Categorii: ArticoleMag

Prim contact cu Sram SX Eagle, transmisia cu 12 viteze oferită pentru nici 300 de euro

Cine s-ar fi gândit vreodată că Sram ar putea lansa o transmisie mai jos plasată decât binecunoscutul NX? Și totodată, cine s-ar fi gândit că poți achiziționa o transmisie 1×12 cu 280 de euro? Cu siguranță puțini au gândit-o, iar până ce Shimano va ajunge să ofere un Alivio cu 12 viteze, cu siguranță va mai dura ceva timp. Așadar, Sram se află momentan pe un teren care-l avantajează. Mai ales financiar.

N-arată rău deloc: noul entry-level, cu 12 viteze.

Spre uimirea mea, nu am putut găsi greutatea componentelor pe surse oficiale, iar pentru că acestea erau instalate pe un e-bike, evident că nu le-am putut demonta. De aceea am menționat și în titlu că acesta este un prim contact și nu un test făcut ca la carte. Așadar, primele impresii despre noul entry-level de la Sram sunt pozitive. Inițial, vă spun sincer, am crezut că am o transmisie NX la bord, cam acela era sentimentul. Și cum primul impuls conetază, mă voi agăța de el. Ce avea în plus shifter-ul SX, era capacitatea de a schimba în sus sau un jos doar un singur pinion. Este o chestiune care se regăsește pe transmisiile Sram dedicate e-bike-urilor și sunt gândite pentru cei care nu vor învăța niciodată cum să schimbe corect lanțul pe pinioane. Maneta nu diferă foarte mult față de NX, însă ceea ce m-a impresionat este faptul că din punct de vedere al aspectului, acestea nu arată deloc rău. Sau cel puțin, nu arată precum niște componente entry-level.

Șuruburile pentru reglajul maximelor sunt destul de ascunse.

Din fericire, informațiile despre greutate sunt afișate pe un site care comercializează aceste componente, iar o persoană cumsecade a avut amabilitatea de a le publica. Înainte de asta, ține cont totuși de faptul că pinioanele din gama SX sunt de fapt NX.

Schimbător de pinioane Sram SX Eagle: 349 grame
Shifter Sram SX Eagle: 133 grame
Pinioane (Sram NX Eagle 11-50): 615 grame
Lanț Sram SX Eagle: 261 grame
Angrenaj Sram X1000 Eagle (brațe de 170mm): 775 grame

Per total, cu 200 de grame mai greu decât Sram NX Eagle, dar cu o funcționalitate similară. Au fost ceva plângeri despre Sram NX în ceea ce privește durabilitatea, în special când venea vorba despre reprizele de schimbări: cu toate componentele reglate la fix, acesta poate da rateuri între pinioanele 3 și 4 sau 4 și 5. Totodată, o serie din lanțurile Sram NX au fost mai puțin robuste, după un anumit număr de kilometri zalele din interior spărgându-se, pur și simplu. Aceste probleme nu au fost semnalate de către toți utilizatorii, deci este posibil să fi fost vorba de câteva serii de producție.

Mult plastic. Fără posibilitatea de a regla poziția manetei de jos.
E-MTB înseamnă că schimbă pinioanele unul câte unul, deci nu e defectă, stai fără griji!
Elemente faine de design. Vulturul stilizat apare și pe inelul de prindere.

Sram SX a fost instalat pe un e-bike, așadar am schimbat fără milă, iar treaba a fost dusă la final într-un mod competent. Desigur, nu este la fel de rafinat precum un X01, nici pe departe și nici la fel de rapid. De greutate nu mai vorbim. Însă când va veni momentul să schimb caseta de pinioane a transmisiei mele X01, voi plăti pentru aceasta undeva la 350 de euro. Da, doar pentrupinioane. Iar cu asta vă las să vă gândiți, care dintre oferte sună mai bine sau care vă avantajează financiar.

Preț linie Sram SX: de la 280 de euro, în funcție de ofertele online.

Dragos Mitroi

Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

Vezi comentarii

    • Iti trebuie o foaie compatibila cu lantul Sram Eagle de 12. Trebuie vazut daca gasesti una compatibila pentru angrenajul tau. Merita doar daca tu consideri ca iti este utila o transmisie 1x12. Spre exemplu, daca ai deja un 2x11, nu prea merita trecerea, decat daca vrei sa bagi picioru un pic mai tare in pedala si nu mai vrei sa ai schimbator de foi.

    • Salut Andrei, se poate face dacă în prezent butuc cu o casetă de 9, 10 sau 11 pinioane. Apoi, trebuie să verifici compatibilitatea angrenajului cu Bottom bracket-ul.

Share
Published by
Dragos Mitroi

Stiri Recente

BikeXpert anunță datele pentru concursurile din 2025, Maratonul Vinului și Alpine Challenge

Datele celor două concursuri de mtb-maraton marca BikeXpert au fost recent anunțate. Astfel, primul va fi Maratonul Vinului MARVIN pe…

2 zile in urma

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

2 săptămâni in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma