Cameră antipană de la Michelin


În cazul în care nu dorești să utilizezi diverse soluții lichide pentru camera bicicletei tale, există o nouă variantă pe care ne-o propun cei de la Michelin: camera antipană. Acesta a fost botezată Protek Max și se anunță a fi una dintre cele mai avansate soluții împotriva penei de cauciuc realizate până în prezent.



Aruncă o privire mai atentă asupra camerei și vei observa imediat construcția sa asimetrică. Pe partea stângă se pot oserva striații dispuse pe diagonală iar pe partea dreptă multe puncte proeminente foarte apropiate. În momentul în care camera este înțepată, forma acesteia dar și gelul prezent în cantități reduse, vor contribui eficient la acoperirea respectivei găuri.


Cum reacționează noua cameră Protek Max în cazul în care este înțepată? Simplu, se comprimă. Tipul de cauciuc din care este realizată dar și datorită texturii aflate pe suprafața camerei, gaura va fi acoperită în mod natural . De asemenea, cei de la Michelin promit că anvelopele nu vor pierde din presiune atunci când bicicleta nu este utilizată pentru o perioadă mai lungă de timp. Greutatea va fi ceva mai mare, de maxim 330 de grame, însă promite faptul că vei uita pentru totdeauna de penele de cauciuc.


Va fi disponibilă începând cu vara lui 2011 pentru biciclete de munte dar și pentru cele de oraș.


via Michelin


Dragos Mitroi

Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

Vezi comentarii

  • Se mai aude ceva despre acest miraculos Michelin Protek Max? A aparut si pe plaiurile mioritice? Exista vreun distribuitor? Un pret oficial?
    Multumesc anticipat pentru raspunsuri!

  • Michelin Romania inca nu ne-a comunicat daca vor aduce anvelope pentru biciclete. Ramane de vazut, dar cu siguranta vom anunta momentul lansarii gamei de anvelope pentru biciclete in Romania.

  • Sunt foarte interesat de acest tip de camere deoarece drumurile pe care le fac zilnic sunt pe langa un santier de constructii - care, fie vb intre noi, are de toate, sarme, cuie, sticla sparta etc. Solicit oferta completa pentru diametru 24 x 1,95, am un MTB. Multumesc

Share
Published by
Dragos Mitroi

Stiri Recente

L’Étape România by Tour de France revine pe 30 august. S-au deschis înscrierile pentru ediția aniversară

Dacă ai vrut vreodată să pedalezi pe bulevarde complet închise traficului și să simți atmosfera…

3 zile in urma

Crater Bike Fest 2026 a adus la Betfia două competiții UCI importante pentru calificarea la Jocurile Olimpice

În perioada 19-21 iunie, stațiunea Băile Felix – Betfia a găzduit Crater Bike Fest 2026,…

5 zile in urma

Devron Tsunami la test: cum se descurcă noul entry-level?

Dacă acum 10 ani entry-level era o bicicletă de 2.000 de lei, astăzi, o bicicletă…

5 zile in urma