Se face multă vâlvă în ultima perioada pe marginea fatbike-urilor. Și pe bună dreptate, publicul este atât de entuziasmat încât majoritatea producătorilor au deja unul în gama de biciclete. Chiar dacă pe moment se pare că este o bicicletă care punctează mai mult la capitolul aspect decât funcționalitate, mulți nereușind să-i găsească un scop, am aflat că lucrurile nu stau chiar așa. Anul trecut, în toamnă, am avut ocazia să pedalez pe un fatbike Nicolai, de care am rămas încântat, dar dat fiind faptul că timpul petrecut cu acesta a fost scurt, nu am prins esența acestui concept.
De data aceasta am avut mai mult noroc, iar fatbike-ul celor de la Specialized, Fatboy, a stat câteva zile pe la noi, timp în care am putut medita cum se cuvine asupra subiectului ca să pot înțelege dacă e vorba de snobism sau pur și simplu de o abordare diferită, dar utilă. La prima vedere, fatbike-ul este bicicleta supremă, dar o să încerc să evit orice paralelă cu un autoturism SUV. Roțile sunt într-adevăr mari, dar nu mai mari de 26 de inch, ci mai degrabă voluminoase, implicit late. Cu o anvelopă de 26 x 4.6 inch nu doar că am pedalat pe teren denivelat ca pe un covor pufos, dar am avut la dispoziție cea mai bună aderență existentă în acest moment. Cu o presiune de 1 bar în ambele anvelope, poți uita de suspensii. Nu de alta, dar fatboy-ul nici măcar nu are așa ceva, pentru că nu are nevoie.
Cu această ocazie vreau să spulber toate miturile legate de fatbike-uri. Anvelopele, în ciuda faptului că sunt groase, au o viteză de rulare mult mai bună decât te-ai fi așteptat vreodată, sunt pliabile deci nu foarte grele, iar bicicleta nu cântărește 25 de kg, ci mai degrabă aproximativ 13 kg cu tot cu pedale platformă. Bottom Bracket-ul este mult mai lat decât al unei biciclete obișnuite (adică pedalezi ceva mai crăcănat), jantele asemenea și butucii întocmai.
Controlul bicicletei este destul de ciudat, mai ales când te urci prima dată pe bicicletă. Direcția este vagă, în niciun caz la fel de agilă precum cea a unei biciclete de cross country sau chiar de enduro. Poziția este de asemenea diferită, mâinile fiind destul de întinse, chiar dacă dimensiunea cadrului de 18 inch era cea potrivită mie. Pipa este în schimb scurtă și poți ridica roata de față cu o mai mare ușurință decât ți-ai fi imaginat. Compensează o idee și prin ghidonul mai lat, însă rămâne departe de a fi o bicicletă cu adevărat agilă. În schimb, este una extrem de stabilă, atât în viraje cât și pe poteci off-camber. Partea distractivă este că în timp începi să te prinzi cum stau lucrurile și poți ajunge să o domini.
Dar nu ne-am oprit doar la potecile de pământ. După primul ollie am realizat că bicicleta asta are mai mult potențial decât m-aș fi gândit. Astfel, am sărit rampe de pământ, am dat drop-uri, am fost în skate park pe rampe, pe half-pipe, am dat whip-uri și table top-uri. Cât de distractiv a putut să fie! Evident, locul fatbike-ului nu este în locurile menționate, însă trebuie să subliniez că are potențial.
Revenind pe traseu, când vine vorba de urcări sau pasaje grele (spre exemplu, vrei să pedalezi în afara potecii), ai două avantaje majore: pe lângă anvelopele mari există un sistem de transmisie 2×10 cu foi mai mici (22/36) și pinioane 11/36, astfel încât ai întotdeauna un raport ușor care să-ți permită să escaladezi în zonele dificile. Iar dacă tot suntem la capitolul munte, Fatboy-ul de față a participat și la Surmont MTB Maraton, la Azuga, pe care a pedalat George Dumitrescu. Acesta a reușit să obțină locul 4 la general, traseul scurt și declară:
Prima cursa de MTB cu un fatbike… nu orice fatbike… un Specialized Fatboy. As incepe prin a spune ca bicicleta a fost surprinzatoare din toate punctele de vedere. Desi imaginea generala te duce cu gandul la un mini escavator greu de controlat si greu de miscat din loc, va spun ca mi-am surprins concurentii. O bicicleta extrem de agila si usoara pentru cat de mare este, control bun spre foarte bun si… sa va mai spun ceva despre stabilitatea si confortul de pe coborari… va spun doar ca cei 0,8 bar din anvelope m-au facut sa ma simt ca si cum as pluti pe langa adversari. Cea mai fun bicicleta pe care am incalecat-o vreodata.
Concluzie
Specialized Fatboy este o bicicletă pe care mi-aș cumpăra-o imediat, ca a 4a sau a 5a bicicletă. Este imposibil de transportat pe un portbagaj clasic de plafon, este scumpă, dar este ușoară și extrem de distractivă, iar pentru mine cel puțin ultimele două argumente sunt suficiente. Odată ce te urci pe o bicicletă cu anvelope normale, vei avea impresia că ceva este în neregulă, că este prea sensibilă și că se va rupe. Atât de groase sunt anvelopele lui Fatboy.
Nu este nicidecum o bicicletă lipsită de sens, o văd ca pe o alternativă chiar serioasă pentru cei care nu vor un MTB clasic ci mai degrabă unul distractiv, pentru cei care sunt interesați mai mult de explorarea munților și a naturii decât pentru competiții. Este o bicicletă masivă care stârnește curiozitatea oamenilor, dar este dovada vie că nu tot ce pare brutal și mare trebuie să fie rău, deci desconsiderat (vezi Frankenstein).
Mulțumim Velopedia Shop pentru bicicletă.
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…
Vezi comentarii
Dupa un studiu atent, piesele se pot cumpara de pe net(din State sau Europa).Mi ar place sa stiu cine sunt acei profesionisti si ce fat bike ar putea construi cu 1000 de euro, in conditiile in care o fatbike decent costa minim 1300euro (vezi ex.On One Faty).Daca mi construieste mie cineva o Fatbike cu hub spate de 190 cu jante Surly(100mm) si gume Surly(Bud-Lou), nu mai pun un angrenaj cu pretentii.....eu il cumpar maine si ti fac si cinste.
Am avut un fat bike,si e wow. imi pare rau ca l-am vandut.Dorin.. nu stiu cum vei construi singur un fat bike..probabil din bucati etc... dar cu 1000 de euro gasesti sigur unu gata facut..de profesionisti.
Felicitari pt acest test si pt informatiile aferente.
Ma gandesc serios sa mi achizitionez o fat bike
sau dc nu sa construiesc una. Cele bune!