Categorii: Interviu

Salzkammergut Trophy – destinaţia pentru escapada de vară

Iubim ciclismul şi tot ce ţine de domeniul ăsta. Bicicletele în primul rând după care extindem spre trasee, regiuni vizitate, prietenii legate şi nu în ultimul rând concursuri participate. România o duce bine, spunem noi. De bine de rău există suficienţi oameni pasionaţi de subiect care organizează concursuri din varii motive. Ori pentru că le place ideea, ori pentru că au resursele financiare şi pot sau chiar cu asta se ocupă fiind firme organizatoare de evenimente.

Însă câţi dintre noi au ieşit „în afară” să vadă cum este la un concurs în Vest? Din fericire destul de mulţi, iar lucrul acesta ne încurajează şi ne convinge că ciclismul în România are un viitor asigurat.

Orice pasionat de ciclism şi mai ales de concursuri de ciclism, ar trebui să ştie despre Salzkammergut Trophy, cel mai mare maraton mtb al Europei de Vest. Este concursul cu participare masivă desfăşurat în Austria într-un orăşel care nici măcar nu este mare ca să zici că oricum are participarea asigurată. Vorbim de Bad Goisern, un orăşel cu doar puţin peste 7.000 de locuitori. Fiind însă un orăşel turistic, cu munţi frumoşi şi îngrijiţi, şi iarna şi vara populaţia oraşului creşte simţitor mulţumită turismului. Spre exemplu doar anul trecut din Ungaria au fost 209 participanţi, iar din România 23 obţinându-se şi un record de participare cu 4.752 concurenţi din 44 de ţări.

Anul acesta, pe 12 iulie, a venit rândul unei noi ediţii a maratonului şi pentru că suntem parteneri media oficiali ai evenimentului am dorit să aflăm mai multe despre istoria acestui eveniment de succes. Am luat aşadar legătura cu organizatorii evenimentului care ne-au povestit cum a fost la început şi în ce stadiu au ajuns în prezent.

Trofeul a fost fondat în 1998 de către Martin Huber şi Bernhard Höll, amândoi sportivi de anduranţă. Cei doi şi-au dorit un concurs precum Ironman Hawaii însă doar pentru biciclete. La prima ediţie au fost doar 20 de participanţi existând doar distanţa lungă a traseului. Toată lumea spunea că este nebunie curată să pedalezi peste 200 km prin munţi. Însă pe măsură ce anii treceau din ce în ce mai mulţi ciclişti se înscriau la cursă. Martin şi Bernhard nu şi-au închipuit niciodată că evenimentul va deveni atât de mare. Dar în acelaşi timp concursul presupune din ce în ce mai multă muncă. Din acest motiv pentru mulţi dintre cei implicaţi direct în organizare evenimentul a devenit un loc de muncă full time.

Deşi au avut deja loc o mulţime de ediţii din ’98 şi până azi organizatorii încă doresc să facă evenimentul şi mai atractiv. Cele mai mari provocări pentru ei sunt să organizeze numărul mare de voluntari, să obţină sponsorizări şi să se asigure că traseele de concurs se prezintă în condiţii optime. După cursă este nevoie apoi de o nouă doză de entuziasm pentru a face curăţenie, atât în race village cât şi pe toate traseele de concurs care însumează nu mai puţin de 580 km care zigzaghează peste tot prin munţii Austriei.

Poate te-ai aştepta ca astăzi, după 17 ediţii de concurs, sponsorii să vină singuri să-şi ofere susţinerea. Organizatorii ne asigură însă că din păcate şi la ei este greu. De fapt este la fel de greu ca la început. Însă motivul este simplu. Concursul este cu mult mai mare decât la început, iar acum este nevoie de mult mai mulţi bani pentru a-l pune pe roate.

I-am întrebat pe organizatori cum aleg traseul, dacă au criterii speciale când fac ruta şi dacă este obligatoriu să fie diferit în fiecare an. „Cu cât mai greu cu atât mai bine” spun Martin şi Bernhard cu zâmbetul pe buze. Reuşesc să facă mici modificări la fiecare ediţie însă nimic spectaculos pentru că cei peste 500 km de trasee oricum folosesc şi ultimul metru din forestierele şi potecile din zonă. Însă ca noutate există acum şi proba pentru all mountain dacă îţi place mai mult mersul la vale cu viteză.

După cum ştim există nu mai puţin de 7 trasee dintre care un concurent poate alege: traseul A de 211km, B de 119km, C de 76 km, D de 60 km, E de 54 km, F de 38 km şi G de 22 km. Poate prea multe însă organizatorul doreşte să ofere participanţilor posibilitatea alegerii distanţei perfecte pentru care sunt ei antrenaţi. Iar în munţii Austriei vă puteţi închipui că nu se duce lipsă de forestiere impecabile sau poteci la fel de impecabile.

Traseul de 211 km nu este o joacă. Are peste 7.000m diferenţă de nivel! „Spre Iad şi înapoi” spune organizatorul. „Aşa am putea descrie pe scurt traseul A. Este un traseu gândit pentru cei care nu pică laţi după 200 km şi 7.000 m urcare. Aşadar trebuie să se antreneze cu adevărat ca să-l termine. Cu toate acestea traseul nu se adresează doar profesioniştilor. Există o mulţime de amatori care participă şi termină, chiar şi în vârstă de 75 ani!”

Fiind un eveniment de o asemenea amploare organizatorii nu oferă doar concursul în sine. Salzkammergut Trophy este un adevărat festival, o sărbătoare a bicicletei în micul orăşel Bad Goisern. Astfel vorbim de un Bike Expo unde sunt prezente cele mai importante mărci de biciclete, piese, echipamente şi accesorii din lume la care se adaugă alte evenimente conexe cum ar fi DirtBike Show, Pasta Party, concurs pentru copii, concurs de downhill Unicycle şi concert cu DJ.

Evenimentele de acest gen sunt însă şi ocazii perfecte pentru turism. Practic zona s-a dezvoltat foarte mult şi mulţumită acestui concurs întrucât mulţi participanţi nu rămân aici doar pentru ziua concursului. Obiceiul este să vii şi să stai poate chiar o săptămână timp în care poţi pedala alte sute de kilometri pe forestierele şi şoselele perfecte din Austria. Nu greşim deloc dacă spunem că această ţară este un adevărat paradis al bicicliştilor. Organizatorul ne spune că în timpul verii regiunea dispune de peste 20.000 de cazări peste noapte.

Ar trebui să participi măcar o dată la acest concurs? Cu siguranţă da! România este plină la rândul ei de peisaje pitoreşti pe care le iubim însă la Salzakmemrgut Trophy, în plus faţă de aceste peisaje vei beneficia şi de civilizaţia şi curăţenia care o ştim că există în Vest. Din păcate la capitolul acesta va trebui să mai lucrăm, dar nu este deloc rău să dăm o fugă la vecini şi să mai furăm din meserie. Organizatorul ne-a asigurat că toată lumea care a participat o dată s-a reîntors!

Dan Mazilu

Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă în realitate s-a născut în București. Practic, se dă pe două roți din copilărie. Mai serios s-a apucat de ciclism din 1998 când, după ce și-a cumpărat primul MTB, s-a și dus la vârful Omu. Se mândrește că a fost primul care a făcut asta și până în ziua de azi așteaptă să-i confirme cineva... Lăsând gluma la o parte, Dan este unul din cei mai pasionați cicliști din România, la nivel de amatori. Rămânând tot timpul la un nivel constant al pasiunii, niciodată prea exagerat sau prea monoton, și-a angrenat întreaga familie care-i susține entuziasmul și pedalează alături de el. Tot timpul pe bicicletă, la concursuri, la teste, la evenimente de profil din țară și străinătate, explorând un nou traseu de cicloturism sau pur și simplu scriind despre acest subiect, Dan este în constantă legătură cu ultimele noutăți din domeniu, ultimele trenduri și ultimele tehnologii folosite la biciclete.

Vezi comentarii

Share
Published by
Dan Mazilu

Stiri Recente

Riders Club anunță concursurile pentru sezonul 2025

Pentru 2025 Riders Club anunță organizarea a 5 concursuri de ciclism cross country și mtb, însă în plus față de…

4 zile in urma

Bryton lansează noul ciclocomputer smart Rider S510

Dacă în februarie 2022, Bryton prezenta un nou model de ciclocomputer, mai precis Rider S500, azi avem lansarea următoarei versiuni,…

o săptămână in urma

Test – bicicletă gravel electrică Van Rysel E-GRVL AF HD

Disciplina gravel devine din ce în ce mai populară, iar producătorii nu se sfiesc să lanseze constant modele noi. Martor…

2 săptămâni in urma