi bani si alta care plateste niste bani pentru nimic. M-am cam saturat de grupuri care promoveaza prin campanii diverse cauze, pasiuni etc. insa gandul lor principal nu este subiectul in sine ci profitul!

  • Sunt profesor si m-ar interesa daca in aceasta campanie am putea implica si copiii, pentru ca mi se pare foarte important sa li se creeze deprinderea si placerea de a se misca de la cele mai mici varste. Din pacate pe colegii mei nu-i pot urni prea repede, dar copiii sunt siguri ca ar fi mari amatori...si poate ar da un bun exemplu si profilor :)

Share
Published by
Traian Goga

Stiri Recente

Riders Club anunță concursurile pentru sezonul 2025

Pentru 2025 Riders Club anunță organizarea a 5 concursuri de ciclism cross country și mtb, însă în plus față de…

4 zile in urma

Bryton lansează noul ciclocomputer smart Rider S510

Dacă în februarie 2022, Bryton prezenta un nou model de ciclocomputer, mai precis Rider S500, azi avem lansarea următoarei versiuni,…

o săptămână in urma

Test – bicicletă gravel electrică Van Rysel E-GRVL AF HD

Disciplina gravel devine din ce în ce mai populară, iar producătorii nu se sfiesc să lanseze constant modele noi. Martor…

2 săptămâni in urma