Categorii: CursiereNoutati

Aripile aero Null Winds Aerodefender, mai eficiente ca roțile performante aero

Câștigurile aerodinamice sunt extrem de căutate pentru a obține puțin mai multă viteză și un transfer mai eficient al puterii. Pentru cei ce consideră partea aero ca fiind de importanță capitală, a apărut o nouă ideee: aripile Null Winds Aerodefender. Proiectanții susțin că acestea oferă mai multă viteză și stabilitate la curenți frontali decât roțile aero iar cele două aripi din fibră de carbon și-au dovedit deja eficiența în teste pe coborâre. Mai mult, ele pot fi deja precomandate pe Indiegogo.

Proiectanții de la Null Winds au niște justificări foarte serioase pentru eficiența Aerodefender.

Conceptul de bază e că partea superioară a roții este cea care la rotații rapide generează cea mai mare rezistență aerodinamică și frânează bicicleta. Ascunzând această porțiune în interiorul aripilor parțiale Aerodefender, frânarea e redusă în condiții de vânt frontal iar viteza crește.

Pentru a testa și a dovedi eficiența sistemului, Null Winds a folosit două biciclete identice aero de triatlon într-un test de rulaj pe vânt frontal moderat, după care a repetat testul schimbând între ei cicliștii. Rezultatul a fost că bicicleta echipată cu Aerodefender a fost mereu mai rapidă, cu o medie de 7 secunde pe km!!!

Aripile parțiale Aerodefender ar trebui să reducă viteza efectivă a curentului de aer cu care ia contact roata ce se învârte, reducând astfel rezistența aerodinamică și crescând viteza. Aripile construite manual din fibră de carbon se montează cu prinderi interne ascunse pe brațele furcii și chainstay-uri folosind benzi velcro, bride de plastic și prinderi din aluminiu.

Aerodefender sunt disponibile atât pentru frâne pe jantă cât și pentru frâne pe disc. Versiunea pentru frâne pe jantă include tăieturi pentru a face loc etrierului și poate accepta anvelope între 23-28 mm. Versiunea pentru frâne pe disc are spațiu pentru anvelope de 38 mm și poate fi decupată pentru a fi folosită cu frâne pe jantă și anvelope mari.

Un set complet de aripi are o greutate de aproximativ 700 g, fiind disponibile pe Indiegogo pentru suporteri începând de la 500 $ pentru un set (sau 310 $ pentru o singură roată). Este disponibilă și o versiune mai ieftină din fibră de sticlă la un preț ce începe de la 360 $ dar cu o greutate de 1000 g pentru un set.

Momentan Aerodefender sunt produse în SUA. Null Wind a încheiat un parteneriat cu magazinul popular de triatlon Triathlon Lab de pe Coasta de Vest care va avea pe stoc Aerodefendere începând cu luna octombrie și va oferi servicii de montaj.

Campania deschisă pe Indiegogo este una flexibilă și acceptă precomenzi pentru o lună. Primii cumpărători vor primii aripile în luna octombrie, restul comenzilor fiind onorate până la finalul lunii noiembrie 2018.

Mai multe informații găsiți pe paginile de Indiegogo și Youtube unde puteți să vă expuneți și părerea personală despre proiect.

Informații de pe bikerumor.com

Horațiu Campian

Horaţiu pedalează şi merge pe munte de când se ştie, dar s-a apucat serios de mountain bike şi de participarea la concursuri în 2006, iar de cursieră în 2010. Când nu pedalează, aleargă pe poteci de munte, iar iarna practică schi-alpinism. Iubeşte potecile de MTB din Carpaţi şi şoselele şerpuitoare ale Alpilor. Zona sa preferată de MTB este Bran-Moieciu.

Share
Published by
Horațiu Campian

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma