Categorii: ArticoleMag

Cum reduc din greutatea bicicletei?

Greutatea scazuta a bicicletei este echivalenta cu performantele bune pe traseu. Indiferent daca este vorba de un City Bike, Mountain Bike sau o bicicleta de Dirt Jump, regula general valabila este aceeasi pentru toate probele : cu cat bicicleta este mai usoara, cu atat este mai manevrabila si mai usor de controlat.


Avantajele unei biciclete usoare se traduc prin performante mai bune deoarece forta cu care trebuie sa pui bicicleta in miscare va fi mai mica. Astfel, efortul pentru deplasrile mai lungi va scadea. In acelasi timp, o bicicleta mai usoara va fi mult mai usor de manevrat in virajele de pe potecile de padure sau de munte.


O regula esentiala pe care trebuie s-o respecti suna in felul urmator : pentru a scadea din greutatea bicicletei, nu utiliza componente care nu se potrivesc activitatilor pe care le intreprinzi. Ca exemplu, te sfatuim sa nu utilizezi componente de cursiere, recunoscute pentru greutatea scazuta, la probe de munte, deoarece exista sansa ca acestea sa cedeze la un moment dat.Sau componente de Cross Country pentru biciclete de Downhill, Enduro sau DirtJump.


Ce componente trebuie sa schimb intai de toate?


Printre cele mai grele componente regasite pe o bicicleta enumeram rotile si furca. Prin roti intelegem atat anvelopele, cat si jantele sau butucii. Daca stai sa te gandesti ca unele anvelope cantaresc peste 1 kg, este cazul sa te gandesti serios la inlocuirea acestora, in cazul in care ai idee ce greutate au cele instalate pe bicicleta ta.


Ideal ar fi ca anvelopele care-ti echipeaza bicicleta sa aiba o valoare intre 500 si 600 de grame. Sunt recomandate si anvelopele pe kevlar, deoarece salveaza semnificativ din greutate. Poti alege anvelope de la Schwalbe sau Continental, din gamele de sub 100 de lei/bucata. Pentru bicicletele de oras, greutatea anvelopelor ar trebui sa fie sub 500 de grame.


Urmeaza jantele : gandeste-te bine ce probe practici cu bicicleta. Daca bicicleta ta este dotata cu jante din tabla (exista inca multe biciclete dotate astfel) ia in calcul schimbarea rapida a acestora cu unele de aluminiu. Nu trebuie sa fie ultra rezistente. Cauta jante duble pentru probele de All Mountain daca folosesti bicicleta si la munte si nu faci coborari extreme. O janta care cantareste aproximativ 500 de grame este potrivita pentru a inlocui vechile jante din tabla. Te poti orienta catre jantele Mavic, recunoscute pentru greutatea redusa si rezistenta buna.


Unele biciclete sunt echipate cu butuci a caror performante lasa de dorit. In plus sunt si foarte grei, nefiind realizati din aluminiu. Dupa o verificare scurta a acestora, poti opta pentru gama entry-level de butuci de la Shimano. Atat modelele Alivio cat si Deore (mid-level), ofera performante bune si cantaresc putin.


Ce furca usoara pot alege pentru bicicleta?


Este un subiect relativ delicat, deoarece multi aleg furci usoare de Cross Country desi practica probe mai extreme. Printre cele mai usoare furci de pe piata, le putem aminti pe cele de la Magura sau de la Fox. Insa sunt foarte scumpe. Daca esti limitat de buget, orienteaza-te catre modele clasice precum Rock Shox Dart, Tora sau Recon (majoritatea cantaresc sub 2.4 kg). In plus de asta, iti vor oferi si performante mai bune.


Mai poti arunca un ochi peste furcile de la Manitou sau Marzocchi, deoarece acesti producatori au in oferta lor furci cu greutati scazute oferite la preturi decente.


La capitolul suspensii, putem aminti si „shock”-urile care ajuta la amortizarea denivelarilor incasate de bascula. Si aici oferta este destul de larga, cele mai avantajoase amortizoare pentru partea din spate regasindu-se in oferta celor de la RockShox. Daca bugetul iti permite, te poti orienta catre „shock”-urile de la Fox.


Alte componente care cantaresc mult


Dupa upgrade-urile de mai sus, te poti indrepta spre inlocuirea angrenajului. Gandeste-te dinnou pentru ce utilizezi bicicleta. Un angrenaj Truvativ Hussefelt cantareste peste 1.1 kg fara a pune in calcul rulmentul angrenajului (Bottom Braket). Un angrenaj cu performante bune, spre exemplu Shimano XT, cantareste aproximativ 800 de grame cu tot cu Bottom Braket. Asadar, alege-ti setup-ul bicicletei in functie de modul de exploatare si de preferat, un angrenaj cu Bottom Braket integrat, deoarece salveaza greutate.


Franele pe disc contribuie de asemenea la o greutate crescuta a bicicletei. Daca nu vrei sa optezi pentru V-Brake-uri, afla ca franele pe disc usoare sunt foarte scumpe, asadar nu este o investitie care renteaza.


Mai poti salva greutate (dar nu semnficativ, decat daca optezi pentru produse premium) din schimbatoarele de pinioane si de foi, din pinioane si din lant. Cu cat sunt plasate mai sus in gama, cu atat sunt mai usoare. Gamele care imbina cel mai bine greutatea scazuta cu performantele bune si un cost decent sunt Shimano SLX sau XT si Sram X.7 sau X.9. In plus, daca optezi pentru aceeasi linie de componente pentru transmisie, intreg agregatul va lucra mai bine si mai precis.


La nivel de detaliu putem aminti pipa, ghidonul, pedalele, tija de sa sau chiar saua. In unele cazuri, acestea pot cantari destul de mult. Orienteaza-te catre un sistem modern de pipa, cu prindere pe partea superioara a furcii si suruburi imbus pe partile laterale. La capitolul ghidoane, poti opta pentru unul realizat din carbon, insa costurile pentru acesta vor fi de peste 500 de lei. Aceeasi situatie si in cazul tijei de sa, care poate costa foarte mult daca se opteaza pentru un model realizat din carbon.


Saua insa poate fi inlocuita cu una mai usoara, iar in general cele cu arcuri cantaresc destul de mult. In oferta magazinelor exista numeroase sei cu greutati scazute, confort bun si pret decent.


Bicicletele de oras


Aceasta categorie de biciclete este recunoscuta pentru greutatea destul de ridicata. Exista insa si alternative care cantaresc putin, insa tine cont ca nu sunt dotate cu aripi, cu portbagaj, cu cric, cu un sistem de iluminare sau cu un butuc cu dinam integrat. Toate aceste accesorii (nelipsite pentru unii) adauga kilograme serioase bicicletei tale de oras.


Bicicletele de oras care suporta instalarea unor componente mai usoare sunt in general mai scumpe si suporta montarea unor componente pentru Trekking sau pentru Cross Country. Un exemplu de bicicleta care suporta astfel de upgrade-uri este Scott Sub 40, iar una careia ii poti aduce putine modificari este Gazelle Basic (dotata complet pentru deplasarea urbana).


Concluzie


Acestia sunt primii pasi de urmat daca te decizi sa scazi din greutatea bicicletei tale. De mentionat, articolul este orientat catre posesorii de biciclete basic sau entry-level, biciclete a caror greutate depaseste 14-15 kg. Greutatea ideala a unei biciclete se regaseste in jurul valorii de 12 kg pentru categoria hobby. Pentru profesionisti greutatea ideala a bicicletei se regaseste in intervalul 8-10 kg.


Dragos Mitroi

Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

Vezi comentarii

  • Se simt chiar 500 de grame in minus (mai ales cand o ridici). Poti face un mic experiment. Adauga un bidon de 500 ml plin cu apa pe bicicleta (in cazul in care ai suport de bidon) si ridica bicicleta. Pe trasee lungi, 500 de grame in general nu fac diferenta, dar 1-2 kg se simt, mai ales la deal.

  • O sa avem in curand un tutorial despre cum se spiteaza o roata. La urma urmei, schimbarea butucului asta presupune : demontarea tuturor spitelor, apoi respitarea rotii.

  • Ar fi util si un ghid pt schimbarea butucului de spate. Stiu ca este o operatie mai complexa asa incat as vrea sa vad daca as putea sa o fac.

  • Vlad, cand treci de la o bicicleta basic level (DHS & Co.) este normal ca o furca Dart sa fie mai usoara. In acest sens ne-am referit. Vezi ultima propozitie a articolului si cred ca te vei lamuri - am dat exemplu o bicicleta de 15 kg. :) Legat de bicicletele PRO de Cross Country, aceasta este greutatea ideala : 8 - 10 kg.

  • butucii deore sunt usori?
    furcile dart sunt usoare?

    si pt profesionisti greutatea ideala a bike-ului e intre 8 si 10 kg?

    de unde le scoateti?

Share
Published by
Dragos Mitroi

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma