Clubul de Cicloturism Napoca a încheiat cea de-a 14-a ediție a expediției cicloturistice montane Bike Romania Tour, care a vizat în acest an versantul sudic al grupului central al Carpaților Meridionali.
Timp de o săptămână, membri ai clubului au parcurs pe mountain bike-uri drumuri forestiere, pastorale și de căruță și poteci și plaiuri din munții Parâng, Căpățânii și Buila-Vânturarița. Cu această ocazie au putut explora, testa și documenta accesibilitatea cicloturistică a acestor căi, pedalând în total sute de kilometri și urcând în total o diferență de nivel de peste 5000 de metri.
Printre obiectivele vizitate s-au numărat Parcul Național Buila-Vânturarița, cel mai mic de acest fel din România, Cheile Gilortului, Cheile Bistriței, Cheile Costești, Cheile Oltețului și Cheile Galbenului. De asemenea, ruta a inclus și peșterile Polovragi, Muierii și Ursilor de la Bistrița, porțiuni din creasta principală a masivelor montane Parâng și Căpățânii și drumuri pe la poalele stâncăriilor Builei. Nu au lipsit din program nici atracțiile turistice culturale și alte puncte de interes antropice, cum sunt atelierele de ceramică de la Horezu, șoseaua Transalpina, stațiunile turistice Rânca, Romani, Băile Olănești și Călimănești, mănăstirile Polovragi, Hurezi, Bistrița, Păpușa, Pahomie, Pătrunsa sau Iezer.
Pe lângă aceste frumuseți și valori au fost însă constatate și documentate și aspecte ce afectează negativ mediul și turismul, cum este de exemplu iresponsabila carieră de piatră Arnota, ce prin amplasare și extindere a afectat grav pesiagistic nu numai Cheile Costești și mănăstrirea Arnota, ctitorie brâncovenească și valoros monument istoric, ci și tot superbul cadru natural din zona mănăstirii Bistrița. Nu a trecut neobservat nici haosul urbanistic și arhitectonic din stațiunea Rânca și exploatările forestiere abuzive din multe zone.
Sutele de kilometri de track-uri înregistrate cu aparatura GPS și sutele de waypoint-uri vor servi pentru corectarea și actualizarea hărților existente și formularea de propuneri de trasee cicloturistice în zonă, care să se integreze în viitoarea Rețea Națională de Trasee Cicloturistice. Cele peste 3000 de fotografii realizate vor servi și acestea unui scop clar, și anume la pregătirea unor proiecții publice de imagini prin care CCN va populariza în toamna acestui an superlativele turistice ale acestei zone.
„Bike Romania Tour 2012” s-a realizat cu sprijinul sponsorului Bike Sport pentru asigurarea transferului de bagaje mari între punctele de înnpotare, în rest participanții suportând individual toate costurile. Condițiile meteo au fost excelente și nu s-au înregistrat accidente, probleme tehnice sau medicale semnificative ori alte incidente, iar unele dificultăți de orientare erau parte implicită din program, fiind o tură axată pe explorare și documentare.
Programul „Bike Romania” este derulat de Clubul de Cicloturism Napoca cu începere din 1999, în fiecare an fiind vizată o altă zonă din Carpații românești. Participarea este deschisă tuturor membrilor Clubului și a altor cluburi partenere de profil din țară și străinătate, precum și reprezentanților altor structuri interesate de cicloturismul montan în acest lanț muntos.
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…