Turul României 2013: Riccardo Bolzan se impune la Baia Mare

Prima etapă în linie a Turului României s-a consumat astăzi între municipiul bihorean Marghita și Baia Mare, ruta însumând 168 de kilometri. La căpătul acesteia s-a impus italianul Riccardo Bolzan (Cycling Team Friuli), care i-a devansat pe Eric Baumann (Krostitzer-Univega) și pe Alex Buttazzoni, tot de la Cycling Team Friuli. Cel mai bine clasat rutier român a fost Andrei Nechita (România), care a terminat pe locul al 13-lea.

Plutonul a rulat în goana mare, cei aproape 170 de kilometri fiind parcurși în 3 ore și 40 de minute, ceea ce înseamnă o medie orară de 45,6 km/h. Cu toate acestea, nu s-au produs ecarturi de timp semnifiactive, 85 din cei 112 participanți terminând în același timp cu învingătorul. Ziua de astăzi a consemnat și două abandonuri, cele ale lui Zoltan Sipos (România) și al lui Domen Verac (Hemus 1896 – Troyan), iar echipa turcă Brisaspor ocupă acum prima treaptă a clasamentului pe echipe. Pe de altă parte, Mykhaylo  Kononenko (Kolls Cycling Team) rămâne lider al clasamentului general individual.

Etapa de mâine va parcurge ruta Reghin – Odorheiu Secuiesc – Miercurea Ciuc, în total de 140 de kilometri, și cuprinde o cățărare de categorie C la Chiheru de Sus, una la Corund și una la Satu Mare, dar și una mai dificilă, de categorie B, la Vlăhița, cu 24 de kilometri înainte de finișul din Miercurea Ciuc.

Clasament prolog (30.06)

Clasament etapa I

Clasament General

Clasament Sprinteri

Purtători tricouri distinctive

Listă participanți

Traian Goga

Traian Goga este redactor FreeRider.ro încă de la începuturile revistei și reprezintă una dintre vocile care contează în ciclismul românesc.

Share
Published by
Traian Goga

Stiri Recente

Tabără MTB pentru adulți la Câmpulung Muscel: MTB Skills Camp Boot Camp Level 1 (22–24 mai)

În perioada 22–24 mai, la Câmpulung Muscel, are loc MTB Skills Camp Boot Camp Level 1, o tabără dedicată cicliștilor…

6 ore in urma

Crater Bike Fest revine la Betfia cu două curse UCI într-un singur weekend

În weekendul 20-21 iunie 2026, zona Băile 1 Mai, Betfia revine în centrul atenției pentru iubitorii de mountain bike, odată…

3 zile in urma

(P) Cum influențează greutatea bicicletei experiența reală pe traseu

Alegerea unei biciclete implică o analiză atentă a specificațiilor, iar greutatea este, fără îndoială, unul dintre factorii importanți. De la…

5 zile in urma