Căldură pentru cap și picioare cu Trunko și Tengu

Firma italiană de echipament Nalini încă își mai etalează produsele pentru iarna aflate în colecția acestui an. De această dată, ne sunt prezentate Trunko și Tengu, o căciulă și o pereche de huse de pantofi care au tot ce le trebuie pentru a ține frigul la distanță.

De fapt, Trunko nu este numai o căciulă. Poate fi folosită astfel, prin strângerea șnurului din partea de sus, dar dacă același șnur este deschis la maximum, Trunko devine o piesă foarte bună de purtat în jurul gâtului, acoperindu-l jur-împrejur pe o suprafață care începe de la bărbie și se termină aproape de piept. Articolul este confecționat dintr-un material anti-vânt care protejează și împotriva razelor UV și termoizlant, iar pentru funcționalitate sporită are și două găuri laterale prin care poți strecura căștile telefonului sau ale MP3 player-ului. Pe partea din spate se poate regăsi și o bandă reflectorizantă. Trunko este ușor de împăturit și ținut în buzunarul jachetei, iar dacă situația o impune, poate fi purtat și pe sub cască.

Tengu este o pereche de huse dedicată mai mult pasionaților de mountain bike. Este realizată din neopren, ceea ce înseamnă că Tengu sunt și impermeabile, se închide cu o curea de tip Velcro și marginile huselor conțin un material elastic care permite o mai bună potrivire a lor pe pantofii de ciclism.

Traian Goga

Traian Goga este redactor FreeRider.ro încă de la începuturile revistei și reprezintă una dintre vocile care contează în ciclismul românesc.

Share
Published by
Traian Goga

Stiri Recente

Moment istoric pentru MTB-ul românesc. Cum a organizat România unul dintre cele mai importante campionate europene dedicate tinerilor

Există competiții importante, iar apoi există acele evenimente care pot schimba modul în care o…

3 zile in urma

Test Merida Reacto 6000 2026 – Când aerodinamica întâlnește plăcerea de a pedala

În ultimii ani, bicicletele aero au evoluat enorm. Dacă primele generații puneau aproape tot accentul…

4 zile in urma

Red Mountain Enduro 2026: informații la cald

Aceasta este ultima săptămână de înscrieri pentru Red Mountain Enduro, iar dacă te numeri printre…

o săptămână in urma