Ceasurile nu sunt tocmai primul lucru la care te gândești când vezi o bicicletă, însă există o legătura între acestea și vehiculul cu două roți, mai ales dacă ești sportiv, căci timpul dezvăluie adevăratul nivel al performanței tale. În principal, aceasta reprezintă și ideea din spatele noilor ceasuri de mână Bianchi, replici ale celor folosite de Felice Gimondi, unul din cei mai buni cicliști ai anilor ’60 și ’70.
Colecția Bianchi Timepieces include 3 modele de ceasuri de mână sport, rezistente la apă și cu suprafață rezistentă la zgăriere, toate având ca sursă de inspirație ceasul purtat de Gimondi la Campionatul Mondial din 1973 de la Barcelona, pe care l-a câștigat.
Dintre trăsăturile tehnice amintim cadranul de 43 sau 38mm și mecanismul elvețian ETA F05.111. Ceasurile vor fi disponibile de luna viitoare atât la dealerii Bianchi, cât și pe site-ul companiei, pentru un preț de 495 de euro, care include și garanția de doi ani.
Datele celor două concursuri de mtb-maraton marca BikeXpert au fost recent anunțate. Astfel, primul va fi Maratonul Vinului MARVIN pe…
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…