Se mai întâmplă, din ce în ce mai des şi pe la noi, ca atunci când plecăm cu bicicleta în vacanţă în străinătate să avem nevoie să o transportăm cu o maşină închiriată de la aeroport. Sigur că o putem demonta şi încerca să îi găsim loc prin maşină însă gândeşte-te că maşina este deja plină cu bagajele vacanţei. Din fericire există câteva opţiuni de suporturi de bicicletă care sunt şi compacte şi pliabile şi uşoare putând astfel să le iei cu tine în bagajul de cală.
Allen Sports’ Aluminum Compact Bike Trunk Carrier este un astfel de produs. Este realizat din aluminiu uşor fiind dotat cu tampoane speciale pentru a proteja atât bicicleta cât şi maşina închiriată. Suportul este inteligent gândit pentru a se plia foarte mult atunci când nu este folosit pentru a nu ocupa mult loc în bagajul de avion deşi acesta dispune şi de propria sa geantă de transport.
Există două variante ale acestui suport, pentru una sau două biciclete. Modelul Allen AL01, pentru o singură bicicletă are o greutate de doar 1,36 kg, aşadar uşor şi la portofel pentru transportul în avion.
Cea mai bună veste este însă preţul. Varianta pentru o singură bicicletă are un preţ de 59,99$. Fiind atât de uşor şi compact nu este exclus să devină o adiţie constantă la bagajul bicicletei tale atunci când călătoreşti pe calea aerului, cu trenul sau autocarul. Modelul pentru două biciclete costă 119,99$ şi are o greutate de 1,59 kg potrivit fabricantului.
Însă aceste două suporturi de bicicletă de la Allen nu sunt totuşi cele mai compacte şi mai uşoare de pe piaţă. Recordul în această privinţă este de deţinut de suportul SeaSucker. SeaSucker Hornet poate transporta o bicicletă, iar modelul SeaSucker Mini Bomber poate transporta două biciclete. Hornet este extrem de compact putând fi transportat într-o simplă husă inclusă în preţ. Însă tot acest confort are un preţ. Hornet costă 175$, iar Mini Bomber 400$.
Ceea ce se întâmplă la Azuga nu poate fi trecut cu vederea prea ușor: tabare de downhill, probabil printre cele…
Polar Street X este genul de produs care îți lasă o impresie clară încă de la început: este un ceas…
Obciniada nu e doar un festival de sport și muzică, și e o ocazie de a descoperi Bucovina, și dealurile…