Cristian Losonczi: Concurând doar în România, nu vei avea șanse la un rezultat bun într-o cursă internațională

În prima parte a acestei luni au avut loc la Leogang, în Austria, Campionatele Mondiale de Mountain Bike. Cu toate că distanța mică dintre țara noastră și locul de desfășurare ar fi fost motivul ideal să vedem mai mulți rideri români acolo, doar câțiva au făcut deplasarea. De ce s-a întamplat așa este problema forului care decide în acest sens, dar noi acordăm cuvântul unuia dintre cei prezenți în Austria, pentru că ciclismul înseamnă mai mult dat la pedale și mai puține vorbe. Este vorba despre Cristian Losonczi, unul dintre cei mai talentați juniori din mountain bike-ul românesc, care ne împărtășește din punctul său de vedere cu privire la performanța în acest sport, nivelul concursurilor din România și alte lucruri.

• Salut, Cristian! În primul rând, dă-mi voie să te felicit pentru participarea la Campionatele Mondiale din acest an, dar și pentru celelalte reușite de pe parcursul sezonului. Cum ai descrie anul care tocmai se încheie?

Salut și mulțumesc! Anul acesta a fost cel mai important pentru mine pentru că este ultimul an ca junior. M-am antrenat cât am putut de mult, am vrut să pot ține ritmul cu cei mai buni rideri din România. Am reușit să câștig toate cursele de mountain bike la care am participat, dar și una de șosea, firește la categoria mea, Juniori. Am reușit să câștig și câteva maratoane la general. Noua echipă, Pro Cycling Geiger, mi-a lărgit orizonturile și cercul de prieteni, de care mă bucur.

• Vreau să te întreb mai multe despre deplasarea de la Leogang. O să încep prin a te ruga să vorbești despre obiectivele pe care le-ai avut acolo, dacă te așteptai să scoți un rezultat bun, cum ți s-a părut concurența.

Deplasarea în Austria a fost o experiență frumoasă, mai ales că am fost numai eu cu coechipierul și prietenul meu Lucian Logigan și trebuia să ne descurcăm singuri. Obiectivul principal a fost să învăț cât mai multe și să mă clasez în primii 50. Concurența a fost puternică. La acest nivel contează și cea mai mică setare a bicicletei. Orice mică greșeală costă și experiența e crucială. Dacă concurezi numai în România și mergi o dată pe an la o asemeneă cursă nu vei avea șanse niciodată să ajungi la acel nivel.

• Cum a fost atmosfera în ziua competiției? Pentru că ai deja o experiență competițională, ne poți spune care sunt cerințele unei locații pentru a găzdui un eveniment de anvergură în cele mai bune condiții? Mă refer aici nu doar la traseu, ci și la celelalte aspecte, cum ar fi publicul, grija pentru concurenții sosiți din toată părțile lumii, etc.

Atmosfera a fost una nebună. Foarte, foarte mulți spectatori cu trompete sau tobe, care aplaudau, strigau și încurajau concurenții. Este o atmosferă ce încă nu am văzut la nicio cursă în România și cred că nici nu va fi în viitorul apropiat. Este aproape ca la un meci de fotbal. Un traseu se poate face în aproape orice parc, centru de oraș, străduțe înguste cu urcări, coborâri abrupte și scări sau la orice vale sau deal. Cel mai important lucru este să nu fie o buclă simpla de 4-5 kilometri. Traseul trebuie gândit în așa fel încât să fie și în avantajul spectatorilor. Un spectator ar vrea sa vadă mereu 2-3 porțiuni diferite de traseu fără să meargă prea mult. De aceea trebuie să fie și întortocheat traseul și făcut în zone cât mai accesibile oamenilor. De asemenea, trebuie să fie și spectaculos, pe lângă coborârile și urcările abrupte, să aibă drop-uri, contrapante și mici jump-uri.

Zonele de inscriere, bike-wash, anti-doping, parcare, corturile echipelor, presa, toate trebuie amplasate în așa fel încât să fie la distanțe de măcar 100 de metri între ele ca să nu se formeze înghesuială. Și, nu în ultimul rând, programul trebuie să fie cunoscut de toată lumea pentru a nu se produce încurcături.

• Ai ceva regrete legate de această participare?

Cel mai mult regret că nu am putut arăta o națională serioasă și adevărată a României care să fie prezentă la toate categoriile și să fie văzută și de celelalte echipe. Adică, noi venim din România cu 1-2-3 sportivi la un campionat mondial care se desfășoară în Europa, pe când brazilieni, canadienii, australienii sau japonezii vin cu câte 10-20 de sportivi…

• Nu are prea mult rost să mai aducem în discuție discrepanța dintre nivelul riderilor de top din străinătate și al riderilor de top din România, dar sunt curios ce perspectivă are, în opinia ta, mountain bike-ul românesc, cu precădere cel de performanță? Crezi că se va dezvolta? Dacă da, în cât timp, cu al cui ajutor și cum?

Mountain bike-ul românesc nu se va dezvolta până când nu vom avea măcar 5-6 cluburi serioase de profil în țară și dacă nu se organizeaza curse cross-country în țară. În România avem multe maratoane, dar numai 3-4 curse de cross-country olimpic, ceea ce nu este deloc bine. Eu sper să se înființeze școli și cluburi axate pe performanța sportivă în mountain bike și să atragă copii pasionați, pentru a face performanță. La noi, toată lumea spune că face mountain bike de performanță, dar nu e așa. Performanța se atinge atunci când faci numai antrenamente și mergi la curse în străinătate venind acasă cu rezultate bune. Că ne antrenam după orele de la școala sau după ce terminăm serviciul, aia nu se numește performanță.

• Echipa ProCycling Geiger este bine închegată, arată ca o echipă solidă, cel puțin din afară. Cum vezi dezvoltarea ei și crezi că va oferi României în viitorul apropiat un sportiv de top care să aibă un cuvânt de spus măcar pe scena internațională locală?

Deocamdată Pro Cycling a reușit ceva deosebit. A strâns câțiva rideri care doresc foarte mult să progreseze în acest sport și pe care i-ajutat cu biciclete noi în fiecare an, echipamente noi, cantonamente în țară și în Italia și i-a dus la cursele mai importante. Problema este că e singurul club mai bun din țară și cum puține altele se ridică la același nivel este greu sportivilor să ajungă la o valoare mai mare. Oamenii la un moment dat se plictisesc să-i vadă pe aceeași rideri pe podium și dacă nimeni nu se mai antrenează, atunci nivelul ciclismului în Romania stagnează sau, mai rău, scade. Pe de altă parte, sunt sigur că echipa se va dezvolta și va ajunge mai sus, chiar și la curse mai multe în străinătate. Eu sunt sigur că va oferi României cel puțin un sportiv de top, dacă nu mai mulți.