Fii mai vizibil pe bicicletă noaptea în oraş

Odată cu sosirea iernii zilele devin din ce în ce mai scurte aşadar avem nevoie de lumină la bicicletă mai devreme şi pentru mai multă vreme. Din fericire din ce în ce mai multe companii mici îşi fac apariţia pe piaţă, iar unele vin cu nişte idei cu adevărat bune.

Veglo Commuter X4 este un ham sub forma de X ce se poate ataşa pe un rucsăcel de oraş sau direct pe spatele tău. Veglo dispune de chingi luminiscente şi funcţionează cu un acumulator reîncărcabil prin USB. Lumina emisă poate funcţiona continuu sau intermitent, iar vizibilitatea este oferită din mai multe direcţii şi nu doar direct din spate. Preţul este de 49 £.

Haztevisible este o companie din Chile care oferă un sistem de iluminare ce se poate instala la mijloc ca o centură. Aceasta este controlată direct de pe ghidon, fără fir, şi poate semnaliza stânga-dreapta sau funcţiona intermitent. Preţul este de 51$.

Blaze este un alt dispozitiv de luminat drumul, dar care, în plus faţă de un LED de 300 lumen, dispune şi de un laser verde care proiectează pe asfalt, în faţă, o bicicletă virtuală pe care şoferii o pot observa înaintea biciclistului care vine din spate. Preţul este de 200$.

Orfos Flare este primul sistem de iluminare ce oferă vizibilitate de 360 grade. Cele doua lumini, faţă şi spate, luminează şi în lateral făcându-te cât se poate de vizibil pentru ceilalţi participanţi la trafic. Lumina se fixează magnetic, iar sistemul este rezistent la apă şi poate fi încărcat prin USB, puterea fiind de 500 lumeni pentru faţă şi 300 pentru spate. Preţul este de 119 $ bucata.

Dan Mazilu

Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă în realitate s-a născut în București. Practic, se dă pe două roți din copilărie. Mai serios s-a apucat de ciclism din 1998 când, după ce și-a cumpărat primul MTB, s-a și dus la vârful Omu. Se mândrește că a fost primul care a făcut asta și până în ziua de azi așteaptă să-i confirme cineva... Lăsând gluma la o parte, Dan este unul din cei mai pasionați cicliști din România, la nivel de amatori. Rămânând tot timpul la un nivel constant al pasiunii, niciodată prea exagerat sau prea monoton, și-a angrenat întreaga familie care-i susține entuziasmul și pedalează alături de el. Tot timpul pe bicicletă, la concursuri, la teste, la evenimente de profil din țară și străinătate, explorând un nou traseu de cicloturism sau pur și simplu scriind despre acest subiect, Dan este în constantă legătură cu ultimele noutăți din domeniu, ultimele trenduri și ultimele tehnologii folosite la biciclete.

Share
Published by
Dan Mazilu

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma