Filippo Pozzato: Turul Flandrei este trofeul suprem pentru mine

Cu ocazia press camp-ului Merida de la începutul acest luni am avut ocazia să discutăm cu câțiva cicliști de top, iar primul pe care l-am intervievat este Filippo Pozzato. Revenit la o echipă italiană de World Tour, Lampre-Merida, rutierul țintește sus după câteva sezoane mai puțin faste. El are deja un palmares impresionant, printre care Milano-San Remo, Tirreno-Adriatico, E3 Harelbeke și etape câștigate în Turul Franței, al Italiei și Spaniei. Deci ce și-ar putea dori mai mult? Aflăm în rândurile de mai jos.

Salut, Filippo! Cum merg pregătirile pentru noul sezon?

Pentru că obiectivele mele sunt cursele clasice de primăvară, cu prioritate zero Milano–San Remo, Paris-Roubaix și Turul Flandrei, am schimbat modul de pregătire față de sezonul trecut. Am eliminat complet antrenamentele pentru forță din sală și le-am lăsat pentru după campania de primăvară. Din noiembrie m-am axat pe rezistență pentru că este un lucru fundamental pentru cursele pe pavate.

Dacă am atins subiectul obiectivelor pentru 2013, îl poți dezvolta?

Pentru început mă voi concentra pe cursele clasice, sunt ținta mea principală. Trebuie să le acord toată atenția posibilă căci sunt curse extrem de solicitante, din toate punctele de vedere. Așa că prefer să iau lucrurile pe rând. Încep cu clasicele și sper să îmi îndeplinesc obiectivele de acolo. Nu pot spune ce îmi propun, dar pot zice doar că vreau un rezultat bun. Bun de tot. Pe urmă este Turul Italiei, care pentru mine ca rutier italian este foarte important, fiind o chestiune și de mândrie națională. Și în ceea ce privește Campionatul Mondial, este o ocazie perfectă să arătăm ce putem (n.r. – echipa națională a Italiei). Personal, am avut niște conflicte de-a lungul anilor cu antrenorii lotului, conflicte care m-au costat prezența la aceste campionate. A fost dureros pentru mine să nu pot participa la CM de Șosea 2008 de la Varese, tot în Italia, dar decizia antrenorului se respectă. Alte discuții au fost și în 2010 legate de Mondiale unde iarăși nu am fost inclus în lot, deși consider că traseul mi se potrivea. Dar în acest an, de-abia după Turul Italiei mă voi gândi serios la planurile mele pentru Campionatele Mondiale.

Anul trecut ai avut rezultate bune și ai fost foarte aproape de victorie în Turul Flandrei și în alte curse de primăvară, în ciuda ghinioanelor pe care le-ai avut (n.r. – fractură de claviculă). Vrei revanșa pentru Turul Flandrei, în 2013? Este practic o cursă-religie pentru acea parte a Europei…

Turul Flandrei este pentru mine trofeul suprem. Flandra este tărâmul sacru al curselor de o zi, dacă nu cumva al ciclismului. Este vorba despre atmosfera acelor curse pe drumuri vechi de zeci de ani, despre istoria de acolo, dar mai ales despre public. Publicul este foarte exigent, foarte pasionat, foarte informat. Știe tot despre fiecare concurent. Știe care sportiv este mai tehnic, care este mai puternic fizic. Așadar, este o satisfacție mare să fii acolo, să impresionezi acel public și să obții o victorie în ropotul aplauzelor sale. Pentru mine Belgia este a doua casă, locul unde am avut cele mai mari realizări, iar intoarcerea acolo este ca și un fel revenire acasă. Mă simt un pic flamand, recunosc…

Anul trecut am suferit o fractură de claviculă chiar în luna februarie, dar după 6 zile m-am întors pe bicicletă. Sunt mulţumit de cum am evoluat în competiţiile din 2012, mai ales că am mers bine în cele 3 mari clasice (n.r. – Milano-San Remo, Turul Flandrei și Paris-Roubaix). Și în 2013 principalii adversari vor fi Tom Boonen și Fabian Cancellara, dar renumele lor nu mă întimidează.

Dar cum ți-ai descoperit afinitatea pentru cursele pe pavate?

Cu siguranță, sunt un rutier mai potrivit pavatelor, lucru pe care l-am descoperit în timp, deci opțiunea era oarecum firească. De asemenea, echipa Quick Step pentru care am evoluat două sezoane m-a îndreptat spre această direcție, pentru că prin excelență, aceste curse sunt specialitatea lor. Te învață cum să abordezi tactic, psihic și fizic o cursă pe pavate. Te învață să citești traseul și adversarii, când să ataci, când să te odihnești și să nu cazi victimă presiunii enorme a unui asemenea eveniment. Și, cum ziceam și înainte, aceste curse au o aură a lor, o atmosferă pe care nu o poți regăsi în niciun alt loc din lume.

Dacă Quick Step este o echipă specializată în cursele clasice, de ce nu ai rămas la ei? Sau de ce nu te întorci la ei?

Quick Step este un capitol închis al carierei mele. Unul frumos, dar acum închis. M-am simțiti extraordinar acolo, însă este o echipă belgiană ceea ce duce automat la acordarea unui interes sporit rutierilor belgieni din cadrul ei. Acolo nu aș fi putut deveni favorit la victorie într-o cursă ca Turul Flandrei, cel puțin nu atâta vreme cât erau rutieri ca Tom Boonen în aceeași formație. Chiar am muncit pentru el, i-am fost locotenent. Nu îmi pare rău pentru asta, pentru că acesta e jocul în ciclism, dar simţeam că pot mai mult, că pot să îl rivalizez. Așa că în 2007 am decis să plec pentru că știam că pot aspira la o victorie în cursele din Belgia, numai că îmi trebuia și o echipă care să îmi ofere absolut tot suportul necesar. Ador Turul Flandrei și trebuie să îl câștig, măcar o dată. Este onoarea supremă pentru mine.

Dar despre celelalte echipe la care ai fost ce îmi poți spune?

Am fost la multe de echipe între timp, este adevărat, dar perioada petrecută la Mapei (n.r. – 2000-2002) reprezintă pentru mine apogeul, cei mai frumoși ani. Acolo era cea mai performantă școală de ciclism din câte am întâlnit.

Care an al carierei tale îl consideri ca fiind cel mai bun?

După cum știi, cariera mea a avut multe suișuri și coborâșuri. Tocmai faptul că am început să câștig de tânăr curse a fost nenorocul meu. Cel mai bun an al meu de până acum îl consider 2006, când am câștigat Milano – San Remo și o etapă în Turul Germaniei. De asemenea, sezonul trecut când am terminat pe locul secund Turul Flandrei a fost unul dintre cele mai bune momente ale mele. Dar am planuri mai mari. Mai am 3-4 ani de formă fizică maximă pe care nu vreau să îi irosesc.

Obiectivele pe care ți le-ai propus sunt râvnite de mai mulți rutieri. Pe care îi consideri cei mai puternici?

Adversari sunt mulți, oricine poate avea o zi bună, iar ciclismul este imprevizibil prin natura sa. Oponenții mei principali pentru Milano-San Remo sunt Mark Cavendish, Thor Hushovd și Philippe Gilbert. În special Hushovd trece printr-o perioadă foarte bună, are o condiție fizică superioară anilor precedenți, deci cu siguranță îmi va pune probleme. Pentru cursele din Flandra, consider că tot Fabian Cancellara și Tom Boonen sunt actorii principali, deși subliniez că Hushovd va avea un cuvânt greu de spus și acolo.

Esti în aceeași echipă cu Damiano Cunego, care în ultimii ani a ajuns să fie considerat un rutier specializat în curse de o zi. Dat fiind că și tu ai obiective clare privind aceste curse, crezi că acest lucru va duce la vreun conflict între voi?

Cu siguranță că este un rutier foarte valoros în cursele de o zi, dar nu suntem adversari. Fiecare suntem specialiști pe anumite tipuri de curse de o zi. Este mai în vârstă ca mine, deci are întâietate, dar știe foarte bine de ce este capabil și nu îl văd să supraliciteze. Este un ciclist mare, cu un caracter pe măsură, și orice planuri am avea, nu am niciun dubiu că vor fi discutate împreună înainte.

De asemenea, ești în echipă și cu Alessandro Petacchi, care nu mai are nevoie de niciun fel de prezentare. Crezi că experiența sa te poate ajuta în vreun fel pentru a obține victoriile pe care ți le-ai propus?

Nu sunt la primul contact cu Petacchi, noi alergând împreună în anii 2002 și 2003 (n.r. – la echipa Fassa Bortolo) și îl consider și la ora actuală cel mai bun sprinter din lume, alături de Mark Cavendish. În orice caz, nu este lucru puțin să îl ai ca și coechipier pe Petacchi și, cel puțin în Turul Italiei, el se va putea baza în totalitate pe mine pentru sprinturile de final de etapă. Talentul său este fantastic și chiar la cei 39 de ani pe care îi are sunt convins că încă mai poate câștiga la cel mai înalt nivel. Cât despre experiența sa, toată echipa are de câștigat nu numai eu. Până la urmă, el este una din legendele vii ale acestui sport.

Un sportiv de cel mai înalt nivel, cum ești tu, are idoli?

Nu știu despre restul, dar eu am. Johan Museeuw și Gianni Bugno sunt eroii mei. Cu primul am și concurat, deci am fugit alături de cineva care reprezintă o parte a istoriei curselor din Flandra. Museeuw a făcut istorie câștigând 3 tururi ale Flandrei și le țin minte pe fiecare. Probabil de aceea îmi doresc atât de mult să câștig acolo, în Belgia. Chiar mai mult, este unul din profesorii mei, am învățat multe de la el prin faptul că am putut să pedalez alături de el.

Ce părere ai despre WSC?

Tradiția este vitală pentru ciclism. Nu poți renunța la curse precum Milano San Remo, Paris-Nisa, Paris-Roubaix sau altele de același calibru. Nu poți ignora istoria, asta e limpede. Însă, poate, ciclismul are nevoie de o gură proaspătă de aer și dacă totul se face cu bună-credință, nu văd nimic rău în a organiza curse puternice în China, Rusia, Statele Unite sau alte țări. Dezvoltarea ciclismului este importantă, acest sport nu trebuie să stea în loc și la un moment dat va sosi clipa unui salt semnificativ.

Cum privești toate scandalurile de dopaj din ultima vreme? Este ciclismul un sport atât de corupt?

Sunt profesionist de 14 ani și de atunci tot despre dopaj se vorbește. Nu urmăresc aceste scandaluri, prefer să mă concentrez asupra muncii mele. Îmi iubesc meseria, iubesc acest sport și nu pot să judec. Cei care judecă se află în sutană, la biserică și judecatul este sarcina lor, nu a mea. Ce pot face eu este să iubesc în continuare acest sport, să îmi aduc aportul la popularizarea să și să îi arăt lumii întregi adevărata față a ciclismului și părțile sale bune.

Ceva tehnic acum. Trăim în era schimbătoarelor electronice, a carbonului aeronautic și a tot soiul de invenții tehnologice. În ce măsură sunt acestea cu adevărat necesare?

Eu cred că tehnologia ne ajută, mai ales că din punct de vedere fizic, performanțele cicliștilor sunt la limita superioară a ceea ce este omenește posibil. Totuși, consider că în ciclism tehnologia se dezvoltă mai încet decât în alte sporturi. Cât despre necesitatea noilor produse high-tech, spre exemplu, eu consider setul Shimano Dura-Ace electronic pe care îl folosesc ca fiind o capodoperă inginerească ce funcționează perfect. Mă simt și mai încrezător știind că am 11 pinioane dintre care să aleg. Una peste alta, atâta vreme cât progresul tehnologic ajută la dezvoltarea sportului, eu doresc să aibă loc. Conservatorismul și așa este prezent în lumea ciclismului și dacă întrece o anumită limită, atunci e în defavoarea sportului.

Despre bicicleta ta ce poți zice?

Funcționează foarte bine, e drept că aș vopsi-o în alte culori dacă mi s-ar permite, dar sunt mulțumit de aceasta. Cred că foarte important ca bicicleta să fie aranjată și reglată exact conform cerințelor tale. Eu sunt obsedat de a avea raportul de angrenaj potrivit și probabil i-am exasperat pe mecanicii echipei cu doleanțele mele. Pe deasupra, eu simt chiar și dacă poziția mea a fost modificată doar cu câțiva milimetri, deci recunosc că sunt foarte exigent în ceea ce privește pregătirea bicicletei mele. Când faci performanță la nivel înalt, totul trebuie să fie perfect, fără niciun fel de excepție ori lucru lăsat la voia întâmplării. E perfect adevărat că am un mecanic personal, pe Bengo, pe care îl văd ca fiind cel mai bun din Italia și probabil din lume în ceea ce face.