Observăm cum în ultimii ani bicicletele pentru copii au început să devină din ce în ce mai bine făcute. Nu mai sunt acele „calorifere” cu furci rigide pe post de suspensii, frâne din burete și transmisii cu câteva viteze și schimbătoare care se îndoaie la prima schimbare. Nu mai sunt deloc așa, iar azi arată aproape identic cu bicicletele pentru adulți, când vorbim de bicicletele pentru copii din gama medie. Pe de altă parte e drept și că prețul este mai sus.
Recent am avut un prim contact cu noua generație de biciclete pentru copii de la Merida. Mai precis modelul mtb cu roți de 24 inch. O simplă privire generică este suficientă pentru a observa că noua MATTS J24 Plus este o bicicletă adevărată. Denumirea are urmatoarea semnificație: „MATTS” înseamnă Merida Aluminium TIG-welding Technology System și inseamnă că tehnologia folosită la construirea cadrului este identică cu cea folosită la bicicletele pentru adulți, „J” vine de la Junior și arată că bicicleta este pentru copii, „24” este dimensiunea în inch a roții, „Plus” arată că anvelopa are dimensiune Plus.
Și aceasta este caracteristica principală pe care o observi când te uiti la noua J24 Plus, anvelopele „grase”. Recunosc că estetica îmi place mult, însă faptul că roțile sunt „gase” nu contribuie doar la aspect. Anvelopele CST All Terrains 24×2.4 cu balon mare ajută mult la suspensie. Această bicicletă, deși mtb, nu are suspensii nici în față. Așa că balonul mare 2.4 al anvelopelor compenseaza destul de bine lipsa suspensiei, mai ales că roata nu trebuie umflată prea tare, având în vedere că și copilul este suficient de ușor.
În cazul de față la o greutate a copilului de 28 kg, anvelopele au fost umflata la doar 1 BAR, chiar mai puțin pe față. Pe de altă parte e drept că bicicletele “Plus” pentru copii nu sunt o noutate pe piață, însă odată cu lansarea bicicletei de față, acestea au devenit disponibile din partea unui producător “brand name”, dar cu prețuri mai accesibile.
Faptul că această bicicletă nu are furcă cu suspensie este în realitate un lucru foarte bun. În general suspensiile bicicletelor pentru copii sunt niște glume. Amortizarea este aproape absentă, nu există reglaje, iar greutatea furcii este chiar mare. Cum cel mic încă nu „abuzaeză” cu adevărat de bicicletă, este o idee bună să nu-i mai pui amortizare în față. Măcar mai salvezi din greutate. Suspensiile bune pentru bicicletele de copii sunt cu adevărat scumpe și se găsesc greu. La noua J24 Plus furca este rigidă, din aluminiu.
Legat de greutate, cadrul din aluminiu al noii Merida MATTS J24 Plus este poate nu o „operă de artă”, dar totuși arată foarte bine, sudurile fiind vizibil făcute cu grijă. Fiind de nivel MATTS, tehnologia folosită este aceeași ca la bicicletele pentru adulți, deci calitate maximă, asta însemnând și greutate redusă. Greutatea întregii biciclete am măsurat-o la 10,45 kg, o valoare excelentă pentru această categorie 24 inch, mai mică decât valoarea oficială trecută pe site. Înălțimea de încălecare pe această bicicletă este de 57 cm și este potrivită pentru copii cu înălțime începând de la 128 cm.
Echiparea bicicletei o putem considera „modestă” în lumina compoentelor bicicletelor moderne pentru adulți. Însă în privința celor dedicate copiilor, aceasta este aproape revoluționară. Avem frâne hidraulice pe disc Tektro HD-M275, cu disc de 160 mm pe față și simpaticul disc foarte mic de doar 140 mm pe spate, destul de rar întâlnit pe piață.
Ce mi-a plăcut în mod special este că „reach-ul” manetei de frână poate fi reglat în funcție de lungimea degetelor copilului.
Transmisia putem spune că este „modernă” fiind 1x. În realitate vorbim de Shimano Altus cu o foaie și 8 pinioane. Foaia este foarte mică, cu doar 28 dinți, în timp ce caseta Sunrace are 34 dinți pentru pinionul cel mai mare și 11 pentru cel mai mic. Teoretic cuplul pentru deal ar trebui să fie suficient, dar depinde aici și de antrenamentul celui mic.
Mai puțin „performantă” este partea din față a transmisiei, foaia, care nefiind din generația 1x „narrow-wide”, perimte lanțului să sară destul de ușor. E drept că Merida a înșurubat pe foaie două cercuri din plastic pe post de „chain guide”, însă mie personal nu-mi plac. Dacă aveți posibilitatea recomand să le aruncați și să instalați un chain guide adevărat.
Per total acesta a fost prim contactul cu noua Merida MATTS J24 Plus. Este o bicicletă adevărată, cu echipare “ca de oameni mari” și care arată foarte-foarte bine. Dar nu doar atât. Stă bine pe drum și este chiar ușoară. Vom reveni cu recenzia detaliată imediat ce carantina „anti-Corona” va fi ridicată.
Merida MATTS J24 Plus are un preț recomandat de 2.490 Lei, cadrul este unisex și este disponibilă în 3 variante de culori: verde mat, galben/negru și alb/galben.
Importator: BikeFun
Pentru 2025 Riders Club anunță organizarea a 5 concursuri de ciclism cross country și mtb, însă în plus față de…
Dacă în februarie 2022, Bryton prezenta un nou model de ciclocomputer, mai precis Rider S500, azi avem lansarea următoarei versiuni,…
Disciplina gravel devine din ce în ce mai populară, iar producătorii nu se sfiesc să lanseze constant modele noi. Martor…