Categorii: ArticoleMag

Pregătirea bicicletei pentru iarnă

Acum este cert, sezonul rece a început. Dacă până nu de mult mai puteam trage de câteva zile însorite, cu temperaturi acceptabile, de acum înainte ne putem aștepta la zile cu zăpadă și foarte friguroase. Ceea ce nu reprezintă un motiv ca să punem bicicleta în cui, deoarece antrenamentul în timpul iernii te va face mai puternic pentru primăvară când vor începe concursurile. Totuși, nu trebuie să uităm că frigul și zăpada pot dăuna bicicletei tale, deci hai să vedem împreună ce poți să faci pentru a o menține în formă pe parcursul sezonului friguros.

În mod normal trebuie să amintesc faptul că pe timp de iarnă, trebuie să ai o ținută corespunzătoare, cu mai multe haine îmbrăcate sub formă de straturi, dar aceasta este o temă separată și am adus-o în discuție doar pentru a menționa ceva evident, sper.

În ceea ce privește bicicleta, vei avea nevoie mai întâi de echipament corespunzător, înainte de a rezolva partea mecanică. Nu uita de un sistem de iluminat serios, dat fiind faptul că se înserează foarte devreme dar și de apărători. Acestea din urma vor mai diminua din mizeria de pe stradă aruncată spre tine sau spre unele părți ale bicicletei.

Anvelopele

Sunt poate unul dintre cele mai importante capitole deoarece fac legătura directă între bicicletă și sol. Dacă anvelopele nu reușesc să-ți ofere tracțiunea ideală, atunci vei obosi mai mult pedalând sau riști să cazi și să te accidentezi. Ai trei soluții la dispoziție:

1.Anvelopele cu ținte metalice – un articol pe tema anvelope de iarnă poate fi citit aici. Astfel de anvelope sunt acum disponibile atât pentru MTB-uri cât și pentru CityBike-uri, în diverse mărimi.

2.Lanțurile pentru anvelope – costă 84$ și sunt oferite de Slipnot – montarea este foarte facilă. Potrivite pentru anvelope în formatul 26 x 2.25 până la 2.8 inch.

3.Anvelope fără ținte dar cu pereți laterali groși (există astfel de versiuni în gama multor producători de anvelope) în combinație cu o cameră pentru bicicletele de Downhill. După cum am aflat chiar în weekend-ul ce tocmai s-a consumat, gheața nu este deloc prietenoasă cu pereții laterali ai anvelopei (atunci când treci printr-o baltă în care există bucăți de gheață spre exemplu). Dacă folosești un sistem tubeless, asigură-te că iei și o cameră cu tine. De asemenea, camera ar trebui să fie cât mai groasă (da, este mai grea, dar oferă foarte multă protecție grație pereților cu o grosime de 2.25 mm!). Nu în ultimul rând, dacă ești blindat cu o cameră pe măsură poți rula și la presiuni mai mici, de 1.5 – 2 bar, fără să ai grija unei pene de cauciuc. Cu presiune mai mică, anvelopa oferă mai multă aderență pe zăpadă.

Lubrifierea

Zăpadă multă, amestecată cu noroi și eventual cu sare provenită de la materialele antiderapante utilizate pe șosele pe timp de iarnă nu sunt o combinație bună pentru bicicleta ta.

Menține lanțul curat, este cel mai important. Curăță-l după fiecare tură și lubrifiază-l corespunzător. Dacă spre exemplu, după tură, speli bicicleta cu un furtun sau cu jet (ceea ce nu este recomandat), pune mai mult lubrifiant pe lanț astfel încât pe acesta să nu apară urme de rugină. Curăță-l cu o cârpă când ajungi acasă.

Curăță cheițele de prindere Quick Release sau axurile, dacă ai prinderi 20/15/12 mm. Axul de 20/15/12 mm ar trebui de asemenea lubrifiat ușor cu vaselină.

Trebuie să iei în considerare lubrifierea coroanelor/rulmenților pentru: cuvete, angrenaj și butucii roților. Dacă ieși zilnic, ar trebui curățați și lubrifiați săptămânal. De asemenea, curățarea pedalelor de tip Clipless (SPD) este necesară pe timp de iarnă, după fiecare tură! Nu uita nici de plăcuțele montate pe pantofii SPD, care ar trebui demontate, curățate și montate la loc, astfel încât șuruburile să nu se fixeze definitiv pe talpa pantofului.

Cablurile nu fac nici ele excepție. Lubrifiera lor este esențială pentru ca schimbătoarele sau frânele să funcționeze în parametrii normali. Nu recomand un interval anume la care se lubirifiază/curăță cablurile, însă o poți face din moment ce schimbătoarele sau frânele nu mai funcționează corespunzător.

Nu în ultimul rând, este ideal să scoți tija de șa, s-o cureți și s-o lubrifiezi cu un strat foarte subțire de vaselină.

Alte soluții

Dacă locuiești într-o zonă unde zăpada este prezentă o bună parte din an, atunci poți lua în calcul chiar și achiziționarea unei șenile speciale care se montează în locul roții din spate a bicicletei. Ktrak spre exemplu foeră o astfel de soluție, care oferă garanția unei tracțiuni excepționale. De asemenea, poți păstra roata de față a bicicletei sau o poți înlocui cu un ski special.

Componente care funcționează ciudat

Se poate ca furca, amortizorul, chiar și frânele sau schimbătoarele să funcționeze greoi pe timp de iarnă. Și este firesc să fie așa, deoarece uleiul din furcă are o vâscozitate care oferă performanțe optime furcii până la temperaturi de 1-2 grade. La fel se întâmplă și în cazul frânelor. Important este să nu te sperii, nu s-a stricat nimic. Doar frigul este de vină.

Dragos Mitroi

Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

Share
Published by
Dragos Mitroi

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma