Evenimente

Triada E-MTB setează primele standarde în competițiile pentru biciclete electrice

Al treilea weekend al lunii septembrie a fost dedicat în exclusivitate bicicletelor asistate electric, cele care în momentul când pedalezi îți oferă un ajutor suplimentar prin aportul unui motor electric. Nu sunt acele biciclete care te duc singure la destinație prin apăsarea unui buton, ci vorbim despre biciclete la care se depune un efort cel puțin la fel de mare ca și în cazul unei biciclete clasică dacă traseele sunt alese corespunzător.

Traseele oferite participanților au fost pe măsură. Cele 3 zile au însumat 62 de kilometri împărțiți în 5 probe speciale, cu 3.665 m de urcare și 3.345 m de coborâre pe potecile din zona Văii Avrigului, Munții Făgăraș. Punctul cel mai înalt a fost atins în ultima zi – Cabana Bârcaciu la 1.550m altitudine. Traseul stabilit cu câteva săptămâni înainte s-a dovedit a fi perfect pentru concurenți, având în vedere că în noaptea de sâmbătă a nins în Munții Făgăraș la peste 2.000m.

20 de temerari au îndrăznit să se înscrie la această competiție, în ciuda prognozelor subre pentru cele 3 zile. Vremea însă nu a făcut decât să-i motiveze și să dea competiției o notă mult mai spectaculoasă. Au fost concurenți din toată țara și specializați în discipline diferite: cross country, enduro, downhill sau chiar motociclism. Cu toții au venit în primul rând pentru a gusta această experiență, dar au tras cu ochiul și la timpii din probele speciale, competiția fiind una strânsă până în ultima zi.

Câștigători au fost toți cei care au participat, dar podiumul a arătat la final astfel:

  1. Radu Ianoșiu (2h:52min:51sec)
  2. Martin Wallmen (2h:54min:00sec)
  3. Alexandru Mărginean (2h:56min:38sec)

Rezultate complete pentru toate categoriile și traseele pot fi găsite aici.

Triada E-MTB Xperience a fost organizată de Scott ProCycling Romania.

Sponsorii  evenimentului:  URGO, Tiemme, Geiger, GLS Romania, Elrond, Scott, Mapei, OPTcycling, Bosch Romania,  Olympus Foods Romania, Powerbar, Shimano, Decathlon, Authentic Spirit, Zizin, Kenda, Polar, ActionSport.

Parteneri fără aportul cărora nu ar ieșit totul bine: Primăria Orașului Avrig, Cabana Bârcaciu, Pensiunea Ghiocelul, Romsilva, Ocolul Silvic Izvorul Florii.

Horațiu Campian

Horaţiu pedalează şi merge pe munte de când se ştie, dar s-a apucat serios de mountain bike şi de participarea la concursuri în 2006, iar de cursieră în 2010. Când nu pedalează, aleargă pe poteci de munte, iar iarna practică schi-alpinism. Iubeşte potecile de MTB din Carpaţi şi şoselele şerpuitoare ale Alpilor. Zona sa preferată de MTB este Bran-Moieciu.

Share
Published by
Horațiu Campian

Stiri Recente

Au început înscrierile pentru Thermal Enduro 2026. O probă specială în nocturnă aduce noutatea ediției

Pasionații de enduro MTB își pot trece deja în calendar unul dintre cele mai așteptate…

3 zile in urma

Moment istoric pentru MTB-ul românesc. Cum a organizat România unul dintre cele mai importante campionate europene dedicate tinerilor

Există competiții importante, iar apoi există acele evenimente care pot schimba modul în care o…

o săptămână in urma

Test Merida Reacto 6000 2026 – Când aerodinamica întâlnește plăcerea de a pedala

În ultimii ani, bicicletele aero au evoluat enorm. Dacă primele generații puneau aproape tot accentul…

o săptămână in urma