Istoria bicicletei: Câte una pentru fiecare

După ce bicicleta a devenit omniprezentă, mai ales la începutul secolului trecut, care era următorul pas? Desigur, fabricarea unor biciclete pentru fiecare tip de biciclist. Așa că lumea bicicletei a devenit mai pestriță cu fiecare an ce a trecut.

Cursierele nu s-au schimbat foare mult. Acestea și-au păstrat forma definită la finele secolului al 19-lea și de-a lungul deceniilor au beneficiat de invoații ale sistemelor de frânare, schimbare a vitezelor, etc. Ceea ce a revoluționat cu adevărat acest tip de bicicletă a fost introducerea noilor materiale, precum aluminiu sau carbonul, a manetelor de schimbător integrate în cele de frână (ergo-power sau dual-control, in funcție de producător) și a pedalelor automate. Dar despre acestea în episodul următor.

Biciclete cu pinion fix rămân pe velodrom, ele nemaifiind utilizate pe drumurile publice o perioadă îndelungată. Curierii americani din New York și San Francisco reiau această modă cu o tentă underground, iar microbul se răspândește și peste Ocean și se formează adevărate comunități de pasionați ai bicicletelor fixie, curieri sau nu.

Totuși, trecerea anilor a accentuat două nevoi care erau mai puțin satisfăcute de bicicletele existente. Sigur, cu bicicleta puteai să te deplasezi cam peste tot pe unde era un drum, dar cum rămâne cu terenul accidentat? Și ar mai fi faptul că un copil de câțiva ani nu se poate bucura în voie de o bicicletă pentru adulți. Deja ai ghicit cele două tipuri de biciclete la care ne referim, în speță mountain bike-ul și BMX-ul.

Deși mountain bike-ul ar merita un articol separat, dedicat în întregime acestuia, o să punctăm aici principalele momente din dezvoltarea sa. O bicicletă care să străbată terenul accidentat a fost demult în planul inginerilor și chiar s-a realizat la un moment dat, drept dovadă fiind comanda Armatei Italiene în Primul Război Mondial  făcută companiei Bianchi. Aceasta a produs câteva biciclete cu amortizoare, necesare soldaților care luptau în munți. Din nefericire, modelul nu a fost extrem de fiabil, așa că ideea producției în masă a fost repede abandonată.

Tot în perioada Războiului, dar și de atunci încolo, s-au organizat curse de ciclocros. Deși se desfășurau în afara șoselei, nu străbăteau munții, motiv pentru care bicicletele nu au fost modificate în acest sens, ci doar au suferit schimbări minore. În schimb, prin anii 40 și 50 ai secolului trecut au apărut în Statele Unite, bicicletele Schwinn Excelsior, cu anvelope foarte late, de tip baloon. Aceste biciclete au fost folosite în anii următori de către rideri pentru a parcurge trasee de off-road. Însă nimic concret nu s-a făcut până în 1977 când Joe Breeze și-a construit singur o bicicletă cu astfel de anvelope și folosind țevi ușoare folosite la fabricarea cadrelor de cursieră. Roțile erau de 26 de inchi, iar noul vehicul s-a numit Breezer #1. După ceva vreme, Tom Ritchey, un constructor de cadre de bicicletă, devine interesat de acest noul tip de bicicletă și construiește una pentru el, una pentru Gary Fisher și una pe care Fisher să o vândă. Deși vânzările nu au mers cum au sperat, după puțin timp apare și succesul comercial.

Astfel, primele MountainBikes sunt vândute și începe și îmbunătățirea lor cu frâne, schimbătoare sau cadre mai performante. Cât despre ce există în momentul de față, știi destul de bine. Mountain bike-urile au devenit niște bijuterii ale tehnologiei.

De cealaltă parte, BMX este contemporan cu mountain bike-urile. Toată nebunia a început tot de la o bicicletă Schwinn, Sting-Ray de această dată, al cărui avantaj suprem era că putea fi modificată ușor. Chiar dacă nu erau făcute pentru a fi folosite pe pistele de motocros, respectivele biciclete au fost folosite de mii de copii, până când pe la mijlocul anilor 70, fenomenul a atins o masă critică, iar producătorii de biciclete au început fabricarea unor modele mai adecvate cerințelor.

Mai merită amintită și bicicleta orizontală, o opțiunea tot mai des uzitată de amatorii de concedii atipice. Pe la începutul secolului al 20-lea, Charles Mochet, construiește așa-numitele vehicule propulsate de om (HPV – human powered vehicle), practic un vehicul care avea patru roți, o caroserie asemănătoare unui autoturism, dar era propulsat de persoana care îl conducea prin pedalare. Acest curent a continuat să crească până în deceniul al 3-lea al secolului, când deja apăruseră biciclete orizontale (recumbent bikes) așa cum le știm.

După un număr de competiții rezervate acestui tip de biciclete, Uniunea Ciclistă Internațională a interzis cursele oficiale pentru HPV-uri, acest lucru având loc în 1934. Astfel, s-a frânat complet dezvoltarea bicicletelor de acest tip, până în anii 80, când David Gordon Wilson, profesor la MIT, și un student de-al său au continuat să exploreze posibilitățile acestui vehicul și să îl folosească.