Egyek Supercross: Prima victorie din 2014

După o vacanță de trei săptămâni prin Belgia și Franța, unde am uitat de orice înseamnă bicicletă, m-am întors la post în Ungaria. După o căutare pe Google de 10 minute am și găsit proximul concurs, deci weekend-ul mi-era deja programat.

Duminica trecută, la ora 11, m-am suit în mașină, mi-am reglat GPS ca să mă ducă la locul faptei, numai că, ce să vezi, am ajuns pe la aeroportul internațional din Budapesta. Locul faptei era în cealaltă parte a orașului și am socotit că viteza cu care ar fi trebuit să conduc ca să ajung la timp la start o depășea cu mult pe cea legală, dar cei 4 ani de șofat prin Bulgaria m-au învățat câte ceva din tainele acestei meserii. Ideea e că am ajuns cu jumătate de oră înainte de a se porni în cursă, ceea ce era deja o victorie în sine. Încălzirea a ieșit din discuție, deci m-am rezumat la a face o tură de recunoaștere.

Ora 13 și se aude focul de start! Pentru un tip care a cam stat pe bară în ultima vreme am pornit bine, dar în comparație cu cei care s-au antrenat mă mișcam în reluare. Cumva reușesc să nu pierd prea mult și cobor până pe locul 12. În primul viraj fac și prima greșeală, lanțul căzându-mi. Mă opresc să-l pun la loc, pornesc și după 500 de metri iar mă dau jos, de această dată ca să sar un obstacol. Totuși, am limitat pierderile, 20 de secunde despărțindu-mă de primul loc. Așa că încep cursa de urmărire, în ciuda durerilor și a dorinței corpului meu de a o lăsa puuuțin mai moale.

N-am timp de conversații pentru a-mi convinge organismul că asta e șansa mea și forțez până îi ajung pe primii trei din urmă. Ei încep jocul suspiciunii și viteza le scade, deci recuperez și mai mult teren. În cea de-a 3-a tură stau la cutie, în spatele lor, încercând să-mi mai adun forțele pentru ca în turul următor să fie rândul meu să atac. Cum intensitatea se numără printre subiectele tabu pentru mine în această perioadă a sezonului, mi-am zis să trec în față și să mă înham la un ritm care să-i chinuie pe adversari mai mult decât o face pe mine. Dar pierd din avânt în fiecare viraj căci cei 3 se descurcă mai bine ca mine la acest capitol. În a cincea tură povestea e la fel, pentru ca în a șasea, lucrurile să se schimbe.

Un adversar face pană, deci rămânem 3. Trec din nou în față și trag tare. Aud ceva zgomote în spate, dar nu mă întorc să văd ce și cum. Într-un moment de respiro, evaluez situația. Rămăsesem doar eu cu Fejes, căci celălalt adversar i-a tras o trântă pe cinste. Mă aștepta un sprint, deloc o specialitate a mea, dar neavând nimic de pierdut, accelerez și intru nebunește în viraj, suficient cât să-l îndepărtez pe Fejes de mine și să-mi păstrez avansul până la final!