Categorii: ArticoleMag

Frâne pe disc entry-level, mecanice și hidraulice: ce alegem?

Care sunt așteptările de la un set de frâne entry-level? Să fie pe cât posibil de ușoare, să oprească în siguranță bicicleta și să aibă o modulație bună. Mai contează bineînțeles și design-ul manetei sau durata de viață a plăcuțelor, dar desigur, aceasta depinde de modul de exploatare al frânelor, iar acesta diferă de la o persoană la alta. Așadar îl vom exclude din comparația noastră. Nu în ultimul rând este vorba de preț.

În următorul articol îți vom prezenta câteva seturi de frâne pe disc mecanice, hidraulice cu lichid de frână și hidraulice cu ulei mineral. Diferențele dintre lichidul de frână și uleiul mineral, le poți citi aici, fiecare venind cu avantajele și dezavantajele sale.

Sezonul acesta am avut ocazia de a testa majoritatea frânelor entry-level, disponibile pe piața din România, așadar ți le prezentăm pe cele mai relevante/des întâlnite. Să începem!

Frâne mecanice pe disc

Locul 3: Promax DSK-320

Pot fi achiziționate separat, dar chiar și cu reglajele bine realizate, Promax-urile dovedesc că nu se pot ridica nici măcar la așteptările minime pe care le ai de la un set de frâne. Forța de frânare este slabă, iar reglajul destul de dificil. De evitat pe cât se poate. Promax promite că noua generație de frâne pe disc mecanice (2013) va fi mai performantă.

Testul poate fi citit aici: Promax DSK-320

Locul 2: Hayes MX5

Un set de frâne nu foarte performant, cel puțin nu în configurația standard. Înlocuirea plăcuțelor de frână cu unele mai performante, spre exemplu Kool Stop sau Swissstop le sporesc performanțele. De asemenea, un reglaj bine realizat le pot scoate în evidență calități de care în mod normal nu ai cum să beneficiezi. Nu sunt recomandate pentru trasee mai dificile cu coborâri abrupte. Prețul este acceptabil.

Testul poate fi citit aici: Hayes MX5

Locul 1: Avid BB7

Cele mai bune frâne pe disc mecanice create până în prezent. Atât de bune, încât forța de frânare poate rivaliza cu cea a unor frâne pe disc hidraulice. Sunt mai ușoare decât majoritatea concurenților, iar prețul este pe măsura performanțelor: aproximativ 500 de lei/set. Nu se livrează cu manetă de frână, dar îți recomand un set de manete Avid pentru o funcționalitate crescută.

Testul poate fi citit aici: Avid BB7

Frâne pe disc hidraulice

Locul 4: Hayes Dyno

Probabil cele mai slabe frâne hidraulice create vreodată. Modelul se clasează înaintea lui Stroker și este un semn că la Hayes ar fi nevoie de o reorganizare rapidă. Fading mare pe coborâri, imposibilitatea de a regla cursa manetei sau greutatea mare nu le recomandă pentru niciun fel de activitate.

Testul poate fi citit aici: Hayes Dyno

Locul 3: Tektro Draco 2

Candidat vechi, întâlnit pe multe biciclete, lăudat de unii și criticat de alții. Practic, Tektro Draco au o putere mai mare de frânare decât Hayes Dyno, însă se dovedesc mai puțin capabile pe coborâri medii și lungi, în special dacă sunt abrupte. Lever feel-ul este fad, maneta nu este foarte ergonomică iar greutatea relativ mare. Calitatea materialelor poate fi de asemenea îmbunătățită. Pentru ture lejere de munte potrivite, în schimb pentru cei cu ambiții mai mari, nu reprezintă o alternativă de luat în seamă.

Testul poate fi citit aici: Tektro Draco 2

Locul 2: Shimano M445

Modelul hidraulic de intrare de la Shimano este capabil, chiar și pe trasee mai dificile. Nu are un rezervor atât de mare precum restul de modele din gama Shimano, maneta având un design mai suplu și mai elegant. Materialele sunt în regulă, funcționează cu ulei mineral și aderența din capătul manetei se numără printre cele mai bune. Cu toate acestea, M445 nu se pretează și probelor mai dificile, acesta fiind și motivul pentru care trebuie să cedeze locul lui Avid Elixir 1.

Testul poate fi citit aici: Shimano M445

Locul 1: Avid Elixir 1

Elixir 1 nu mizează neapărat o calitate foarte bună a materialelor, Shimano M445 fiind o idee mai bine finisate. În schimb mizează pe performanță, iar în acest top asta ne interesează. Frânele Avid Elixir 1 pot fi întâlnite chiar și pe unele biciclete de Freeride (exemplu: SCOTT Voltage FR 30) ca echipare standard, cu disc de 200 de mm. Iar asta spune multe despre capacitatea lor de a opri în timp bicicleta atunci când este necesar. Maneta este mai lată decât cea de la Shimano M445 însă nu oferă o aderență atât de bună în capătul manetei precum concurentul japonez. Față de frânele mai sus plasate în gamă (mid-level), modulația nu impresionează, iar greutatea este mai mare, dar pentru prețul la care sunt oferite, reprezeintă best-buy-ul acestei categorii. Cu reducerile de rigoare, pot fi achiziționate de pe unele site-uri cu 360 lei/setul.

Testul poate fi citit aici: Avid Elixir 1

Tabel comparativ:

Dragos Mitroi

Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

Vezi comentarii

  • Padure, asfalt si drumuri de tara. In padure m-am descurcat cu V-Brake-uri si nu prea bine reglate.
    Eu zic ca nu am nevoie de mai mult pentru astfel de teren.

  • Franele "Tektro Draco hidraulica pe disc" care se gasesc pe Focus Balck Hills 2012 sunt bune??
    Sunt incepator si nu ma pricep la marci si modele. Am considerat ca daca sunt pe disc si hidraulice sunt bune.

  • Asa cum n-o sa dau BUTONUL pe TOUCH SCREEN, asa nu voi da franele clasice cu saboti pe jante, pe prostii cum ar fi frane pe disc :)
    Cele pe disc ( cu exceptia celor cu ulei) se opresc mai greu, trebuie sa apesi mai tare maneta de frana ca sa te orpesti, pe cand la cele clasice nu-i nevoie de o asa forta. Cand am incercat prima bicicleta cu frane pe disc, am apasat ambele frane si strigam la prietenul asta al meu "alooo da nu ma mai opresc odata?" Normal, trebuie sa apesi mai tare, dar ce faci intr-o situatie de urgenta cand bicicleta nu se opreste la timp daor pentru ca trebuie sa apesi asa tare pe manete? :) E si normal, discul este prea mic pentru rotile prea mari. E fizica pura :) Dar sa-mi cumpar daor ca arata frumos? :))))) Si acum vor fi aici pe site care vor spune " ceeeee ca ai testat niste frane ieftine de proasta calitate, urca-te pe....x si pe y" Ok, poate erau de proasta calitate, dar la franele clasice cu saboti pe janta, indiferent ca-s bune sau proaste, alea opresc mai repede bicicleta. Ciauu

    • Inclin sa-ti dau dreptate...am avut pe fosta bicla frane mecanice pe disc. Pe noul meu mtb, am SHIMANO vb BR-T 4000 Alivio si sunt mai rapide si ferme. GARANTAT. Dar ce ma enerva mereu, este ca, chiar si cand puneam cu atentie bicla in acele rastele suporti din parc sau cand am cazut cu ea, discurile se indoiau, sunt f.f. sensibile. Trebuia sa ma duc des la baiatul de la service si sa le indoaie cu un cleste special la loc, dar nu mai erau la fel. Fasaiau...erau zgomotoase. Sunt amator, nu particip la curse, si pentru stilul meu de mers chiar prin paduri, sunt suficiente vbrake-urile de la Shimano.Mai mult, cu niste cauciucuri bune, sunt o combinatie perfecta pt. mine.

  • Buna ziua. Va rog, daca stie cineva sa imi spuna de unde as putea sa cumpar boltzul care tine maneta de frana de suport pentru hayes stroker rider. Am cazut si l-am pierdut. Am pus un surub cu doua piulite contra, dar arata si urat si maneta se cam misca.
    Multumesc

  • Salut iarasi! Mi-au venit franele astazi dar nu am apuca sa o montez decat pe cea de pe fata si mi se pare super deocamdata. Intrebarea mea este daca mai trebuie sa i sa mai faca ceva reglaje (aerisire,....etc)?? Parca sa zic ca sunt un pic "moi". Multam!

  • @Mircea:
    In general, pentru franele Shimano, am observat ca rotoarele au urmatoarele caracteristici:
    - sunt rotunjite pe muchii
    - decupajele pt ventilare sunt mai mici si mai dese, fata de altele care sunt mai mari si mai rare (vezi cele Ashima AiRotor sau cele de la Alligator)
    - in general, cele de Shimano au aspectul de rotor mai compact
    Deci ai putea sa folosesti si cele de la Tektro Novela, din pozele de pe net vad ca indeplinesc caracteristicile constructive ale celor Shimano.
    In cazul in care nu esti multumit cum franeaza, sau vrei sa scapi de rotoarele Tektro, iti poti cumpara orice model de la Shimano care sa se potriveasca pe butucul tau (centerlock sau 6 bolts).
    Un model bun ar fi Shimano SM-RT51 sau RT53 (pt centerlock), SM-RT75, SM-RT76, SM-RT86... depinde de cati bani esti dispus sa dai. In general, cu cat un disc e mai scump, cu atat e mai usor. Uneori, daca pretul e mare, poate si forta de franare sa fie mai buna, dar nu intotdeauna. In general, pretul mai mare tine mai mult de greutatea scazuta si atat.

  • Salut, sfatuiti-ma si pe mine ce rotoare sa-mi cumpar pt. noile mele frane shimano BR-M575 pe care tocmai le-am.comandat. Sunt incepator!!! Acum am pe bicla TektroNovela dar banuiesc ca rotoarele astea nu ma ajuta, nu? Va multumesc anticipat!

  • Modelul Elixir R a fost înlocuit recent de Elixir 7. Prețul este bun (R costa inițial aprox. 5-600 de lei).

Share
Published by
Dragos Mitroi

Stiri Recente

Riders Club anunță concursurile pentru sezonul 2025

Pentru 2025 Riders Club anunță organizarea a 5 concursuri de ciclism cross country și mtb, însă în plus față de…

6 zile in urma

Bryton lansează noul ciclocomputer smart Rider S510

Dacă în februarie 2022, Bryton prezenta un nou model de ciclocomputer, mai precis Rider S500, azi avem lansarea următoarei versiuni,…

2 săptămâni in urma

Test – bicicletă gravel electrică Van Rysel E-GRVL AF HD

Disciplina gravel devine din ce în ce mai populară, iar producătorii nu se sfiesc să lanseze constant modele noi. Martor…

2 săptămâni in urma