Categorii: EvenimenteNoutati

Bicicletă furată din Frankfurt, găsită la Berevoiești

Comuna argeșeană Berevoiești, cunoscută pentru povestea copiiilor sclavi (despre care mai toată lumea știa, dar nu șoptea nimeni o vorbă), este din nou în centrul atenției pentru o situația destul de inedită. O bicicletă furată din Frankfurt, cu GPS instalat, a fost găsită în comuna argeșeană.

Povestea este totuși încâlcită, căci neamțul a remarcat furtul chiar în ziua respectivă și a alertat poliția, bicicleta fiind localizată la doar 300m de locul furtului. Totuși poliția nu a reușit să intre pe proprietatea respectivă, iar traseul bicicletei în valoare de 2.300 de euro a continuat până-n România.

Bicicleta fusese asigurată cu un antifurt solid, de tip U-Lock, dar asta nu i-a oprit pe hoți s-o fure. Zis și făcut, un cetățean român, prieten cu germanul, a alertat poliția din Schitu Golești, care a reușit să identifice exact gospodăria unde se afla bicicleta și persoana care locuia acolo. Au urmat discuții despre cum a intrat respectivul în posesia bicicletei, acesta relatând că a cumpărat-o de la o persoană necunoscută din Germania. Polițiștii însă au reușit să-l convingă s-o predea, urmând ca după clarificarea acestei situații, bicicleta să-i fie restituită proprietarului de drept.

Ca fapt divers, furtul bicicletelor din occident aduse în România este un lucru foarte bine știut de comunitate, iar statisticile indică faptul că sute de biciclete sunt aduse astfel anual în țară, dar în realitate cu siguranță sunt câteva mii bune. Biciclete însă se fură și-n România, în 2019 fiind declarate peste 1.000 de furturi, din care doar 10% au fost recuperate. Cu toate acestea, nu toți depun plângere la poliție pe motiv că aceștia nu sunt de ajutor, așadar numărul de biciclete furate anual în România este mult mai mare.

Foto: Ziarul Argeș

Dragos Mitroi

Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

Share
Published by
Dragos Mitroi

Stiri Recente

Trei noi anvelope pentru MTB de la Continental

Continental a anunțat astăzi lansarea a trei anvelope noi, care vor lua locul vechilor RaceKing, CrossKing și MountainKing. Astfel, cele…

2 zile in urma

Primul Campionat Național de Pumptrack – Adrenalină, flow și stil la Dirt Park Florești

Un moment istoric pentru scena MTB din România: Momentum Sports, în parteneriat cu Federația Română de Ciclism și Primăria Florești,…

5 zile in urma

Maratonul Gravel 2025 pe 12 iulie, parte din Salzkammergut Trophy

Peste 1.000 de bicicliști și-au stabilit deja un obiectiv sportiv ambițios, înscriindu-se la una dintre numeroasele competiții din cadrul Salzkammergut…

o săptămână in urma