Turul Franței: Mult mai mult decât o simplă cursă

Sunt foarte sigur că primul lucru care îți vine în minte când auzi cuvântul ciclism este Turul Franței. Este o competiție atât de bine poziționată în mințile pasionaților de ciclism încât este termenul de comparație pentru aproape toate lucrurile care au legătură cu acest sport: pedalezi ca în Turul Franței, urcări ca în Turul Franței, biciclete ca în Turul Franței și lista poate continua. Marea Buclă este considerat al 3-lea cel mai important eveniment sportiv al planetei, celelalte două fiind Jocurile Olimpice și Campionatul Mondial de Fotbal. Desigur, acestea două din urmă se desfășoară o dată la 4 ani, ceea ce face din faimoasa cursă de ciclism cea mai importantă competiție sportivă anuală. Am înșirat deja suficiente motive pentru a face o scurtă prezentare a acestei curse în rândurile ce urmează.

Istoria unui tur ciclist organizat de o revistă auto

Prima ediție a Turului Franței a avut loc în 1903 și a fost rezultatul mai mult a unei conjuncturi, decât a unei intenții serioase de a porni o tradiție de neclintit. În Franța acelor ani, ziarul Le Velo era cea mai bine vândută publicație sportivă, cu un tiraj zilnic de 80.000 de exemplare. Le Velo avea un competitor foarte puternic reprezentat de ziarul L’Auto. Conducerea acestuia din urmă căuta disperată un mijloc de a-și depăși rivalul în vânzări și avea nevoie de o idee excepțională. Salutară, am putea spune.

Și acea ideea a venit. Geo Lefevre, cel care răspundea de articolele de ciclism din L’Auto, a propus o cursă de ciclism pe distanță mare, eveniment foarte iubit la acea vreme. Problema era că nimeni nu se încumetase să se înhame la organizarea unei curse pe o distanță atât de mare precum propunea Lefevre. Deși redacția ziarului a fost reticentă, Lefevre a avut un susținător cu greutate: pe Victor Goddet, directorul financiar al ziarului, care i-a înmânat cheile seifului firmei. Astfel, la 19 ianuarie 1903 a fost anunțată prima ediție a Turului Franței.

Ceea ce s-a petrecut în primele ediții ale Turului Franței se pot numi, fără probleme, aventuri pe două roți. Etapele se desfășurau între marile orașe ale Franței, de exemplu între Paris și Lyon sau Marsilia și Bordeaux, și acopereau câteva sute de kilometri. De fapt, sportivilor le era permis să meargă și pe timpul nopții pentru a termina etapa. Primul câștigător al Marii Bucle a fost Maurice Garin, care a terminat cele 6 etape ce însumau 2.428 de kilometri în 94 de ore, 33 de minute și 14 secunde. În anul următor, tot el a câștigat cursa, dar a fost descalificat pentru că a mers cu trenul!

Turul Franței de atunci nu semăna deloc cu ceea ce este acum și chiar conceptul de cursă pe etape era diferit. Sportivii concurau individual, nu în echipă, nu erau mașini tehnice care să îi urmărească și nu avea voie să folosească schimbătoare de viteză la bicicletele cu care concurau. Chiar și dacă bicicleta pe care mergeau se strica, ei trebuiai să și-o repare singuri. Nu puține erau cazurile când cicliștii apelau la fierarii din satele prin care treceau să le repare bicicletele. În ciuda acestui aparent haos al organizării, cursa a stârnit pasiunea întregii națiuni. Turul Franței devenise subiect național de discuție, iar ziarul L’Auto cel mai vândut ziar de sport, cu un tiraj zilnic de 250.000 de exemplare în 1908. Le Velo nu numai că fusese detronat, dar a și intrat în faliment în 1904.

De-abia din anii 20, lucrurile au început să se contureze în ceea ce este acum Turul Franței. Rând pe rând, au apărut etapele mai scurte, sponsorii, caravana publicitară a Turului, etapele din afara Franței și așa mai departe.

Cum se desfășoară Turul Franței

În prezent, Turul Franței are circa 20 de etape cu lungimi variind între 100 și 200 de kilometri. Totalul de kilometri este de circa 3.500. Etapele sunt de două feluri:

• În linie (de fond), cu startul în masă. Toți sportivii pornesc deodată, iar câștigătorul etapei este cel care trece primul linia de sosire.
• Contratimp (time-trial), cu startul individual (sau în echipă dacă este contratimp pe echipe). Fiecare concurent pornește la o diferență de un minut față de celălalt, iar învingătorul este cel care obține cel mai bun timp pe distanța dată, distanță care este mai scurtă decât în cazul etapelor în linie.

De obicei, sunt circa 2 etape de contratimp și restul în linie în cadrul unei ediții a Turului. Cele în linie au profiluri diferite, unele fiind predominant plate, altele deluroase, iar altele pot trece peste mai mulți munți.

Câștigătorul Turului Franței este sportivul care are cel mai bun timp la finalul cursei. Acest lucru îi permite unui ciclist să câștige Turului Franței fără să aibă nicio victorie de etapă. De exemplu, dacă respectivul ciclist sosește mereu pe locul secund în clasamentul fiecărei etape, dar este de fiecare dată învins de alt ciclist, atunci poate să fie câștigătorul clasamentului general al Turului dacă are cel mai mic timp dintre toți concurenții. Liderul clasamentului general poate varia de-a lungul cursei și pentru a fi identificat, poartă renumitul tricou galben.

Totuși, nu doar primul clasat este răsplătit în Le Tour. De-a lungul unei etape există sprinturi intermediare, iar la finalul etapei există sprintul final, și pentru toate se oferă puncte. Aceste puncte se adună în clasamentul celui mai bun sprinter, iar liderul acestui clasament poartă tricoul verde.

Cum există sprinturi de-a lungul unei etape, există și urcări, denumite cățărări, pentru care se oferă puncte celor care le trec primii. Cel care are cele mai multe astfel de puncte pentru cățărări poartă tricoul alb cu buline roșii, rezervat celui mai bun cățărător.

De asemenea, cel mai bine clasat participant sub 26 de ani este recompensat cu tricoul alb, rezervat celui mai bun tânăr.

Toate aceste tricouri distinctive, cum sunt numite, pot fi purtate de mai mulți cicliști de-a lungul unei ediții a Turului, dar învingătorul final al respectivului clasament este cel care obține sau păstrează poziția de lider la finalul ultimei etape.

Cicliști celebri care au câștigat Turul Franței

Un ciclist nu obține consacrarea până când nu are un succes, măcar de etapă, în Turul Franței. Cel mai important nume legat de Marea Buclă este cel al lui Lance Armstrong (foto stânga), care are 7 victorii consecutive în această competiție. Dominația autoritară a americanului s-a datorat faptului că, după cum chiar el declara, victoria în Turul Franței reprezintă apogeul oricărui ciclist și nu își poate închipui o onoare mai mare decât a deține recordul de victorii în această cursă. Într-adevăr, Armstrong a fost trup și suflet dedicat câștigării întrecerii din Hexagon, întreaga sa echipă fiind centrată în jurul acestui obiectiv.

Cu toate acestea, belgianul Eddy Merckx are și el cu ce se mândri legat de Turul Franței. Pe lângă cele 5 victorii, este singurul ciclist care a câștigat, simultan, clasamentul pe puncte, cel al cățărătorilor și cel general, în 1969, adică în primul an în care a participat! A continuat să domine Marea Buclă cum nu o mai făcuse nimeni până atunci, motiv pentru care organizatorii cursei i-au cerut, în 1973, să nu ia startul pentru că nu ar mai fi existat niciun dubiu cu privire la cine va câștiga cursa.

Firește, fiecare ciclist de calibru care se respectă și-a înscris numele pe lista celor care au triumfat în Turul Franței măcar o dată. Astfel, Jacques Anquetil, Bernard Hinault și Miguel Indurain au câștigat și ei de 5 ori această cursă, Fausto Coppi de două ori și lista poate continua.

Etapele montane ale Turului Franței

Deși este o competiție fascinantă pe de-a întregul ei, Turul Franței are câteva puncte de atracție maximă. Cele mai importante ar fi munții care sunt parcurși de cicliști, care au ajuns loc de pelerinaj pentru fanii acestui sport. Anual, milioane de oameni se înghesuie pe marginea serpentinelor unde cicliștii își măsoară forțele.

Dintre aceste cățărări trebuie să amintim Alp d’Huez, cu ale sale 21 de serpentine, Mont Ventoux, Col du Tourmalet sau Col de la Madeleine. Adesea, finalurile acestor urcări sunt la circa 2.000 de metri altitudine, iar cățărările au chiar și 29 de kilometri lungime.

Premiile din Marea Buclă

Deși efortul este unul supraomenesc, Turul Franței nu a exagerat cu premiile. În prezent, sunt oferite premii doar în bani, dar până în 1988, câștigătorului îi revenea un automobil, o operă de artă, un apartament sau alte lucruri similare în urma victoriei în această competiție. Actualmente, câștigătorul Turului primește aproximativ 450.000 de euro pentru victoria finală. La această sumă se adăugă tot ce mai câștigă pe parcurs: sprinturi intermediare, cățărări, etape sau premii speciale. De exemplu, victoria într-o etapă valorează 8.000 de euro.

Cât de urmărit este Turul Franței?

Această întrebare a primit răspuns încă de la începutul articolului, dar niște lămuriri suplimentare nu au cum să fie de prisos. Deja din 1921, cicliștii care participau la Turul Franței erau urmăriți de 15 automobile pline cu jurnaliști francezi și străini. Prima transmisie televizată a cursei a avut loc cu ocazia ediției din 1948.

În momentul de față, audiența la nivel global este de circa 44 milioane de oameni. Pentru a transmite în cele mai bune condiții, televiziunile franceze France 2 și France 3 folosesc un personal de 300 de oameni, 4 elicoptere, 2 avioane, 2 motociclete și 35 de automobile.