Adrian Igrișan: Ciclismul e un sport în care călătoria contează mai mult decât destinația

Șabloanele sociale nu sunt ceva care să poată fi aplicate oricui, chiar dacă ne lovim de acestea la tot pasul. Adrian Igrișan este tocmai o asemenea excepție. Solistul formației rock Cargo nu este chiar întruchiparea rocker-ului, cea la care ne-am fi așteptat, cel puțin nu prin prisma noii sale pasiunii, care este bicicleta. Partea cu adevărat interesantă în cazul său este că vehiculul cu două roți nu doar că nu a intrat în viața sa precum ceva efemer, ci s-a întâmplat cu un scop precis, pentru ca pe urmă să-i schimbe modul de a privi lucrurile. Sau el și-a schimbat viața cu ajutorul bicicletei. Sau poate a fost una din acele întâlniri fericite care dau un nou sens lucrurilor din viața noastră. Oricum ar fi, asta rămâne de lămurit în rândurile ce urmează.

Foto: Alin Neamțu

• Salut, Adrian! Puțină lume ar fi crezut că  ești un pasionat înrăit al pedalatului, așa că sunt curios cum a început totul.

Salut! Totul a început acum câțiva ani, când aveam piciorul strâmb (în 2002 am avut un accident de motor în urma căruia am avut piciorul zdrobit în 11 locuri, iar la 7 luni după operație, s-a strâmbat deasupra gleznei), aveam 140 de kilograme, o rană, sau infecție, ce nu mi-a trecut vreme de 5 luni. Atunci am luat decizia că vreau să trăiesc, să-mi schimb viața și cu ajutorul prietenului meu cel mai bun Zoli Zolnai, vorbitor de maghiară, am ajuns la Budapesta. Acolo am avut norocul să îl cunosc pe prof. dr. Sarvary Andras care m-a operat de 3 ori, mi-a îndreptat piciorul și mi-a zis că trebuie să mă apuc de sport și să dau jos din greutate ca să mă recuperez. Atunci am început să înot și să pedalez. Datorită colegului și prietenului meu Tavi Pilan, care deja practica mountainbike-ul, mi-am luat o bicicletă. După câteva luni mi-am propus un țel mai mare, să ajung să particip la maratoane de mountain bike. Vă dați seama că cei din jurul meu au tăcut și s-au întors cu spatele. Era clar că își ziceau ”Bă, ăsta a luat-o razna!”. Ei bine, după un an deja participam la primul concurs, „Liman Bike Race” pe care l-am și terminat.

• Greșesc dacă spun că ți-a intrat în sânge acest sport? Cum a reușit să te cucerească?

Clar că mi-a intrat în sânge! Îți dai seama, după o așa perioadă, în care orice efort era un lux, am ajuns să-mi petrec timpul liber chiar liber, cutreierând dealuri, munți, fiind în mijlocul naturii, bucurându-mă de fiecare moment și amănunt. Parcă în acele clipe sunt mai aproape de Dumnezeu. Știi, câteodată mă gândesc cum ar fi să îi iau cu mine pe toți cunoscuții, să se poată bucura și ei de acele momente perfecte, când ajungi pe vârful unui munte și vezi cai liberi alergând și natura în toată splendoarea ei. Atunci simt că trebuie să mulțumesc, să fiu recunoscător pentru ceea ce am.

• Ce îți place cel mai mult la mersul pe bicicletă?

Fiind un sport greu, satisfacția e mare. Îmi place starea de libertate, îmi place când reușesc să trec chiar de mai multe ori peste propria-mi limită, frumusețea ce mă înconjoară, îmi place că după ce trăiesc zi de zi între betoane, evadez în natură. Îmi plac oamenii care iubesc muntele, pedalatul, pentru că sunt parcă mai împăcați, mai atenți cu ce este în jurul lor, parcă mai normali. E un sport în care călătoria contează mult mai mult decât rezultatul final. După concursuri te bucuri să vezi că oamenii cunoscuți au ajuns cu bine, fără incidente majore și să le vezi fețele pline de bucurie. Atunci parcă nu mai contează așa mult nici neajunsurile de acasă. Datorită acestui sport, mă bucur mult mai tare și de iubirea mea cea mare: cântatul. Starea mea fizică și mentală mă ajută să mă manifest cu totul altfel pe scenă și să mă bucur de momentul acela mult mai intens.

• La un moment dat spuneai că peisajul natural al țării este unul care poate fi descoperit cel mai bine pe bicicletă. Dorești să faci ceva în acest sens?

De câțiva ani aud în jurul meu tot mai des păreri negative, ce nu ne convine, cum nu trebuie să fie țara noastră, cum că alte țări sunt mult mai frumoase și tot așa. Eu sunt adeptul ideii că faptele contează și nu vorbele, deci am zis că până nu fac eu ceva, nici nu am dreptul să acuz. Cu ocazia aceasta am șansa să dau înapoi din ce am primit în viață, așa că începând cu primăvara ce acum vine vreau să înregistrez video multe din ieșirile mele cu bicicleta, să le postez pe facebook și YouTube, ca să arăt oamenilor cum văd eu țara în care trăiesc. Pe scurt, să pot zice: Oamenilor ,ASTA e țara mea! Deja schițez proiectul și împreună cu prietenul meu Ștefan Rogoz de la clubul Racing Bike Pro Arad, care a fost încântat de idee, demarăm pregătirile. De fapt, am fost surprins să cunosc mulți oameni deschiși, începând de la cei implicați în comercializarea mărcii Merida, până la diverse publicații de specialitate, cum sunteți voi sau Dirtbike, dar și mulți alții care să mă sprijine dezinteresat. Asta mă face să cred că fac un lucru bun. Mă gândesc să invit câte un prieten din fiecare zonă în care voi merge, să povestim și cu ocazia aceasta poate aflu mai multe despre locuri, oameni, și dacă voi face un om măcar să se urce pe bicicletă sau să se apropie mai mult de natură în orice fel, voi fi bucuros. Cert e că niciodată fericirea aceea profundă nu mi-a dat-o luxul, ci tot timpul m-au atras cabanele, mirosul de jar și cântările din jurul focului alături de prieteni.

• Te-a ajutat în vreun fel ciclismul la dezvoltarea sau redefinirea ta ca persoană?

Știi, se spune că oamenii care fac sport sunt mai fericiți. E și o explicație științifică. Eu clar am reînvățat să mă bucur și timpul în care ești singur și la capătul puterilor te face să te autocunoști mai bine și să îi respecți pe ceilalți. Aș putea vorbi mult și bine, dar mai bine îi las pe ceilalți să descopere.

• Cu ce argument ai convinge pe cineva să se urce pe bicicletă?

Argumentul e simplu: dacă eu am putut, poate oricine! Este un sport ce poate fi practicat la orice nivel, nu trebuie să câștigi cupe pentru a te simți împlinit, medical este printre singurele domenii care nu îți solicită încheieturile, deci merge practicat și după 40-50 de ani. Și, până la urmă nu e doar un sport, e un mod de viață, exact ca rockul. De fapt viața e Roooock, pe mountainbike! Keep on rockin’n’ cycling!

Foto: Profilul Facebook al lui Adrian Igrișan