Bicicletele de transport, aşa zise-le „cargo-bike”, nu sunt încă la modă în România. Aici încă ne descurcăm cu ce putem căra în spate sau pe un portbagaj normal. Motivul este şi lipsa infrastructurii pe care ar putea circula o bicicletă cargo de dimensiuni mai mari. Este bine însă că la nivel mondial există deja opţiuni suficiente gata să fie adoptate şi de noi atunci când vor deveni viabile. Pe de altă parte în ciuda multiplelor avantaje ale acestor biciclete unul din dezavantajele principale este mărimea mare şi lipsa spaţiului de depozitare a acestora.
Noua bicicletă Cargo Node este un proiect realizat în colaborare de Tern si Xtracycle, o bicicletă de transport tip cargo însă pliabilă. Capabilă să transporte până la 160 kg bicicleta vine dotată cu coburi Xtracycle CarryAll™ cu un volum total de 70L. Echiparea constă în roţi de 24 inch, frâne hidraulice pe disc şi iluminare cu dinam. Un alt bonus interesant este pompa integrată în tija de şa.
Nu știu exact cum să încep altfel decât simplu: Delta Dunării pe bicicletă este ceva…
În weekendul 19–20 septembrie 2026, Câmpulung Muscel devine unul dintre punctele importante ale calendarului de…
Transilvania Bike Trails Race (TBT Race) revine în perioada 19–23 august 2026, la Saschiz, pentru…