De Georgian Popovici
Temperaturi mai scăzute, soarele apune mai devreme, concursuri mai puține. Sunt semne clare: ne apropiem de finalul sezonului de mountain bike. Din concurs în concurs, chiar două în unele weekend-uri, nici nu mi-am dat seama cum a trecut acest sezon. Astfel, am ajuns și la ultima etapă din campionatul vestic de mountain bike, West Bike Tour. O etapă ce a cuprins un traseu de 25 de km și un contratimp în cățărare de 3,8 km cu o pantă medie de 12%.
Înainte de această etapă, eram situat pe locul 3 la general, categoria Elite, doar un singur punct despărțindu-mă de locul 2. Locul 1 era deja adjudecat de Radu Darius (Tibiscus), el participând la cele mai multe și premiate etape din campionat. Vă reamintesc, West Bike Tour a fost format din 9 concursuri desfășurate în partea de vest a țării, cele mai bune 6 clasări ale sportivilor fiind luate în considerare pentru clasamentul final.
La ora 11 a fost programat startul pentru categoria Elite, lângă Șiria, în județul Arad. Vremea nu a ținut deloc cu noi, astfel că pe toată durata competiției a plouat mărunt, iar temperatura maximă a fost de 12 grade Celsius. Totusi, eu eram foarte motivat și nerăbdător să iau startul. Imediat după start, în fruntea cursei am rămas doar patru sportivi: Radu Darius, Paraschiv Sergiu, Bogdănescu Laurențiu (Pantani) și subsemnatul. Îmi propusesem, de la început, să micșorez grupul și dacă pot, să rămân singur în fruntea cursei. Zis și făcut. Primul care a cedat a fost Radu Darius, apoi Sergiu și în final Pantani. Față de Pantani am avut un avans mic, chiar am fost indecis dacă să continui singur sau să-l aștept. El era pe teren propriu și cunoștea foarte bine traseul. Într-un final, am decis să continui singur. Cei 25 de km au trecut foarte repede, dar pe ultima coborâre, am avut o mare surpriză. Pantani era în spatele meu și chiar a intrat primul pe șoseaua ce ducea la finish, pregătit să îmi fure victoria. Totuși, sprintez și terminăm unul lângă celălalt.
Deși inițial organizatorii doreau să programeze startul fiecărui sportiv la o diferență de un minut, condițiile neprielnice i-au forțat să ne dea startul împreună în grupul cu care sosisem după traseul de 25 de km. Astfel, eram din nou la start, cu Pantani, pentru o cățărare scurtă de 3.8km, dar destul de dificilă, ce avea să stabilească câștigătorul. Fiecare dintre noi a încercat de mai multe ori să se desprindă, dar nu a reușit, astfel că la final, am terminat împreună, în același timp! Cursa se încheie cu 2 câștigatori, care tot sezonul s-au duelat în West Bike Tour.
Principalul meu obiectiv a fost atins, am terminat pe locul 2 în West Bike Tour, categoria Elite și acum aștept festivitatea oficială de premiere. La final de campionat, consider că este un privilegiu să ai 9 competiții importante, cu trasee deosebite ce adună la start sportivi puternici din partea de vest a țării și din Ungaria. Consider că organizatorii West Bike Tour au realizat un pas important în dezvoltarea ciclismului și țin să le mulțumesc pentru efortul depus. Sper ca și anul viitor să ne putem bucura de acest campionat!
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…