Categorii: Interviu

Ghid de participare la MoonTimeBike 2014

Ajunsă la a 3a editie cursa de mtb cross country MoonTimeBike 2014 va avea loc la sfârşitul acestei săptămâni, sâmbătă pe 18 octombrie. Concursul bifează ca fiind deosebit la mai multe categorii. În primul rând se ţine în mijlocul Bucureştiului, apoi se desfăşoară într-un parc, doar cei mai buni 150 ciclişti din România pot participa aleşi în urma unui criteriu de selecţie şi, cel mai important, se ţine noaptea la lumina lanternelor de bicicletă.

Concursul este unul foarte dificil în ciuda primei impresii potrivit căreia, desfăşurându-se într-un parc într-un oraş de câmpie, ai spune că este uşor. Traseul este foarte antrenant, ritmul extrem de alert, gradul de tehnicitate al traseului este şi aceste destul de mare, dar amplificat de întuneric. Toate sunt doar o parte din ingredientele unui velo-eveniment reuşit organizat în „buricul târgului” de echipa NoMad Multisport.

Dar tocmai pentru că este atât de „unic” am dorit să aflăm câteva din secrete celor pe care îi vedem deobicei pe podium. Aşadar am luat legătura cu Daniel Roşioru, de la echipa XC Riders, care a avut amabilitatea să ne răspundă la câteva întrebări. Daniel a participat până acum la toate ediţiile, clasându-se pe podium, şi se antrenează constant pe traseul concursului.

Freerider – Ce ne poţi spune pe scurt despre concurs? În afară de faptul că este desfăşurat la lumina lanternelor, cu ce este deosebit faţă de alte concursuri de XC din România?
Daniel Roşioru – Faptul că se desfăşoară pe întuneric îl face unic. Este un concurs la care nu ai aproape nici o porţiune unde ai putea să îţi tragi sufletul şi deşi se ţine la o vizibilitate mai scăzută, este un concurs de viteză. Chiar şi pe zonele de plat, se va merge la maxim mai ales că în mod sigur o să fie cineva în faţa ta care merge mai repede :))

FRD – Ce consideri a fi cel mai dificil la acest concurs? Traseul în totalitate, o porţiune din traseu, faptul că e în oraş, că e noaptea etc.?
Daniel – Nu pot să zic că este o porţiune anume mai dificilă. Poate ceva mai dificilă coborârea pe rădăcini.  Urcările succesive încep să se simtă spre finalul cursei şi cine va avea resurse să rămână constant pe tot parcursul concursului va avea un avantaj destul de mare, părerea mea.

FRD – Recomanzi antrenamente înainte de cursă pentru a cunoaşte traseul?
Daniel – Clar trebuiesc făcute antrenamente înainte, eventual chiar ziua. Este bine să înveţi tot traseul, să nu ai surprize mai ales noaptea la lumina lanternei.

FRD – Cum recomanzi să se facă încălzirea pentru acest concurs? Pe rulou/trainer, câteva ture pe traseu sau?
Daniel – Fiecare cum are posibilitatea. Important este să fii încălzit bine deoarece startul o sa fie în forţă, iar ritmul nu va scădea deloc până la final.

FRD – Cum recomanzi alimentarea în timpul concursului? Recomanzi să ai la tine geluri şi batoane sau e suficient să mănânci înainte de cursă?
Daniel – Cel puţin geluri cred ca ar fi indicat să ai. Va fi o cursă de peste 1h 30 şi nu te descurci doar cu ce ai mâncat/hidratat înainte de start.  Batoanele nu cred că o sa ai unde să le mănânci având în vedere ritmul cursei.

FRD – Cum recomanzi hidratarea în timpul cursei?
Daniel – În mod sigur vei avea nevoie de apă toată cursa şi nu ar strica să fie şi cu ceva minerale / izotonice. Dacă ai şi pe cineva la start să schimbi bidoanele ar fi şi mai bine.

FRD – Ce recomanzi în caz de probleme mecanice pe traseu?
Daniel – Fiind o cursă de viteză dacă ai probleme tehnice şi nu eşti în apropierea startului să ajungi la zona de depanare rapid, se cam termină cursa. Dar nu strică să ai un multitool la tine. Eu la prima ediţie am avut o problemă la braţul pedalier şi dacă nu avea Paraschiv Sergiu un multitool pe care mi l-a împrumutat se cam termina cursa pentru mine.

FRD – Ce fel de lumini recomanzi pentru această cursă? Instalate pe ghidon, cască sau şi, şi?
Daniel – Eu am o lanternă destul de puternică pe ghidon şi este suficient pentru mine. Nu sunt foarte multe zone în parc unde să fie beznă totală.

FRD – Dacă nu plouă ce fel de anvelope recomanzi pentru aceasta cursă?
Daniel – La anvelope este o discuţie mai lunga probabil.  Eu folosesc unele de viteza, Rubena Scylla de 2.1. Altele ar mai fi Schwalbe Racing Ralph sau Geax Aka. Dar dacă plouă totul se complică…

FRS – Care bicicletă o vezi a fi cea mai avantajată pe traseul de la Moontimebike, 29er, 650b, 26? Şi ce tip de cadru, hardtail sau full suspension pentru XC?
Daniel – Eu nu am mers decât pe 26 până acum şi nu pot să îmi fac o părere şi despre alte dimensiuni. Cel mai probabil 27,5 va fi cel mai bun compromis. Şi nu neapărat la această cursă ci şi la maratoane. Cât despre suspensie, hardtail categoric.

FRD – Unde e mai bine să te poziţionezi la start. Mai în faţă, mai în spate?
Daniel – Cu cât eşti mai în faţă cu atât mai bine. Din ce ştiu au mai existat unele probleme după start în anumite zone. Cei care au avut clasări bune la ediţiile precedente vor pleca din primele linii.

Dan Mazilu

Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă în realitate s-a născut în București. Practic, se dă pe două roți din copilărie. Mai serios s-a apucat de ciclism din 1998 când, după ce și-a cumpărat primul MTB, s-a și dus la vârful Omu. Se mândrește că a fost primul care a făcut asta și până în ziua de azi așteaptă să-i confirme cineva... Lăsând gluma la o parte, Dan este unul din cei mai pasionați cicliști din România, la nivel de amatori. Rămânând tot timpul la un nivel constant al pasiunii, niciodată prea exagerat sau prea monoton, și-a angrenat întreaga familie care-i susține entuziasmul și pedalează alături de el. Tot timpul pe bicicletă, la concursuri, la teste, la evenimente de profil din țară și străinătate, explorând un nou traseu de cicloturism sau pur și simplu scriind despre acest subiect, Dan este în constantă legătură cu ultimele noutăți din domeniu, ultimele trenduri și ultimele tehnologii folosite la biciclete.

Share
Published by
Dan Mazilu

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma