Pentru 60 de lei, poți cumpăra un set de anvelope pentru propria-ți bicicletă! Sună ca o provocare? E drept, un set care costă aproape de 10 ori mai puțin decât un set de anvelope de la o marcă de prestigiu sună destul de ciudat, dar ca să lămurim un pic treburile, am cerut importatorului Deestone în România, două seturi de anvelope: unele pentru oraș, botezate parcă după un cod secret – D1006 și altele de munte, cu un nume la fel de codificat – D808.
Anvelopele de munte Deestone D808
Dragoș Mitroi: Anvelopele D808 au un profil care cu siguranță îți este destul de cunoscut. Mie mi-a amintit imediat de unul dintre primele mountain bike-uri pe care le-am avut prin anii 98, iar faptul că acest tipar a rămas cumva neschimbat, înseamnă că a fost eficient în decursul timpului. Modelul furnizat la test a fost în formatul 26 x 1.95 (ce bine e să mai ai un 26 la casa omului), așadar le-am instalat cu ajutorul levierelor (la mână n-au intrat), însă fără să mă străduiesc prea tare. Cauciucul nu este atât de dur pe cât m-aș fi așteptat și culmea, vine cu bandă colorată (mov) pe carcasă, asemenea noilor anvelope Schwalbe. Nu știu sigur ce semnificație are, însă asemănarea merita menționată.
Le-am umflat la presiunea minim recomandată, de 2.7 bar, iar asta mi-a sporit cumva confortul însă a micșorat viteza de rulare. Cu siguranță la presiunea de 3.5 bar aceste anvelope vor rula mai repede, însă confortul va avea de suferit atât timp cât vei pedala în off-road. Iar denumirea de off-road capătă cumva o altă conotație când vine vorba de aceste anvelope, căci judecând după structură, sunt gândite mai mult pentru deplasările pe forestier sau când este cazul, pe asfalt. Presiunea de 2.7 a fost suficientă cât să nu mă aleg cu un snakebite, iar reprizele de frânare au fost mulțumitoare cu această configurație. Pe pietre și pe rădăcini aderența nu este grozavă, dar să nu uităm că aici vorbim despre un set de anvelope relativ subțiri, de 1.95. La deal, crampoanele s-au înfipt bine în terenul uscat și am urcat pante mai abrupte fără probleme.
Luând în calcul toate cele de mai sus, e clar că nu aș avea nimic de comentat când raportez aceste plusuri și minusuri la costul unei anvelope, mai precis de 30 de lei. Singurul dezavantaj real pe care-l văd este greutatea mare (1.05 kg), dar și acesta poate fi considerat propriu-mi defect profesional: aici nu vorbim despre o anvelopă de performanță, ci de una care vrea să îmbine mai multe calități, în special durabilitatea – despre care sunt aproape sigur că este foarte mare. Pe scurt, o anvelopă corectă pentru prețul pe care-l oferă, orientată către mass-market, acolo unde lumea caută un produs ieftin și bun, fără alte pretenții.
Anvelope CityBike Deestone D1006
Dan Mazilu: Anvelopele de oraș Deestone D1006 nu par cine știe ce la prima vedere. Sunt cauciucuri obișnuite pentru deplasări urbane, cu talon pe sârmă și un TPI pe care nu-l putem afla. Dimensiunea lor este de 28×1.75 deci ceva normal, care se încadrează în standardele curente. Presiunea maximă acceptată este de 4 BAR, asta însemnând că suportă și bicicliști mai pe la 100 kg sau peste. Nici din punct de vedere al greutății lor nu strălucesc. O anvelopă cântărește 910 grame, doar cu puțin mai ușoare decât o anvelopă pentru fat bike.
Și totuși Deestone D1006 nu este deloc o anvelopă pe care să o trecem ușor cu vederea. Profilul cauciucului este 100% compatibil cu pedalatul urban sau interurban. Avem pe centru o linie continuă slick, perfectă pentru asfalt. În teren le-am simțit rapide, răspunzând bine la accelerare. Asta înseamnă și efort mic la pedalare.
Lateralele prezintă ușoare protuberații, profilul fiind destinat tot suprafețelor tari, gen asfalt sau macadam de bună calitate. Micile rizuri de pe suprafața proeminențelor asigură ceva mai multă aderență pe viraje. Pe ud, recunosc că nu am exagerat cu „bruscarea comenzilor”, pentru că anvelopa alunecă destul de ușor pe apă, datorită profilului central neted.
O adiție binevenită și la care nu te-ai fi așteptat de la un asemenea cauciuc entry-level, este dunga albastră laterală care îți indică gradul de uzură a anvelopei. Este o specificație pe care o vezi tot timpul la roțile de mașină, dar mult mai rar la cauciucurile de bicicletă. Eventual la mărcile și modelele de top.
Anvelopele Deestone D1006 pot fi folosite și pe drumuri forestiere însă drumuri de calitate bună, cu pietriș fin și bătătorit. Datorită lipsei proeminențelor tip „mtb” de pe profil, aceste anvelope nu-ți vor oferi aderența necesară pentru urcări dificile sau frânare eficientă pe coborâri în viteză, dacă le folosești pe forestiere cum întâlnești spre exemplu, pe coborârea de la vârful Omu spre Babele și Piatra Arsă.
Însă cel mai mare avantaj al acestor anvelope este prețul. La 30 lei bucata nu cred că au concurență. Desigur le poți considera anvelope „no-name” însă chiar și așa, aceste Deestone oferă multe beneficii, dacă ne gândim la rezistența la uzură, prețul mic și faptul că sunt construite în Tailanda și nu China.
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…
Vezi comentarii
Excelente anvelope, se aseaza perfect pe janta si sunt foarte silentioase in raport cu alte anvelope similare ca pret. Balanta calitate / pret este inclinata spre utilizator, parerea mea. Sa speram ca se vor pastra preturile la nivelul actual si pe viitor!