Comunicat de presă
Weekendul trecut s-au desfășurat la Avrig două evenimente importante ale mountain biking-ului din România. Campionatul Național de Cross Country Eliminator, o probă ceva mai spectaculoasă a disciplinelor de mountain bike, și prima etapă a Cupei Naționale de Mountain Bike Maraton, ambele în cadrul primei etape a Triadei MTB 2017 organizate de Scott Geiger Team.
Totul a început sâmbătă cu concursurile pentru copii unde 70 de copii cu vârste între 4 și 14 ani și-au descoperit instinctele de competitori pe un traseu amenajat în centrul orașului Avrig și incinta grădinii Palatului Brukenthal. Cei mici au fost împărțiți pe 10 categorii în funcție de vârstă și sex și putem spune că am vazut multă pasiune pe fețele lor.
De la ora 16 s-a desfășurat Campionatul Național de Cross Country Eliminator. Această disciplină se desfășoară în sistem eliminatoriu, 2 sportivi din fiecare serie de 4 calificându-se în următoarea rundă. În prealabil fiecare sportiv parcurge un tur cronometrat în funcție de timpii obținuți făcându-se repartizarea seriilor de 4. În acest an în paralel cu Campionatul Național s-a desfășurat și o competiție similară pentru amatori având ca scop popularizarea acestei discipline în rândul acestora. Finala Campionatului Național a fost una foarte disputată având la start rideri din 4 ehipe Ede Molnar (Dinamo BikeXpert Racing Team), Lucian Logigan (Scott Geiger Team), Valentin Roșoagă (NoMad Merina CST) și Raul Sânza (Carcover Racing Team). Pentru al doilea an consecutiv Ede Moldar și-a adjudecat titlul în această disciplină.
Clasament Cross Country Eliminator (XCE)
La startul competiție de duminică s-au aliniat 200 de concurenți din întreaga țară, atât profesioniști cât și amatori, cei mai mulți optând pentru traseul de 45km. Este primul an când la Avrig avem și un traseu mult mai greu, cel de 81 km cu o diferență de nivel pozitivă de 2.000m, pe care au reușit să-l termine 43 de sportivi.
Startul și sosirea au fost în centrul orașului Avrig, peste 80% din trasee fiind pe suprafețe neasfaltate. Deși vremea a fost destul de bună în cele două zile traseele au fost mult mai grele din cauza ploilor căzute în ultima perioadă. Astfel terminarea acestei competiții a devenit o performanță în sine.
Clasamentele finale
Traseu scurt
Amatori
Juniori
Maraton
Amatori
Elite (Cupa Națională XCM)
Clasamentele complete pot fi găsite aici: http://cronometraj.racetecresults.com/Results.aspx?CId=16648&RId=2067&EId=2
Competiția a fost organizată de Scott Geiger Team cu sprijinul Primăriei Avrig, al Consiliului Județean Sibiu și al sponsorilor MAPEI, BOSCH, FARESIN, URGO, SCOTT, SANTAL, POWER BAR, BALLAN SPORTSWEAR, IDEAL, POLAR, AVstore.ro, SHIMANO, ACTION SPORT, Palatul Brukenthal Avrig, GoPro și al partenerilor media Kiss FM, Zile și Nopți, Tribuna, Sibiu100%, ciclism.ro, freerider.ro, dirtbike.ro.
Urmează în 12 august ultima etapa a Triadei MTB la Păltiniș care în acest an este și Campionat Național de Mountain Bike Maraton.
Fotografii: Tibi Hilă.
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…