Categorii: ArticoleGhiduri

Procese în lumea ciclismului lansate de Stan’s NoTubes şi SRAM

Şi în lumea ciclismului multe tehnologii, chiar dintre cele mai evidente, sunt patentate de unele companii care nu vor să treacă cu vederea apariţia unor produse foarte asemănătoare din partea concurenţei. Este şi cazul celor două situaţii despre care s-a aflat recent.

Stan’s NoTubes au considerat că noile jante tubeless de la Specialized sunt foarte asemănătoare cu modelul lor care face obiectul unui patent în S.U.A., aşa că au deschis un proces împotriva acestora şi au câştigat toate trei înfăţişările desfăşurate conform legislaţiei americane. Jantele din gama ZTR cu Bead Socket Technology sunt obiectul a patru patente. Specialized vor fi obligaţi să plătească compensaţii financiare către Stan’s NoTubes.

Un caz mult mai mare se pare că va fi cel al foilor de angrenaj X-Sync de la SRAM care la lansarea acestora în 2014 a anunţat că va acţiona în judecată orice alte companii care vor copia designul acestora. Zvonurile spun că aceştia vor începe o serie de procese împotriva Race Face, Praxis Works şi Wolf Tooth Components pe această temă. Conceptul foilor narrow-wide nu e nou, fiind obiectul unui patent al companiei Gehl din 1979. Totuşi, se pare că este vorba de forma şi modul de aranjare a dinţilor pe foaie, model dezvoltat de SRAM. Niciuna din părţile implicate nu a comentat nimic pe această temă.

Se pare deci că lumea ciclismului nu diferă mult de restul industriilor, fiind afectată de aceleaşi litigii, chiar dacă din perspectiva consumatorului totul pare roz şi liniştit…

sursa: bikerumor.com

Horațiu Campian

Horaţiu pedalează şi merge pe munte de când se ştie, dar s-a apucat serios de mountain bike şi de participarea la concursuri în 2006, iar de cursieră în 2010. Când nu pedalează, aleargă pe poteci de munte, iar iarna practică schi-alpinism. Iubeşte potecile de MTB din Carpaţi şi şoselele şerpuitoare ale Alpilor. Zona sa preferată de MTB este Bran-Moieciu.

Share
Published by
Horațiu Campian

Stiri Recente

Lineup-ul Obciniada 2026: trei zile de sporturi montane și muzică în Gura Humorului

Obcinile Bucovinei prind viață în weekendul 22–24 mai, când festivalul Obciniada reunește iubitorii de muzică, alergători, cicliști și cățărători în…

4 zile in urma

Marea Finală de pe Lošinj la 4Islands Epic, etapa a 5a desemnează campionii

O etapă finală rapidă și explozivă a adus ediția 2026 a 4Islands Epic la un final spectaculos. Problemele tehnice, atacurile…

7 zile in urma

Turul României 2026: start istoric peste graniță și un traseu de peste 800 km

Pe 22 aprilie, în București, a fost prezentată oficial ediția 2026 a Turului României, competiție ajunsă la ediția cu numărul…

o săptămână in urma